30 decembrie 2005

Homari şi caviar

Astazi am vazut cum se mananca homarii. Tipul care i-a disecat se pricepea, fara discutie. Cu o mana extrem de maestra a tras de doua ori de carapace si a scos o chestie destul de comestibila de sub crusta, insa cam dulce. Nu ma consider inca fan al fructelor de mare, din cauza faptului ca sunt atat de complicat de procurat si de mancat. Au gust bun in mare parte, dar parca sunt cam fade, si prea dulci. Iar faza cu suptul si chinuitul? Mai bine ma lupt cu un gat de pui sau un copan, daca tot vreau sa ma manjesc pe maini si sa fac zgomote ciudate. Macar la astea stiu la ce sa ma astept.

28 decembrie 2005

Bărbaţii cu bască

Femeile la volan sunt periculoase. O da! Insa mai periculosi decat ele la volan sunt barbatii cu basca. Si asta o scriu dupa mai bine de 6 ani de cand mi-am luat permisul si am avut ocazia sa vad in oras toate specimenele de soferi cu putinta.

Daca despre femeile la volan s-a vorbit mult si se stie totul, despre barbatii cu basca vad ca nu vorbeste nimeni. Ciudat! Si totusi ei exista! Sunt peste tot in jurul nostru.

Am descoperit ca barbatii cu basca la volan sunt enervanti deoarece:

- sunt la volan
- tin volanul cu ambele maini
- au scaunul tras pana sub volan, astfel ca volanul se afla undeva intre barbie si piept, atingand ori una ori alta din aceste doua parti anatomice
- au basca

Prin extrapolare, daca poarta basca, putem deduce ca le este frig, deci de cele mai multe ori sunt si infofoliti pana dupa urechi. Asta ar putea explica partial si comportamentul lor ciudat la volan:

- nu acorda prioritate
- merg pe doua benzi in acelasi timp
- merg incet
- nu semnalizeaza

Daca nu sunt infofoliti, dar poarta totusi basca, se poate deduce ca este la moda. Mergand mai departe, ne intrebam: unde este oare la moda sa porti basca? Raspunsul este: la tara. Bine, la tara totul este la moda, dar probabil ca basca este ceva mai la moda decat restul modei. Deci barbatii cu basca poarta basca pentru ca le este frig sau pentru ca sunt de la tara. Stim bine ca la tara masina nationala este Dacia. De aici identificam deja cateva tipuri bine definite de barbati cu basca la volan:

- la volan de Dacie: masina paraie, curge, se opinteste, ca orice Dacie care se respecta. Are bandouri laterale, pe bara din fata, pe cea din spate, manute pe arc sub luneta, catei cu cap mobil intre boxele din spate, abtibild pe toate partile, genti lucitoare. Nu are dezaburire, geamurile sunt inghetate, nu se vede decat in fata, printr-o spartura in forma de cerc in dreptul soferului.

- la volan de Dacia Solenza: este mandrul posesor al unei limuzine care baga cald, dar pentru ca tine caldura pe recirculare geamurile sunt aburite, deci se aplica aceeasi schema cu cercul din dreptul soferului. Solenza este folosita pentru diverse corvoada, si este cunoscuta in cercurile prietenilor ca o moderna inlocuitoare a vechii carute.

- la volan de Dacia Logan: provine din barbatii cu basca la volan de Dacia Solenza, care s-au inscris pe liste si au apucat intre timp un Logan. Portbagajul este incapator, deci din el se vor putea distinge de multe ori itindu-se diverse obiecte, cum ar fi tevi de cupru, legaturi de praz, verze, multe verze, un congelator, colaci de otel etc. Capacul portbagajului nu trebuie neaparat inchis. In manual nu scrie asa ceva.

- la volan de masina scumpa: nu stiu modalitatile prin care au ajuns in posesia unei masini straine si scumpe, dar presupun ca ori a dat norocul peste ei, ori erau posesori de astfel de masini de mai demult si au aderat recent la moda cu basca.

Indiferent de categoria din care fac parte, barbatii cu basca la volan au niste chestii care ii face sa semene foarte mult cu femeile la volan. Unde nu este bine sa intalnesti o masina care are la volan un barbat cu basca?

- pe o strada cu sens unic: merge incet, nu-l poti depasi, nu-i poti da flashuri (pentru ca nu reactioneaza la ele). Ai putea la fel de bine sa ai in fata un autobuz. Mai bine te calmezi si astepti sa se lateasca strada sau sa traga pe dreapta.

- la un semafor cu timp scurt, daca este primul: intre momentul in care se face verde si apoi rosu, el are abia timp sa se trezeasca, sa bage in viteza si sa treaca, lasandu-te pe tine cu buza umflata, in fundul lui, injurand de mama focului.

- pe sosele sau autostrazi: deoarece merge pe mijloc, sau cat mai aproape de centrul drumului. Nu-l poti claxona, nu-i poti da flashuri. Nu raspunde. Va trebui sa astepti sa treaca toate tirurile si coloana de masini din fata ca sa-l poti depasi.

Avantajele unui barbat cu basca? Nu se rujeaza la semafor, deci daca nu pleaca din prima se poate presupune ca o fac pentru ca isi aranjeaza basca :) De cate ori poti sa-ti aranjezi basca? Probabil de mai putine ori decat are nevoie o femeie sa se rujeze:)

Alt avantaj: nu parcheaza. De unde vin ei, masinile nu se parcheaza, ele se lasa in drum, asa cum nimeresti. Deci, mai bine asa decat cu femeile care tamponeaza trei masini pana reusesc sa infiga matizul intre alte doua masini. Cu te poti alege cel mult daca ai in apropierea masinii tale parcate masina unui barbat cu basca? Sa zicem ca nu vei mai putea sa iesi pentru ca te-a blocat, dar macar masina e intreaga! :)

27 decembrie 2005

Reclame care mă enervează

Termenul "ca o spatula impotriva grasimii" m-a fascinat inca de prima data cand am auzit-o. Mi s-a parut o chestie super misto. Faza in care tragi de o folie invizibila si grasimea si murdaria se decojesc pur si simplu de pe cratita este un stimulent foarte puternic, cred ca functioneaza. Sincer, cumpar PUR.
Stateam insa aseara si ma uitam, ca de obicei, pierduta, la reclame. Printre ele, spatula lui PUR. Vad insa ca au adaugat inca un ingredient: "grasimea intarita".
E hai, acum pe bune, cine dracu' lasa o tigaie in chiuveta atata timp incat grasimea aia sa fie atat de intarita? Sau cine poate sa aduca o cratita in halul de murdarie in care se prezinta cele din reclama? Ce bucatarese ingalate or fi cules astia pentru reclama? Prin ce gospodarii s-or fi invartit pana le-au gasit? Oare din ce e facuta grasimea aia din reclama?
De fapt, nu conteaza raspunsurile la intrebarile astea, ca sigur grasimea nu e grasime. Interesant e mesajul ascuns: fetelor, puteti sa lasati vasele in chiuveta saptamani intregi fara sa dati drumul la apa (ca doar facem economie, nu?), sa colcaie mustele si sa se tarasca coropisnitele, ca PUR tot va scoate din belea! E un fel de invitatie la a fi ingalat peste masura.
Ca si cu praful din reclamele pentru Pronto. Ati vazut cata' stratu' de praf are femeia aia pe masa din sufragerie? Si ce casa mobilata si aranjata are? Presupun ca praful ala de pe masa este cocaina, ca daca era praf, perdelele din fundal erau negre, nu albe, si bluza lu' tanti de sterge praful era si ea plina de pete.
Ca tot vorbim de pete, ajungem la ciorapii cu care se joaca puradeii, la bluza care e facuta zmeu, la tricoul tarat prin noroi la fotbal, la camasa de la pescuit, si lista poate continua.
Ati vazut ca detergentii scot pete dificile de ketchup, ciocolata si sange? Uau! Fac ca tipul din reclama la Dero... Uau! :)) Sange! Cuuuul!! Putem sa ne hacuim unii pe altii si dupa aia sa bagam la masina de spalat hainele in care eram imbracati! Ce marfa! Super tare! Dintotdeauna mi-am dorit sa port un tricou alb si pantaloni albi cand ma duc prin vecini sa le dau in cap, acum visul meu a devenit realitate!!
Sau ketchup! Da! Cand mananc pizza am grija sa nu ma stropesc cu ketchup, acum nu mai este nevoie! Pot sa fac o orgie cu ketchup, nimeni nu o sa observe dupa aceea! O sa am camasile albe albe albe!!
Si de ciocolata nu mai spun! Sau de sos! Ma si inchipui cu un polonic imens in mana jucandu-ma in farfuria de ostropel si stropindu-ma peste tot!
Revin la sange! Pai nu e mai ieftin un chibrit si niste gaz? Nu e mai simplu sa ard hainele in care am comis oribila crima de la ora 17:00 decat sa stau sa le spal? Cred ca de fapt se duce o campanie ascunsa de educare a criminalilor.
Imi aduc aminte ca intr-o vreme circula o reclama in care un pusti desena cu carioca pe pereti si pe geamuri, si mami venea cu carpa si nu stiu ce solutie si stergea totul si gata! Si mai si zambea sagalnic.. Aiurea! Imi aduc aminte cand am scris cu carioca pe perete ca verisoara mea este frumoasa ce batalie mi-am luat de la mama! A trebuit sa varuiasca din nou ca sa iasa! Si astia vin cu ineptiile lor si ma aburesc ca solutia lor minune scoate toate petele! Ah, daca stiam la 6 ani ca exista ***, alta era viata mea acum! Ma stocam probabil cu cateva sticle pline, scriam si scrijeleam toti peretii, dupa care o anuntam probabil pe mama candid ca am facut-o lata, si exact cand ar fi fost pe punctul sa explodeze si sa scoata cureaua de la pantaloni sa ma bata, as fi scos o sticla de *** ranjind, i-as fi intins-o, si mama, cu siguranta spirit gospodaresc si chibzuit, ar fi lasat grijile la o parte, i s-ar fi descretit fruntea, si m-ar fi luat in brate felicitandu-ma pentru alegerea minunata pe care am facut-o!
Ah! De ce nu am stiut eu la varsta aia toate aceste trucuri?

Am văzut un nou născut

Am vazut un nou nascut in varsta de 12 zile ieri.
Il cheama Mihai si este cvasi-nepotul meu.
Este foarte mic, atat de mic incat iti este frica sa-l iei in brate. Am avut senzatia ca ii vad oasele prin pielea lui stravezie, atat de delicat mi s-a parut.
Am auzit ca multor femei le vine pofta de facut copii cand vad copii mici, li se nasc un fel de instincte latente si incep sa-si doreasca sa-l aiba si ele pe al lor.
Recunosc ca m-am speriat, mi s-a parut ceva ireal, cum nu mi s-ar putea intampla mie. Am avut senzatia ca asa ceva nu este pentru mine, ce sa o mai lungesc, mi s-a taiat orice chef de a avea copii dupa ce l-am vazut pe Mihai. Nu am nici o explicatie logica.
Nu stiu daca cineva imi impartaseste sentimentul asta.

23 decembrie 2005

Felicitări virtuale

Imi plac la nebunie felicitarile virtuale!
Imi plac la nebunie!
Vreau sa fac un club!
Vreau sa racolez adepti! Sa iesim cu totii in strada sa scandam si sa sustinem acest curent ! Vreau sa-mi tatuez pe fund o felicitare virtuala! Da da da, de trei ori da!
Le detest. Ii urasc pe cei care mi le trimit. Ii urasc in primul rand pentru ca au timpul sa trimita asa ceva, si in al doilea rand pentru ca nu-mi plac. De ce nu-mi plac felicitarile virtuale? Pai:
- pentru ca nu le-am cerut niciodata
- pentru ca eu nu trimit la randul meu niciodata
- pentru ca au ursuleti si inimioare si trandafiri cu roua
Cine mi le trimite? Probabil niste oameni care sufera de un sindrom periculos care se manifesta prin tendinta obsesiv compulsiva de a scrie aberatii si de a trimite iepurasi dansatori. Eu nu vreau nici iepurasi nici ursuleti, nici floricele.
Am identificat trei categorii de oameni care trimit felicitari virtuale:
- colegii de servici: care mai de care sa se intreaca sa-ti trimita panselute si maxime din cele mai profunde. Ma enerveaza pentru simplul motiv ca declanseaza o intrecere tacuta "cine trimite cea mai frumoasa felicitare virtuala si la cine". Ma enerveaza pentru ca incep sa trimita astfel de felicitari de prin 18 - 19 decembrie, cand majoritatea isi rup curu' muncind pentru sfarsitul de an si ei te anunta candid ca pleaca in concediu in Tenerife si s-au gandit sa-ti trimita niste ghiocei stropiti cu caldura sufleteasca. Delete. Next. Ma enerveaza pentru ca primesc de la unii cu care nici nu ma salut pe culoar. Nici nu stiu cine sunt. Oare ei or sti cine sunt eu? Nu conteaza. Au trimis o felicitare virtuala.
- fostii colegi de servici: astia sunt si mai tari: iti trimit felicitarea doar doar oi observa c-tia scriu de la o adresa gen gigi@celmaitarelocdemuncadecandamplecatdinfirmavoastradecacat.ro, ca sa fie clar, da? Si iti insereaza si niste lacrimi + trandafirii cu roua de rigoare, ca sa vezi tu cand e el de sensibil. Gigi who?.
- prieteni de toate soiurile, aceiasi care in timpul anului sufera de celalalt sindrom (care cred ca este pe cale sa se dovedeasca clinic ca este transmisibil), acela al mailurilor cu "da mai departe, o sa ai noroc in viata si in dragoste, daca nu o sa ti se ofileasca". Mai au putin si o sa scrie in mail ca daca nu dai felicitarea mai departe o sa ai un an plin de ghinioane. Delete. Next.

Pentru cei care nu mi-au trimis inca o felicitare virtuala, va rog, abtineti-va. Pentru cei care au facut-o deja, asta e, sa fie cum vreti voi, iar pentru cei care nu ar fi avut de gand sa faca asa ceva, iata ce vreau eu si va doresc si voua in 2006:
sa ninga frumos la munte, sa ne batem cu bulgari de zapada si sa mergem la schi, sa facem o baie in mare, sa fim sanatosi si sa avem salarii ca in UE.

08 decembrie 2005

Metodă eficientă de agăţat

Incercaţi-o si voi. S-ar putea sa functioneze. La mine aproape că a mers.
Mergeti intr-un club.
Alegeti o fata la intamplare si abordati-o.
Intrebati-o daca vorbeste xxx-eza. (prin nu se stie ce procedee, asigurati-va de dinainte ca persoana vorbeste xxx-eza). Evitati limbi de genul daneza sau finlandeza.
Ea va raspunde ca da.
Apoi continuati conversatia in limba romana (eventual in cea mai pura limba romana)...
Este sigur ca mai mult de cateva secunde nu ii veti mai retine atentia, dar macar ati reusit sa o faceti sa va bage in seama.
Apoi... cine stie?

06 decembrie 2005

Stand up comedy

Am fost in urma cu doua zile la un spectacol de umor in direct. Sau stand up comedy. Va recomand cafeneaua Deko, a lui Dan Chisu, in cazul in care nu o stiti deja. Atmosfera e foarte relaxata, oamenii se duc acolo de vineri pana sambata special pentru chestia asta. Nu ai loc sa arunci un ac, trebuie sa intri pe baza de invitatie, chelnerita este cu siguranta o fosta acrobata la circ, sau cel putin a dat o proba de flexibilitate si agilitate cand a fost angajata, fum de tigara ca la balamuc, ce mai, o atmosfera tipica pentru bodegile frecventate de oameni cu greutate, gen Laptarie.
Comediantii, patru la numar, au fost unul mai tare ca celalalt. Tot ce pot sa va spun este ca se numeau Costel, Vio, Teo si nu mai stiu cum. Fiecare a avut ceva de povestit, fiecare a fost diferit in felul sau. Nu au lipsit injuraturile si referirile la chestii porcoase, de fapt TOTUL a fost despre chestii porcoase. Despre cum se fut buburuzele pana la injuraturile de morti, de raniti si de sfinti, care au smuls racnete si aplauze, intr-o isterie generala si hohote de ris, toata lumea s-a simtit excelent. Ce e cuuuul este ca pot sa hohotesti cat vrei, nu se uita nimeni deranjat la tine, vecinul tau ba dimpotriva se intrece cu tine sa rida mai cu pofta si cu gura mai larg cascata si cauti bajbaind dupa un servetel cu care sa te stergi la ochi cand nu mai poti de atata ris. Daca face misto despre femei, si esti femeie, nu-i bai, rizi cu pofta daca nu esti in primul rand. Daca ai nimerit langa scena, ai belit-o, s-ar putea sa se ia de tine. Daca vrei sa spui ceva, astepti un moment de liniste in care toti au urechile ciulite catre comediant, si intri pe felie. Poti sa fi sigur ca tipul iti va raspunde, si o va face cu umor si prezenta de spirit. Vrei sa ii spui ceva de mai multe ori? Aaa, s-ar putea sa ti-o intoarca din condei, ca nu de alta dar il deranjezi putin. Oricum o iei, e o desfatare atat pentru public cat si pentru cel care face spectacolul. E amuzant sa-i vezi pe ei cum ii pufneste risul de dumele pe care urmeaza sa le scoata. Si sunt originali si improvizeaza pe loc. Unii nu au mai mult de 25 de ani, studenti sau proaspat absolventi. A fost suficient pentru unul dintre ei sa inceapa prin a spune ca e din Buzau, toata cafeneaua s-a prapadit de ris. Ce bine ca poti sa rizi in hohote despre chestia asta! Da!! Da!! Da!! Si de fapt nu conteaza ca nu e hilar, conteaza ca toata lumea ride si ca te poti desfasura. Ah, daca ar citi rindurile astea cumnata-mea din Buzau...tiiiii.. :))
Mi-am promis ca in viitorul foarte apropiat ma duc din nou.
Va recomand si voua.
Dar sa va faceti rezevare inainte.

03 decembrie 2005

Harry Potter

Cum s-a vazut Harry Potter de unde stateam eu? Terrribil de bine!
Cine este Harry Potter? Un nene sub forma de carte, la ultima editie de culoare verde, care se vinde mult, se vinde bine, creeaza isterii, mode si tendinte. Harry Procter este un fenomen.
S-a lansat la Orhideea. Buuun. La ora 22:00. Iarasi buuun. La ora aia copiii dorm. Spun copiii pentru ca fanii lui Harry Procter sunt toti copii. Mai putin adulti, desi sunt destui si din astia. Deci copii.
Am crezut ca vor fi in pat la ora aia. Am crezut ca publicul interesat de aceasta manifestare vor fi niste tineri mai rebeli, adulti cu nostalgia copilariei, oameni pasionati de povestile fantastice, copii pe ici pe colo. Ideile mele au inceput sa fie zdruncinate in dimineata zilei respective, cand in magazin au inceput sa se arate mame cu copilasi intreband cand, unde si cum va veni Harry Potter. Ingrijorarea mea a crescut cand am constatat ca tot mai multi pustani erau convinsi ca vine insusi personajul Harry Potter (nu actorul! personajul!). Lacrimi si oftaturi: "de ce la ora 22?" "mamica, tu la ora aia ai sa faci nani!", "te rog mamiiiiiii..!!!" etc. etc.
Cine statea la intrarea in magazin in jurul orelor 21:00 ar fi putut sa vada o afluenta neobisnuita de masini, care mai de care mai grabite sa prinda loc de parcare, intr-o furie nebuna sa intre mai repede si sa ocupe locul din fata. Ce era neobisnuit era ca la ora aia de obicei masinile se calca una pe alta ca SA IASA din parcare, si de obicei nu vezi nasurile rosii si ochisorii jucausi ai unor copii pe bancheta din spate. La ora aia copiii dorm.
Ha! La ora aia copiii prizasera cafea! Mancasera ciocolata! Dormisera de pranz! Nu ma indoiesc ca un numar foarte mare de mame grijulii si-au vazut odraslele cuminti si ascultatoare pentru prima data in viata lor in acea zi de care va povestesc eu. "Mami, eu ma duc sa ma culc dupa amiaza!" imi inchipui ca o fi spus un pusti de 6 ani mamei lui pe undeva in jurul orei 14. " ?????!!!???!?!?!?!!!!????"
Revin.
A fost un dezastru total. Copiii s-au intrecut pe ei in a se calca pe cap si pe picioare ca sa ajunga in fata, la scena. N-a venit HP, dar au venit oameni mari care stiau cine este HP, si care dadeau premii si vorbeau frumos despre HP. Pentru prima data am vazut copii care nici nu stiu sa-si scrie numele pe un caiet cum urla, tipa, se agita cu arhicunoscutele doua degete in aer, miscand energic din manute, ca sa raspunda la intrebari de genul: "ce vraja magica rostea X ca sa-l transforme pe Y in broasca? 1. 2. 3." si tot asa. M-am simtit ca intr-o mare clasa, unde toti copiii invatasera lectia pentru ziua respectiva. Imbujorati de perspectiva noului si celui mai recent volum din seria HP, toti erau nerabdatori sa se termine odata totul si sa poata sa le cumpere mami sau tati cartea. Frematau si se imbulzeau care mai de care. Mami si tati se imbulzeau si ei, incercand sa-si protejeze odraslele. Odraslele insa au fost pline de resurse, pe care le puteti vedea si in poza de mai jos.

Am 1m20? Cui ii pasa? Gasesc eu ceva pe care sa ma cocot ca sa vad mai bine! De exemplu o bicicleta! Sau un raft! Sau un teanc de cutii de carton extrem de instabile si cu care as putea sa cad din moment in moment si sa-mi sparg capul! Sau niste cauciucuri! Sau un cameraman prins in valtoarea evenimentelor!
Iete ce-a iesit.

Copii, spuneti?
Vandali!
Vichingi!
Huni!
Vizigoti!
Cunosc oameni care in seara aceea au trait niste experiente unice, pe care nu doresc sa le repete. Banuiesc ca senzatiile lui Andrei ar putea fi comparate tangajului unei nave sau hurducaielilor unei diligente. Il intreb: ai nevoie de ceva? Imi raspunde: "ALT STATIV! Vreo 4 mame, 3 body-guarzi si un excavator!". Ii zambesc condescendent, si ma bucur in sinea mea ca sunt pe partea cealalta a baricadei, de unde pot sa fac poze si sa ma minunez ce i-a purtat pe toti kinderii astia la o astfel de ora sa se imbulzeasca si sa se calce in picioare...
Seara mea se termina cu o binemeritata ciorba fierbinte intr-o carciuma. La ora la care eu ingurgitez vacute cu legume, niste copii fericiti, obositi dar fericiti, se lupta cu somnul si cu lumina veiozei ca sa citeasca in sfarsit din mult asteptata carte, volumul 6...
Amin!

02 decembrie 2005

Sneaky sid

Pentru ca bunul meu prieten patric a hotarat intr-o buna zi sa-mi deseneze portretul. Si a iesit ce se vede alaturat. Ma ascund dupa un panou.
Am nas de caine, coada de caine, nume de caine. Deci sunt un caine.
SUNT UN CAIIINEEE??????

Semnez, dar nu ştiu ce

Nu mi s-a intamplat sa vad atatia oameni dobitoci la un loc ca la locul meu de munca. Si nu ma refer la colegii mei, ci la clienti.
Un caz recent: o clienta suna la ora 19:05 sa se planga ca a sunat-o cineva sa-i vanda un produs, si a deranjat-o. Cu ce suntem noi de vina? Pai suntem, pentru ca numarul ei de telefon nu este public, si numai la noi in magazin a completat ea vreodata numarul de telefon, pe un cupon de participare la un concurs. Si de unde stie ca a sunat-o cineva de la noi? Pai nu stie, dar cineva a sunat-o, si nu mai conteaza decat ca a sunat-o, nu? Vrea sa se rezolve situatia. Tipa, nu asculta. Incerc sa o calmez, tipa mai tare. O intreb ce doreste de la noi. Sa nu mai fie sunata. Ii spun ca nu am sunat-o eu, deci a-i promite ca nu o va mai suna nimeni este o absurditate. E ca si cum i-as promite ca maine nu se va intuneca la ora 17:30. Bine, dar noi suntem de vina ca oamenii cei negri si rai o suna seara sa o deranjeze. Reiau firul explicatiei: voi cauta, voi suna, ma voi interesa, voi incerca sa vad cam de unde s-a aflat numarul ei de telefon (intre noi fie vorba, caut acul in carul cu fan). Vreau sa inchid. Nu ma lasa. Ce solutie am eu pentru ea? Cum ce solutie? Daca ma tine in telefon, ce solutie pot eu sa-i ofer. O intreb daca poate vorbi la doua telefoane in acelasi timp, si imi spune ca nu o intereseaza. Vrea sa ii rezolva problema, dar nu doreste sa inchida. O rog sa se calmeze, si ii promit ca o sa o sun sa-i spun ce am aflat. Unde o sun daca nici macar nu i-am cerut numarul de telefon? urla dementa... Ii spun ca nu am apucat sa ii cer numarul, deoarece e prea ocupata sa sughita si sa spumege. Incep sa tip si eu. O intreb ce solutie crede ca va obtine la ora 19:30? Imi spune ca nu o intereseaza. Corect. Probabil nici pe mine nu m-ar interesa. Conversatia se termina cu un receptor trantit. Din fericire al ei.
"Sunt de acord ca datele completate pe acest talon sa fie folosite de X. SRL in scopul Y, in conformitate cu legea Z.". A semnat. Curios cati oameni uita ce au semnat.
Avem 12 clase, facultati, postuniversitare, dar ne poticnim de o nota de subsol, care reuseste sa sugrume toate cunostintele noastre in materie de lume moderna. Suntem in ton cu moda, purtam blugi cu capse, insa nu stim sa citim un disclaimer.
Doamna va face o sesizare scrisa si va asmuti avocatul impotriva noastra. Cum ma numesc? Ii repet numele pentru a doua oara. Il silabiseste ostentativ. Vrea sa vorbeasca cu directorul. Ii spun pe un ton extrem de dulce ca este ora 19:30 si ca nu ii pot promite nimic. Suiera si scuipa si cere sa ii fie adus directorul la telefon. Ii spun sa se multumeasca cu mine. Suieratul persista. Scuipatul nelipsit.
Da-o dracului de proasta.
Am mainile rosii si fata livida.
M-am enervat ca idioata.
Ce seara minunata am avut.

22 noiembrie 2005

Arta de a fi hain

Sunt haina. Da! Asta e cuvantul. Haina. Mi-am facut o pasiune din a-mi caracteriza colegii, in diversele forme in care vin ei ambalati de acasa. Obiceiul asta a pornit din consternarea cu care vedeam tupeul prinzand radacini si extinzandu-se pana la mine in birou.
Caci despre birou este vorba. Pentru mine este spatiul meu sacru, in care fac ce vreau, cand vreau, nu dau socoteala nimanui, sterg praful cand vreau, ma scobesc in nas cand vreau, pe scurt, weblogul meu 3D.
Asa ca am alcatuit doua liste: cea neagra, cu cei care violeaza spatiul meu sacru, si cea alba, evident, cu cei carora accesul le este permis.

Mai jos inserez comentariul de care s-a bucurat o colega de-a mea in urma cu un an si ceva. Sper sa fie mandra ca a ajuns pe o pagina de blog.

Buna ziua,

Ma numesc X si nu conteaza ce functie am si cu ce ma ocup. Important este ca am un birou si un dulap. Nu conteaza cate alte birouri si dulapuri mai am pe langa ele, cele doua enumerate la inceput constituie baza. Baza acestei povestiri. In povestirea de fata mai intra si o colega, sa-i spunem Y, desi nu aceste este numele ei adevarat. Ea vine, sa zicem, din orazul Z, desi nu acesta este orasul ei de origine. Nu putem fi siguri nici daca este o ea sau un el. Dar nu acest lucru conteaza. Bun, deci, avem o colega Y dintr-un oras Z oarecare. Mai avem si un birou si un dulap. La o mai atenta analiza biroul nu are nici el prea mare importanta. Continutul povestirii se invarte in jurul dulapului. Da, doamnelor si domnilor, al dulapului. Caci despre dulap este vorba. Povestirea s-a nascut in jurul dulapului, un personaj pe cat de scund si fara multe brizbrizuri, pe atat de cautat si de vizitat de un numar remarcabil de persoane.

In fiecare dimineata, si ocazional in jurul pranzuliu, dulapiorul din poveste este deschis si inchis cu nesat de doritori de cafea, zahar, ceai, lingurite, furculite, servetele, si te miri ce alte mici ustensile de care dulapul nostru bondoc beneficiaza din plin, prin grija stapanei lui, adica eu. Dar pentru ca deviem de la subiect, sa revenim. Dulapul nostru are si un compartiment mai putin folosit, de care nimeni nu se atinge, si care contine din cand in cand forme spongioase de coca cu diverse arome, ambalate individual, eventual cu niscaiva crema pe undeva pe la mijloc, sa le zicem "madaline" sau "mini croissante", desi poate nu aceasta este denumirea lor. Dar nu asta e important. Important este ca aceste mici creaturi care vietuiesc in mod pasnic in acest dulap isi duc traiul fara prea mare bataie de cap, caci din momentul depozitarii lor in compartimentul "sacru", putini sunt aceia care indraznesc sa le tulbure somnul. Eu sunt una dintre aceia, dar deh, eu sunt personajul principal, dulapul e al meu, si eu am scris aceasta poveste, deci am dreptul. O alta persoana este vecinul din biroul de langa, sa-i spunem Dl. W, desi nu acesta este numele sau adevarat, care din cand in cand se mai serveste, ca deh, el este vecinul de langa, si motive independente de vointa dulapului si a mea l-au plasat in imediata vecinatate a prezisului dulap. Asadar, cum sta el mai cuminte si mai linistit dulapul meu impreuna cu acele mici madaline, vine personajul pe care, din inspiratie l-am numit colega Y, si ii deschide cu brutalitate usita. El este insa obisnuit, din nerabdarea cu care se infrupta lumea din bunatatile lui, ca firavele lui usi sa fie usor bruscate atunci cand sunt deschise, si nu se plange, ca doar menirea lui este sa fie dulap. O mana hulpava se intinde si ia niste ceai, o cutiuta cu lapte condensat, la care colega Y crede ca are dreptul, desi nimeni nu i-a permis, si se retrage. Usita se inchide. Dulapul nostru rasufla usurat. Bataile inimioarei lui se raresc treptat. Pericolul a trecut. Asteapta acum alti vizitatori, curios sa vada daca va mai veni aceeasi domnisoara cu parul lung si ondulat care l-a trezit de dimineata ca sa faca cafea. De domnisoara respectiva nu-i pasa, e draguta si face ordine si curat din cand in cand in el. E tare simpatica. Brusc usa se deschide din nou si o mana mica se indreapta catre...COMPARTIMENT. Caci altfel cum ii putem spune, decat Compartimentul, dat fiind ca nimeni nu indrazneste sa se atinga de el. Ia una din vietatile care salasluiesc in el, inchide usa la fel de brutal si pleaca.

Dulapul a amutit. Sa fie adevarat ce a vazut? Oare sa fie cu putinta? Cine i-a dat voie?

In afara dulapului, eu sunt asezata la biroul din poveste. Clipesc des si urechile imi tiuie. Domnisoara cu nume inchipuit colega Y inspecteaza cu ochisori mici si curiosi, cu narile dilatate si capul usor lasat pe o parte ambalajul madalinei. "E un fel de chec?" suiera vocea hulpavei cotoroante.. "Da", spun eu, inca nevenindu-mi sa cred ca poate fi asa usor sa valsezi in birouasul nostru tihnit si sa te servesti din dulapul nostru cu usurinta cu care ridici de pe jos si-ti insusesti o bancnota de 100 de dolari, cand in jurul tau sunt cel putin 10 persoane care se scormonesc disperate in buzunar si in portofel sa vada unde le-a disparut bancnota. Urechile imi tiuie inca. Ambalajul si checuletzul au disparut fara urma. La fel si colega Y.

Sunt recunoscatoare ca nu a comis sacrilegiul de a consuma checuletzul in fata firavului si sensibilului dulap. L-ar fi durut.