17 aprilie 2006

Întrebare pentru ziua de azi

Am ieşit din Bucureşti, din dorinţa de a vedea verde. Ne-am plimbat ca nişte verze pe câmp, doar noi şi câmpul şi digurile dintr-o parte şi din alta. Foarte foarte frumos. Şi relaxant în acelaşi timp. Doar o singură problemă. Peste tot muşuroaie de cârtiţă. Aşa de dese încât unul dintre noi trebuia să calce în ţărână pentru ca celălalt să meargă pe neted. Aşa că am făcut cu schimbul. La un moment dat mă plictisisem.
Oare cârtiţele respiră printr-un tub cât timp stau acolo sub pământ?

14 aprilie 2006

Q7


Am fost acum două zile la lansarea Q7 în România.
Ce să spun... maşină frumoasă.. mare cât un tanc...da' cam scumpă. Ce-mi aud urechile? 45.000 euro modelul pe motorina, şi 56.000 euro modelul pe benzină, motorizări de 3 respectiv 4,2 litri.... N-o fi cam scump?
Oricum, în binecunoscutul stil al unui posesor de maşină cu cilindree sub 2 litri am căscat gura, am salivat, am rămas puţin cu limba atârnând când am văzut cum se deschide şi se-nchide portbagajul dintr-un buton (tiiii, la a mea de ce nu s-o putea) şi cam atât. Nu vreau să mă gândesc la numărul de oameni care probabil s-au înscris deja pe liste să-şi achiziţioneze una...

13 aprilie 2006

Badigarzii lui Adi M.

S-a întrebat cineva vreodată cum arată badigarzii lui Adi Minune?
Ştiu, ştiu, puţini oameni dorm din cauza asta. Ei bine, am aflat eu. Şi mă bucur tare că misterul a fost elucidat. Aşa pot împărtăşi unui număr cât mai mare de conaţionali şi mă pot bucura că am scapat din grele cazne o mare parte a populaţiei.
Dar să o luăm metodic. Câţi badigarzi are Adi M.? Evident, 4. De ce 4? Unul pentru fiecare punct cardinal, presupun. Sau unul pentru fiecare parte anatomică importantă a lui Adi M.: celularul, ghiulul, catarama de la curea şi ciocatele.
Ce înălţime au ei? Sunt cu cate un cap, maxim doua mai înalţi ca minunea.
Ce culoare au ei? Ha ha ha! Ce glumă bună!
Sunt de-a dreptul hidoşi, lăsând la o parte ridicolul de a fi nişte butoiaşe tuciurii cu lanţ de haur şi celular. Doi dintre ei sunt extrem de negri, nu ştiu dacă e o rasă de ţigani mai aparte, cu pedigree notabil, iar ceilalţi doi sunt de un negru pal, mai spălat, probabil au printre strămoşi şi nişte arieni care au păcătuit cu una din bunicile lor.
Sper să nu-i revăd prea curând, mi-au făcut o poftă bizară să emigrez.

10 aprilie 2006

Din cugetările unui om deştept

Un bun prieten mi-a povestit recent părerea lui despre viaţă. Ştiam că vine dintr-o lume în care oamenii au învăţat să pună preţ mai mare pe lucrurile importante, aşa că nu m-a mirat că ştie să preţuiască viaţa altfel decât o facem majoritatea. Mi-a spus: "Ştii ce vrea Dumnezeu de la tine? Vrea să nu fii egoist. El nu vrea postul şi religia ta." Şi astea spuse la o cană de ceai fierbinte, undeva în spatele traficului nebun de pe Calea Victoriei, de un om care, ca fiecare din noi, e victima practicantă a unei religii, cu bune şi rele. Ştiu că o practică, ştiu că îi respectă canoanele, dar ştiu că ştie să treacă dincolo de cele scrise. Ştiu că simte mai adânc decât alţii sensul lumii. De la el am învăţat că fiecare din noi are propriul lui cerc, în sensul unei linii pe care o trasezi îm jurul picioarelor tale când stai desculţ pe plajă. Cercul pe care ţi-l desenezi este reflecţia propriilor limitări. Pe care ţi le poţi depăşi, dacă ai bunăvoinţa şi dorinţa de a o face. Sau dacă eşti conştient că există acele limitări. Sau pe care ţi le poţi asuma, fără a încerca să schimbi nimic. Un om care trece pe stradă şi lasă în urma lui un amărât căzut pe jos, judecând că e beat, e victima propriului cerc. Cel ce priveşte o tânără hărţuită de nişte golani şi nu intervine, de teama consecinţelor, e prins înăuntrul cercului lui strâmt. Cel ce uită că în viaţă trebuie să şi dai, nu numai să iei, priveşte lucrurile din umbra gardului înalt pe care şi l-a clădit pe linia cercului lui. Cel ce crede că este bun şi drept, doar pentru că nu a comis o crimă şi nu a furat dintr-un aprozar, se bucură degeaba de un lucru normal şi prea banal, dansând tâmp pe dunga cercului lui mic. Cel ce crede că cerşetorul îşi merită soarta pentru că nu s-a ţinut de şcoală este ... încercuit. Toţi cei ce credem că ni se cuvin lucrurile bune care ni se întâmplă suntem, în felul nostru, limitaţi. Prea puţini din noi păşesc în afara cercului.