31 mai 2006

Gesturi frumoase

Am plecat de cateva saptamani de la Orhideea. Acum un sfert de ora m-au sunat fetele mele sa ma intrebe ce mai fac. Dragut, nu? Parca aveam nevoie de un picut de atentie. Devine destul de deprimant sa vad ca telefonul asta pe care l-am urat atata cand suna incontinuu nu mai da nici un semn de viata. Parca tot ceea ce se petrecea cu viata mea avea legatura cu Orhideea. Trist. Probabil asta e adevarul? :( Incep sa cred. Incep sa-mi dau seama ca oricum tot ceea ce fac cu viata mea are legatura prea stransa cu serviciul. Si uite ca, pusa in postura de a parasi serviciul, nu ma mai cauta NIMENI. Asa stupid girl sunt oare? Mi-am legat viata de munca...
Le era dor de mine si vor sa ma intorc in Orhideea.
Hmmmm... ce frumos suna. Like music to my ears.. :)
Mi-au inseninat ziua.
Ma intorc acum la tabelasele mele...
Poate totusi o sa inceapa sa sune telefonul mai des in zilele care urmeaza :)

27 mai 2006

Cu poliţia nu mi-e frică

Am avut neplacuta surpriza sa vad astazi, pentru a doua oara intr-o saptamana, un politist in post fumand. Sa nu se inteleaga gresit: am fost fumatoare si ii inteleg pe fumatori. Nu inteleg insa cum e posibil sa permiti unui functionar public sa fumeze in post. Mi se pare de domeniul stiintifico-fantasticului! Este adevarat ca cel de astazi fuma destul de palmat. Nu stiu fata de cine palma el tigarea, pentru ca se vedea clar in mana lui, si in plus se vedea si fumul. Si nu statea retras pe marginea drumului, era foarte aproape de mijlocul intersectiei. Imi inchipui ca la fel de neplacut ar fi sa vad functionara de la ghiseul de taxe si impozite locale ca fumeaza sau ca mananca in timpul serviciului. O sa spuneti: dar este omenesc, bla bla bla, au si ei nevoie de o pauza etc. Nu in astfel de posturi. Mi-l si inchipui pe agentul de politie de astazi trebuind sa alerge dupa un infractor (hypothetically speaking), dar alocandu-si o secunda de intarziere pentru a stinge tigara si a baga pachetul de tigari la loc in buzunarul de la piept.
Astazi am traversat Bucurestiul destul de in lung si in lat. Am fost si in Pantelimon la Socului, pe la Lujerului, si in Otopeni. Cozi mari, aglomeratie, toate cele. Macar astazi a fost mai racoare. Foooarte frumos.
M-am cronometrat: de la Perla la semaforul Aerogarii cu DN1 am facut 15 minute, in jurul orei 13:00. Foarte bine dupa parerea mea. De la aeroportul Baneasa pana la podul Otopeni, 8 minute! Super record. Nu mi-a venit sa cred. Si nu am prins nici bariera! Pentru cei care nu stiu, exista un mers al trenurilor provizoriu care face ca o gramada de curse sunt deviate pe linia de tren care merge in paralel cu centura (Sos. Odai). Cum eu trebuie sa ajung dincolo de linia de tren, stau cu cate zecile de minute ca sa se ridice bariera. Si se coboara foarte des. Uneori la sfert de ora. alteori in fiecare ora, stai un sfert de ora la coada si abia apuci sa treci ca iar o coboara. Nimeni nu s-a prins inca la ce ore se lasa, si in ce zile. Cert este ca poti pierde pana la o ora stand la coada la bariera, si s-a dus dracului si munca si chef si tot. Plus praful si caldura. Foarte neplacut.
Stiam eu de ce vreau sa raman la Orhideea. Centru, totul aproape, aglomeratie, ok, dar macar nu sunt tiruri si trenuri peste tot :)
Masina e plina de praf. Noroc cu aerul conditionat, ca daca as sta cu geamurile deschise mi-ar trebui probabil stergator si pe dinauntru!
Ma duc acasa acum. Oare o fi pusa bariera??
:(

25 mai 2006

Adooorr Bucureştiul!

Mai ales pe caniculă, daaaaa!

Firma la care cu mare drag prestez s-a gândit pentru început să-mi dea de făcut chestii de care oricum nu se ocupa nimeni până acum. Nu mă plâng, e un început, măcar fac ceva, şi mă simt utilă. Ca să fiu sinceră, fac oricum o chestie la care mă pricep destul de bine, dar să fiu a dracului dacă nu devine enervantă. Să fiu mai explicită: alerg prin Bucureşti cu o listă de locaţii şi încerc să identific toate panourile şi casetele direcţionale ale firmei postate pe stâlpi sau prin intersecţii, la care fac poze şi după aia le centralizez. În prima zi am fost mulţumită de mine pentru că am vizitat locuri arhi cunoscute de mine, mi-am făcut zona de proximitate ca să zic aşa, şi cu ochii închişi am găsit o mare parte din casetele de pe listă. Haiu' dracului însă de luni. Am plecat la drum cu gândul să fac zona Militari. Dacă aveţi de gând să faceţi aşa ceva într-o zi super caniculară, mai bine vă lăsaţi păgubaşi. Dacă la asta adăugaţi un grad ridicat de necunoaştere a sectorului 6, duceţi-vă şi împuşcaţi-vă. Şi dacă pe lângă toate astea sunteţi femeie, pregătiţi-vă să vă întoarceţi acasă plină de propuneri indecente de la toţi şoferii de taxiuri şi de papucuri/camionete/basculante.

Am învăţat cu această ocazie că în zona Militari se întâlnesc toate Văile şi Aleile. Dacă sunteţi vreodată în căutarea unei străzi de genul Valea Pârâiaşelor sau Aleea Câmpul Barajului cu Panseluţe, e! sigur o găsiţi în Militari!

Partea haioasă din toată povestea asta e că am făcut la poze maşinuţei mele cât nu a beneficiat ea în ultimii doi ani! Apare în peste jumătate din poze J.







Azi dimineaţă am fost fată deşteaptă şi am purces la drum de la ora 5 dimineaţa. Într-o oră făcusem 120 de poze, acoperisem aproape toată zona sectorului 3. Răcoare, linişte, nu tu trafic, nu tu poliţie. Am trecut pe roşu oriunde se putea, mi se părea stupid să aştept la un semafor unde numai eu şi culoarea roşie mai aveam activitate. Am descoperit cu ocazia asta că în cartierul Colentina şi femeile - chiar pietoni - fac propuneri interesante şi cer să li se facă poze. Astfel, am centralizat cereri de poze de la:

* şoferul Daciei Papuc de la intersecţia Dr. Sării cu 13 Septembrie

* şoferul + colegul autoutilitarei Fiat de la semaforul Valea Oltului cu Timişoara

* şoferul de taxi de la intersecţia Tunari cu Ştefan cel Mare

* cei doi băieţi postaţi pe trotuar în faţa magazinului Turbo Shop de pe Ştefan cel Mare

* doamna durdulie + colega ei care se urcau în tramvaiul 21 vis-a-vis de Carrefour în Colentina

etc...etc....etc....

În plus de asta, niciodată nu plecaţi în căutarea unor străzi dacă nu aveţi ghidul străzilor în torpedou, sau un laptop cu conexiune la Internet cu voi. Veţi avea neplăcuta surpriză de a căuta disperaţi o plăcuţă cu numele străzii până simţiţi că ameţiţi. Şi asta, evident, în buna noastră tradiţie, cu precădere în cazul marilor bulevarde, că străzile mici slavă Domnului au plăcuţe. Am traversat ditai şoseaua, care nu se mai termina, cu ochii beliţi pe garduri doar-doar oi vedea numele ei, am ajuns în capăt şi m-am întors, nimic! Ştiam unde duce şi de unde vine, dar să mor dacă m-a interesat vreodată cum îi zice. Acum ştiu că era Mărgeanului.

Şi încă ceva: a remarcat oare cineva cât de frumos au făcut oamenii ăştia de la Primăria sectorului 4 (sau 5) calea Rahovei? Am rămas extrem de plăcut surprinsă... parcă nu eram în Bucureşti, sau parcă nu era aceeaşi Rahovă pe care o cunoşteam eu din alte dăţi.

12 mai 2006

Cutia poştală norocoasă

De mică mi-am dorit să fiu remarcată. Evident, cine nu-şi doreşte atenţia şi aprecierea sexului opus... Fac eforturi în sensul ăsta. Ochelari de soare, ambele geamuri pe faţă coborâte, muzică la maximum pe cât se poate (nu contează dacă e frig afară, tot crap puţin geamurile, cât să se audă), ce mai ... figuri... Nu sunt adepta mersului legănat sau a tocurilor cu fuste scurte (nu mă caracterizează). Mizez mai mult pe mesajul "you can look but you can not touch", măcar pentru satisfacţia de a vedea că se întoarce un cap interesat. În momentul ălă consider misiunea încheiată. Rubrica e bifată, orgoliul e pompat, ziua e completă.
Astăzi am aplicat regulile de bază, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Mă rog, satisfacţia mea vine şi din faptul că pot să ascult muzica preferată cum vreau eu şi la ce volum vreau eu. Şi o fac în maşină cu toată nesimţirea de care pot da dovadă, că acasă nu-mi permit şi nici nu vreau să încerc.
Deci o zi obişnuită. Mai pe după amiază m-am dus la poştă cu un teanc generos de plicuri. Am petrecut vreo jumătate de oră să lipesc timbre, mi se lipiseră buricele degetelor unul de altul, gura îmi mirosea a Pelicanol şi mă simţeam ca şi cum aş fi mâncat un borcan de lipici de timbre. Am ieşti din poştă triumfătoare şi m-am postat în faţa cutiei poştale, sârguincioasă şi pusă pe fapte mari. Am început să balotez plicuri, mai mari, mai mici în cutia poştală. Fiind absorbită de înălţătoarea muncă la care mă dedasem, nu am conştinentizat probabil farmecul desăvârşit pe care îl împrăştiam în jurul meu. Prin spatele meu au trecut la un moment dat doi indivizi, iar unul dintre ei, după ce trecuse de mine pe trotuar, mi-a aruncat un "te pupă tata" din mers, însoţit de o zbatere de pleoape şi un surîs sugestiv aruncat din colţul gurii. Ca să fie mai convingător, a şi zăbovit cu privirea în sistem "de sus în jos, să ne lămurim cum trebuie", după care a întors spatele, oarecum satisfăcut de fapta sa. În tot acest timp l-am privit fix în ochi, aşteptând continuarea. M-am înşelat, după ce a aruncat remarca a întors spatele, şi-a unduit blugii provocator şi a continuat plimbarea pe strasse.
M-am suit în maşină şi am demarat corespunzător în sensul deplasării celor doi băieţi de băieţi, am trecut pe lângă ei cu geamurile date jos, cu Scooter urlând din boxe la volum 23, şi cu un rictus indiferent pe faţă. M-am dat ciumeagă, cu alte cuvinte.
Concluzia interesantă a zilei este însă că oricâte măsuri ai lua în mod conştient pentru a atrage atenţia, întotdeauna oamenii te remarcă pentru chestii mult mai banale şi mai necontrolate decât îţi poţi închipui. Sau oricât de doamnă te-ai da, e posibil ca roadele să se vadă în momentul în care te-ai aplecat să-ţi sufleci blugii uzi de ploaie sau când stai la coadă la piaţă să-ţi cântăreşti nişte cartofi. Deci, mai bine cu tocuri şi bluză mulată decât războinică. Mă duc să mă schimb.

06 mai 2006

You bloggers make me wanna...

Foarte ciudaţi bloggerii ăştia. Sunt ca o molimă. Întorci capul hop un blogger. Te duci ca omu' să-ţi iei un pachet de unt de la alimentara hop un blogger. Vrei să dai un telefon, în spatele tău hop un blogger care aşteaptă.
Vineri seara. Club Downstairs. Bere şi tequila. Voie bună. Hop şi bloggerii! :)
Cine? Claude, care din fericire pentru el este doar un fidel cititor şi comentator al blogurilor, Christina, o bloggeriţă pe care o citesc frecvent şi cu foarte mare plăcere, şi a cărei minte mă sperie câteodată, Mao, al cărui blog l-am căutat dar nu l-am găsit , Lemon8, care când l-am văzut mi-a adus în minte pe loc un instantaneu inedit în care el ia la bătaie oamenii care stau la coadă să pună mâna pe moaşte (rotf) şi pe restul să am iertare dar nu i-am reţinut.
Mă chinui un picuţ acum să-mi adun puterile şi să mă duc să-mi recuperez maşina abandonată lângă bar. Nu cred că se oferă cineva să mă ducă, nu?
Patric este un trădător infam, şi va plăti scump pentru asta.
Pe când următoarea întâlnire? Programată binenţeles....

04 mai 2006

Quiche Lorraine

Mi-e teamă de două lucruri: că voi pierde hârtia pe care am scris reţeta şi că va pleca din firmă francezul care mi-a dat-o. Motive suficiente ca să transcriu rapid reţeta pentru Quiche Lorraine. În franceză. De tradus o traduce cine poate. Sper să mai pot şi eu când m-o apuca cheful să o şi pun în practică J

So:

Recette Quiche Lorraine
(ce mişto, transcriu totul, cuvânt cu cuvânt..)
Ingrédients:
300 g. de pâte brisée
150 g. de Gruyère rapé
4 œufs entiers
200 g. crème fraîche
250 ml. lait
200 g. poitrine fumée
sel, poivre, noix de Muscade (nucşoară măcinată) – scrie francezul… heheheee J


Couper la poitrine fumée en petites lanières fines. Faire revenir les lardons à la poêle. Battre les œufs en omelette dans un bol. Ajouter la crème fraîche et le lait. Asaisonner avec sel, poivre et muscade. Mettre les lardons sur la pâte. Ajouter l’appareil. Parsemer avec le Gruyère. Cuire au four à 180/200 degrés.

03 mai 2006

Nostalgici Amiga, uniţi-vă!

Îmi aduc aminte şi acum cu plăcere cum pierdeam nopţi interminabile jucându-ne pe Amiga. Aveam atâta poftă să găsim soluţii, să trecem de niveluri, să împărtăşim unii altora coduri de trecere... Fantastic. Jucam Monkey Island I, Operation Wolf, Oops Up!, Risk, Civilisation, Indiana Jones And The Fate of the Atlantis, Cruise For A Corpse şi nu le mai ştiu şirul. Multă vreme m-a obsedat ideea că aş putea să găsesc undeva pe net Ooops Up! să-l mai joc o dată. E şi uite că cu atâta timp la dispoziţie nu mi-a trebuit decât o jumătate de oră şi un generos google ca să aflu ce-mi trebuie ca să joc jocul. Nu l-am găsit pe cel pe care mi-l doream, dar înlocuitorul lui, Pang, merită tot efortul. Ca să nu spun că am scos şi Lemmings... pe care abia aştept să-l retrăiesc diseară.
Ce-ţi trebuie pentru asta? Un emulator, pe care îl poţi downloada de la www.winuae.net, şi multă răbdare pe net ca să găseşti varianta .adf a jocului sau a jocurilor tale preferate.
Câteva situri pe care le-am vizitat:
www.amigahistory.com
www.amigaforever.com
http://amiga.nostalgie.free.fr/adf.html
Linkuri interesante:
http://www.lemonamiga.com/?mainurl=http%3A//www.lemonamiga.com/help/faq_emulation.php
http://pangcorner.omegadelta.net/amiga/winUAE.html
http://amigareviews.classicgaming.gamespy.com/amigaind.htm

Post nou, obiceiuri noi

Mi-am început luna foarte bine. De unde nu-mi vedeam capul de treabă acum o săptămână, curgeau apele pe mine şi alergam de colo colo să le fac pe toate, s-a instalat de un timp încoace un fel de linişte periculoasă care trage a somn. La servici mă refer. Am acceptat promovarea, mi-am căutat înlocuitoare, am învăţat-o ce trebe ca să preia postul, şi acum mă aflu între două joburi. Primul, pe care tocmai l-am părăsit, şi al doilea, pe care nu l-am preluat încă. Am program de gravide. Mi-l fac singură. Mă trezesc la opt sau la nouă, mă mocăi până mă îmbrac, ajung la servici la 10 (!!), stau până la prânz, iar după amiaza mi-o acord de la mine putere liberă.
Problema e că nu prea am ce face. Dacă aş avea bani mi-aş plăti diverse chestii restante. Dar nu am bani, aştept salariul. Deci vin acasă, mănânc, mă uit la televizor, butonez pe net, apoi mai dau o tură cu maşina, ca să revin acasă destul de devreme, să o ard pe net până la 2 sau 3 dimineaţa.
Ce viaţă dulce... Nu ştiu cât va mai dura, însă presimt că e liniştea de dinaintea furtunii...

Teoria se confirmă

Un lucru este sigur: teoria mea referitoare la bărbaţii cu bască NU este o prostie! Deşi mi-ar fi plăcut într-o oarecare măsură să-i ştiu pe toţi arşi de vii sau măcar plecaţi în provincie, constat că se înmulţtesc. Sau că ghinionul meu de a mă întâlni cu ei se înteţeşte seminificativ. Sunt peste tot în Bucureşti. Şi să ai în faţa ta un bărbat cu bască pe o stradă sau pod (Grant) în reparaţie este un chin. Nici proprietarii de BMW-uri luxoase nu încetinesc cum o fac aceşti domni cu bască. Îi urăsc sincer! Cine le-a dat carnetul?? Cineeeee???