17 iunie 2006

Tendinţe sinucigaşe

Am o colegă de birou, la propriu (din păcate), care nu încetează să mă enerveze în fiecare zi. Este din Baia Mare (nu că ar fi un lucru rău), însă problema mea este că tipa se pregăteşte de nuntă şi petrece o mare parte din zi sporovăind la telefon cu diverse personaje care o sună să o întrebe tofelu' despre fericitul eveniment. Şi cum evenimentul urmează să aibă loc în Baia Mare, am numărat deja suficiente conversaţii de genul:
Rrrrrrringgggggggg!!!
"Alllloooo!" (a se adăuga binecunoscutul accent din nord) "Ce faci tu?!? .... No... Ţi-a spus X că am rezolvat cu transportul....Da....Păi cred că îs mulţi care nu vor veni că îi prea departe... No...Acum să vedem câţi or confirma..." etc etc etc
sau
Rrrrriiinnnggggg!!!
"Alllloooo! Bună Y! Ai auzit bine, da!....Cum să nu te invit!... Da' dacă afli unde e, nu mai vrai să vii.... Pariu! ... ha ha ha! ... hi hi hi!"
şi tot aşa, variaţiuni pe aceeaşi temă.
Ceilalţi colegi din birou suferă aceeaşi traumă de tot atâta timp. Cu toţii însă rezistăm cu stoicism. Mai participăm activ şi afectiv din când în când când colega noastră are dubii cu privire la culoarea rochiei, croiala rochiei, clinul rochiei, bretelele rochiei, dantela rochiei, dacă să aibă sau nu dantelă, dacă să aibă sau nu clin, dacă să aibă sau nu rochie, dacă să vină în pantaloni, etc. Am aflat cu această ocazie diverse aspecte inedite din culisele organizării nunţii ei, pe care nu ţineam neapărat să le aflu, dar acum că le ştiu mă simt mai uşurată, mai înălţată, mai împlinită. Ştiu, de exemplu, că funda scaunelor din restaurant va fi albastră şi deci că nu mai e cazul ca invitaţiile să fie cu albastru. Buuun. Lumea mea are acum un sens. Simt că trăiesc. Petrece aproximativ 34,86% din timpul de servici căutând pe net rochii şi invitaţii.

Părerea mea despre toată această poveste:

1. nunţile sunt o pierdere de timp şi de bani, şi efortul şi bugetele alocate unor astfel de martirii şi-ar putea găsi o întrebuinţare mai practică, cum ar fi mobilarea sau renovarea unei case etc.

2. 99,99% din nunţi deviază de la sensul adevărat, şi anume "veniţi dragii noştri să vă bucuraţi alături de noi că ne luăm, beţi un pahar de vin şi mâncaţi o sarma pe cheltuiala noastră", degenerând într-un schimb idiot de fonduri, cu trecere prin buzunarele largi ale organizatorilor de nunţi, şi din care bieţii participanţi ies cocoşaţi de datorii, mai ales dacă au pe vară mai mult de o nuntă.

3. 75% din femei acordă o prea mare importanţă acestui eveniment, şi nu obţin nimic defilând prin faţa rudelor şi prietenilor curioşi într-o rochie cu croială medievală la început de secol XXI. S-ar putea să mă înşel cu privire la procent. Mă rog. Cine îl ştie cu adevărat să mă corecteze.

4. este o prostie să organizezi o nuntă când nu-ţi face plăcere, când ştii ce costisitor şi obositor este, doar pentru că "aşa trebuie" sau "aşa am făcut şi eu, maică", sau "ce nuntă frumoasă a avut X-uleasca".

5. motorul în organizarea acestor stupide manifestări de chiolhănie sunt din păcate femeile, nevestele-to-be, bărbaţii fiind rareori entuziasmaţi să poarte costum alb satinat cu cravată roz sau pantofi care nu încap la pedalier că au cioc care e "la modă".

Mi-am promis şi m-am jurat că nu voi face aşa ceva, şi aştept cu mare interes să văd dacă această predispoziţie, genetică se pare, a femeilor către organizarea propriilor nunţi, mă va ajunge şi pe mine din urmă. Până una alta, mai schimb priviri indulgente sau pline de reproş cu unii alţi de prin birou de lângă mine, oftăm puţin în gol, şi aşteptăm să plece odată drecu' în concediu, să se mărite şi să scăpăm de comentarii. Probabil că trebuie să ne înarmăm cu răbdare şi tutun pentru pozele şi impresiile "de după", dar, în fine, mai vedem noi până atunci.
Câte luni mai sunt până în septembrie?
Câte zile?
Câte ore?

Un comentariu:

visitor spunea...

:), total de acord.