25 septembrie 2006

De cascandibus non disputandum est

Astăzi am realizat o chestie ciudată: trebuie să existe o legătură între senzaţia de somn, căscatul fără întrerupere, şi cheful de rîs. Am rîs cu poftă şi cu lacrimi la fiecare zgomot sau remarcă pe care am auzit-o în jurul meu, şi am consumat o cantitate impresionantă de hârtie igienică suflându-mi nasul şi ştergându-mi ochii de atâta lăcrimat. Căscam cu lacrimi, rîdeam cu lacrimi. Nu scăpam de una, că mă năpădea cealaltă. Colegii m-au catalogat ca nebună, cred eu, pentru că oricât mi-ar fi plăcut ca rîsul meu să-i molipsescă, dovedeau puţină înţelegere şi cred că se şi strâmbau când nu mă uitam. Presupun, nu ştiu sigur :) În consecinţă, am fost o prezenţă bizară şi deloc comodă, şi uite că deşi la ora 3 juram că altceva nu-mi trebuie decât o pernă şi o păturică, m-a apucat ora 7 jumate şi eu tot butonez pe aici, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Probabil şi din cauza faptului că am primit pe mail o tonă de chestii de făcut la ora 5? Nu ştiu, zic şi eu aşa? :D

2 comentarii:

Marius spunea...

You've been tagged!
http://blog.360.yahoo.com/mariuszah?cq=1&p=302

mihai spunea...

& frig & sughitz.
Sa tremuri de frig, sa casti, sa sughitzi si sa razi. Se intampla la munte, cand ploua si e rece. Si cei din apropiere nu mai sunt ingrijorati pentru tine, incep sa isi faca probleme pentru ei:)