31 octombrie 2007

Diverse cu Ali şi nu numai

M-am cam certat în ultima vreme cu fierul de călcat. Îl văd cum stă pe placa de călcat, stingher, trec pe lângă el şi nici nu-l bag în seamă. Alături, pe canapea, nivelul teancurilor de rufe necălcate oscilează ca luminiţele de la casetofon de la o săptămână la alta, iar el stă şi adună praful. Nici placa de călcat nu stă mai bine. Singura care îi dă atenţie cât de cât este Ali, în incursiunile ei scurte dar eficiente în camera respectivă, în decursul cărora deşiră încă o bucăţică şi-ncă o bucăţică, până la distrugerea finală. Nici nu mai ştiu ce calc când calc: cămaşa sau zdrenţele care curg de pe placa de călcat...
Ieri am ajuns acasă mult după ora respectabilă a pornitului de maşină de spălat, dar am făcut-o şi pe asta. Era 00:37 şi maşina mea zgomot făcea. Deci nu este exclus să mă cert şi cu vecinii.
Administratora mea îmi lasă bileţele în uşă. Ea are o singură problemă: care e consumul meu de apă. Nu prea o interesează dacă sunt în urmă la plata întreţinerii. 3 luni, 6 luni, cui îi pasă? Dacă însă nu are consumul de apă la fiecare zi de 1 a lunii, începe bileţiada.
Cafeaua şi ceaiul de pe noptieră nu sunt de vină dacă şi-au găsit drum în jos pe mobilă, cărţi, parchet şi covor. Nici Ali nu e de vină pentru că din săritura efectuată peste pat a aterizat un pic mai departe decât prevăzuse, şi anume pe noptieră, care are cristal, care alunecă, care are cană cu lichide deasupra, care se varsă, care pătează şi care este Ali in big big trouble.
Oricum Ali este complet cretină. Are nişte manifestări pe cât de haioase, pe atât de ciudate:
Dacă îi pun mâncare în farfurie, mănâncă din ea doar cât mă învârt eu pe acolo. Odată ce-am dispărut din raza ei vizuală şi din bucătărie, îşi face de lucru cu mine. Mâncarea poate să aştepte.
Când are acces în sufragerie, care este tapetată cu plante, primul lucru pe care-l face este să se ascundă după ghivece.
Acum două zile a trecut de la rosul de vârfuri de plante inofensive (dar bănuiesc, deosebit de miamm miamm) la ruptul cu totul, răsturnatul cu mare tărăboi şi vărsatul de pământ frunze şi flori pă peste tot prin sufragerie. Am declarat toată casa tărâm sfânt. Cred că în curând o să o închid în maşina de spălat.
Cred că şi eu ar trebui să fiu închisă undeva. Mai acum o săptămână am făcut o piruetă artistică în pat, şi din trecerea de pe o parte pe alta cu tot cu plapumă am agăţat paharul cu vin roşu care şedea cuminţel pe noptieră. Care este uşurel, care deci cade, care vinului nu-i trebuie mult să curgă şi care peretele acum este pătat. Mult pătat. Nu bun pătat. Interesant este că vinul care e roşu a format pete gri pe perete. Nu vreau să încerc cu suc de portocale. S-ar putea să nu se potrivească cromatic.
Printre altele, m-am procopsit cu o lampă mare şi albă de la Ikea. Nici asta nu e bun. Lampa mare şi albă arăta într-un fel în Ikea. La mine arată ciudat rău. De unde ideea că lămpile de la Ikea arată bine doar la Ikea. Mă voi strădui însă să o păstrez pe tavan un timp proporţional cu eforturile depuse pentru instalarea ei.
Casa mea arată oricum de parcă nu ar mai locui nimeni în ea de mult. Ieri seară am lăsat în frigider o cutie de suc cu capacul defect. De dimineaţă aveam o piscină portocalie pe jos în bucătărie. Nu am şters.
Ali a rupt în două o plantă şi a dizlocat pământul din ghiveci. Nu am măturat.
Deoarece are interdicţie la orice din casă în afară de hol şi bucătărie cât sunt plecată, domnişoara Alifie umblă tica-tica toată ziua peste tot. Drept urmare lasă lăbuţe pe chiuvetă, pe dulapuri, pe masă, pe scurt, pe toate suprafeţele albe din bucătărie. Nu am şters.
Ali mănâncă mult şi sănătos. Deci se cacă. Nu am mai curăţat de mult. Deci pute.
În consecinţă las geamul deschis. Deci e frig.
Când ajung acasă trec rapid pe lângă valurile de miros şi rîurile portocalii de suc de pe jos şi mă înfig direct în vârful patului. Am grijă să calc atent ca să nu mă lipesc.
La baie mi-e lene să culeg pufuleţii de hârtie igienică care plutesc peste tot de la Ali. Da. Din când în când are acces la sulul de hârtie şi îl face ferfeniţă. Cred că am luat o decizie bună când am început să cumpăr hârtie albastră (în culoarea băii). Măcar acum se asortează.
Ce-aş mai putea adăuga?
Ah, da. Mi-am plătit cablul. Mi-era dor să văd şi eu ceva mişcare la televizor.
Am butonat aseară. Big mistake. Nu mi-a plăcut nimic.
Probabil de-aia am renunţat la cablu în vară. De ţinut minte.
În rest numai de bine.
:)

30 octombrie 2007

E tiră

Lui M. îi place să folosească expresia "e tiră". Nu ştiu dacă o foloseşte des. Dar a folosit-o de vreo trei ori în trei zile. De unde deduc că îi place. Oricum o foloseşte relativ emfatic. Adică e tiră tot ce nu e demn de apreciere, chestiile negândite, neanalizate, un fel de "porcărie" colţ cu "chestie ieftină". Adică un fel de chinezism. Un chinezism al ideilor.
Din categoria "tiră" mai fac parte "treabă" şi "combinaţie", numai că ele sunt în partea pozitivă. Adică e... treabă... :)
Sau, cum ar veni, e o fază, nu?
Cumva.
Pentru că atunci când vrei să... ştii tu... adică pe bune niciodată nu trebuie să... mai ales dacă faza e naşpa... baăi e simplu: tre'să faci în aşa fel ca să fie cum tre'să fie şi crede-mă că phooaaii... dacă încerci... deci pe bune... dacă încerci...?... numa' să nu fie cum .... mă rog.... fazele astea se fac.... mai ales că ni'nu se prinde.... mda... şi... unde mai pui că... adică toată treaba e să... e filingu' ăla... că ai văzut cum se duce... pac! şi ai rezolvat.... ascultă la mine: faza e lejereanu'... ştiu io doi băeţi... ăia.... care cu ăia... atunci.... şi... da mă, să vezi cheste: iese puştiu' de la... ştii tu... şi face mă treaba aia! Să mor io...
:)
...Şi mi-am adus aminte de cele câteva cuvinte des folosite de toată lumea, sub forma lor eliptică de litere. Le conştientizezi şi mai bine când un străin cu puţine cunoştinţe de gramatică reuşeşte să se facă înţeles în scris, transcriind ce aude el:
Ninu
Lască
Poasă
Tresă
Adică e treabă... :)

29 octombrie 2007

Memento

Un prieten mi-a spus că atunci când citeşte ce scriu eu pe blog ştie ce se mai întâmplă în viaţa mea.
Cu alte cuvinte, da Paul, nu s-a mai întâmplat nimic în viaţa mea :)
Privesc acest blog ca pe nişte bileţele pe care vreau să le citesc la 20 de ani după ce am terminat liceul. Ca pe nişte fiţuici haioase de care o să mă amuz după ce noţiunea însăşi de extemporal se va fi şters de mult din mintea mea.
Un film interesant şi care mi-a plăcut: Memento.
Aşa sunt şi eu. O amnezică care nu mai ştie azi ce s-a întâmplat ieri. Şi care alege să-şi noteze ideile esenţiale, ca a doua zi când se trezeşte să ştie de unde să reia firul vieţii:
"Asta este mama ta. Aici locuieşti. Asta e maşina ta. În ăştia doi să nu ai încredere. La numărul ăsta poţi suna dacă ai probleme". Cam la asta se rezumă totul.
Lista nu e lungă. Ar mai putea fi completată uşor:
Cu ăştia ieşi în oraş.
La ăştia lucrezi.
Pe ăsta l-ai iubit.
Aici ai vrea să fii.
Asta eşti tu.
Şi lângă aceste bileţele, câteva poze. Polaroid. Cu tine zâmbind la aparat, cu tine cu un copil drăgălaş în braţe, cu tine încrezătoare la birou în spatele unui laptop performant. Şi sub fiecare, scris: "Asta NU eşti tu".
De ţinut minte.

09 octombrie 2007

About pickles and men :)

Bărbatul se simte bine atunci când poate să dovedească celor din jur „că poate”. Şi chiar dacă este ca un doberman bine (auto)dresat care stă drept cu pieptul bombat şi ţinuta impecabilă, este în realitate un căţeluş (de pluş) – vorba lui Claudiu – când poate să dovedească „că poate”. Ca un fost sportiv de performanţă care este chemat la o gală aniversară, ciuleşte urechile şi dă din coadă bucuros şi mândru când este solicitat să:

- mute un frigider, dulap sau maşină de spălat, să care mobilă sau să taie un copac îndărătnic
- deschidă un capac de borcan
- repare o clanţă, un telefon, o maşinuţă, o veioză etc.

Iar noi femeile ştim acest lucru, şi ne bucurăm odată cu ei când le propunem să ne facă o vizită să ne ajute la mutat mobilă, când le întindem galeş murăturile îndărătnice sau îi întâmpinăm acasă cu telecomanda stricată.

08 octombrie 2007

Slanic

Mi-e groază de bătrâneţe şi de lucrurile stupide pe care le aduce cu ea. Nu vorbesc de bătrâneţea fizică.
Nu vreau pescuit, este boring. Dacă nu mă pasionează aşa ceva înseamnă că sunt tânără şi nestatornică, nu?
Nu vreau grătar, este static şi neinteresant.
Nu vreau partidă de bârfă la terasă. Altceva mai bun nu avem de făcut?
Nu vreau curăţenie de primăvară şi de toamnă. Dacă fac una singură pe an se cheamă că a trecut mai puţin timp? :D
Nu vreau să-mi plătesc ratele la timp şi integral. Poate lansez o nouă modă, mai ştii?
Mă rog, cred că au inovat alţii în domeniul ăsta înaintea mea...
Nu mai vreau să-mi calc hainele înainte să ies din casă. E suficient că sunt curate. Do you mind?
Nu mai vreau să asortez maximum trei culori. Şi ce dacă nu se potriveşte culoarea puloverului cu cea a blugilor?
Mi-e urât de lucrurile făcute corect. Says who?
Ah, mi-e ciudă.
La anul o să vreau să-mi cumpăr pământ pe Lună.
La ce moment al vieţii încetezi să-ţi faci planuri şi te apuci să numeri zilele de pescuit rămase? Hmmm...
Câţi ani o să mai trăiască Ali?
Îmi place Peleşul iarna. O să mor oare la schi?
Cică sunt un geamăn cu ascendent în Săgetător. Cicluri de 28 de ani, de 12, praguri, călătorii la exterior, alesul, copiii, personalitatea, familia... ah... la ce bun?
Îmi aduc aminte de pozele făcute de Mihai Stănescu fiicei lui, la diverse vârste. Mă obsedează imaginile respective. Dacă le înlănţuieşti pe un carneţel de carton şi le rulezi una câte una pe un creion, făcând paginile să mişte, obţii un bizar desen animat caricatural al propriei persoane?
Cine sunt eu? De unde vin? Păi, de la Slănic, mai nou :)
Unde mă duc? Nu ştiu. Nu mă interesează. Vreau doar să ştiu ce se întâmplă mâine. Nu vreau să pun bani deoparte, nu vreau să plănuiesc concedii, nu vreau să mă gândesc dacă pot avea copii.
Mâine mă duc la munte la schi.
Poimâine înot până la epavă.
După aia, mai vedem.
Te pup, zi de azi.
La revedere zi de mâine.
Ai şi venit?
Ciudat, nu eram pregătită....