23 iunie 2006

Cum să eviţi pantalonii maro...

Un lucru din cele mai penibile mi se pare să încerci din răsputeri să eviţi pe cineva, şi să te întâlneşti cu el/ea când ţi-e lumea mai dragă. Bunăoară, să încerci să eviţi pantalonii maro pe cur lăţit, când ultimul lucru pe care vrei să-l vezi sunt ei.
Îmi trimite mail de curând: "Măi, am auzit că eşti aproape de noi şi nu ne vizitezi!" (ietee, ce să spun, că altă treabă mai bună nu am decât să te vizitez pe tine ) "Când vii încoace?" (nu ştiu, vaco, nu mă interesează, şi dacă vrei să ştii, am tot fost pe acolo şi mă bucur că nu am dat nas în nas cu tine) "Când treci pe aici dă şi tu un bip ceva" (s-o crezi tu).
Marţi, zi fatidică. Se taie curentul la ora 10. Pentru cei care abia apucaseră să facă ochi şi să tragă de cafeaua de dimineaţă până după ora 9, pana de curent a fost un eveniment neaşteptat de plăcut. Multora dintre noi ne-a confirmat sictirul nesfârşit pe care-l aveam să prestăm munci în ziua respectivă, deci minunea a fost aplaudată la scenă deschisă. Dacă mai pui şi faptul că a fost însoţită de câteva bubuituri, scântei şi emisii de fum albicios ciudat mirositor, tabloul începe să se contureze.
Cum nu toate aparatele din birou pocneau în acelaşi timp şi în acelaşi loc, fiecare din noi a avut ocazia să vadă cum bubuie un monitor, o imprimantă, un fax, o unitate centrală, o cameră video, nu neapărat în ordinea asta, şi nu neapărat câte una din fiecare J.
Responsabila IT nu a putut decât să consemneze resemnată câte bucăţi din fiecare vor trebui comandate J. Câteva voci mai supărate au protestat pe sub mustăţi « măh da’ fata asta de ce stă cu mâinile în sân ? » şi au primit un răspuns pe măsură « da’ ce credeţi măh că e ea, electrician ?? ». Pe lângă obişnuitele « mă, TU ai provocat pana de curent, că tot nu aveai chef de muncă ! » sau « oare putem să plecăm acasă mai devreme ? », câţiva dintre noi s-au agitat corespunzător posturilor ocupate, restul au stat şi au vegetat vreo jumătate de oră în aşteptarea unui verdict, după care am început să ne scurgem care încotro spre zonele populate şi civilizate din împrejurimi, să ne petrecem o pauză de masă prelungită, până la remedierea defecţiunii.

Revin la pantalonii cei maro şi lăţiţi pe cur. Povestea pantalonilor maro este veche, din păcate chiar pentru pantaloni. Adicătelea este vorba de un personaj care timp de aproape şase luni sau mai bine a purtat zi de zi aceeaşi pereche de pantaloni, fără excepţie, inclusiv în week-end (fapt confirmat de surse independente care au întâlnit-o pe stradă). Utilizării nejustificat de îndelungate a acestor pantaloni li se adaugă şi dimensiunile generoase ale umpluturii, cu o circumferinţă de 150 cm probabil, şi o stare avansată de astigmatism, care împiedica proprietara curului, respectiv a pantalonilor, să constate dimensiunile impresionante ale propriului cur. Şuşotelile pe acest subiect s-au stins la o vreme, după ce ne-am dat seama că întrebarea « da’ alţi pantaloni nu are ? » riscă să rămână fără răspuns, şi după ce oricum chestiunea şi-a pierdut din interes.
Pantalonii maro deci constituiau un motiv foarte serios ca eu să nu mă grăbesc « să dau bip când ajung în zonă ». Şi cum spun şi legile acelui om rău numit Murphy, de ce ţi-e frică de aia nu scapi, am dat nas în nas cu ei fix în pauza de prânz prelungită provocată de pana de curent.
Nu mai ţin minte cât au fost de lungi cele 10 minute în care am stat de vorbă, în picioare, în dreptul budei. Ştiu doar că îmi venea să-mi trag palme, şi nu ştiam cum să fac întrevederea să fie mai scurtă. Am scăpat totuşi, într-un târziu. Cu câteva întrebări curioase din partea ei, cu câteva răspunsuri seci şi golite de conţinut, din partea mea, sper că nu i-am dat prea tare de înţeles că nu mi-a făcut plăcere să o revăd.
Da’ de ce ne-om fi potrivit noi fix în dreptul budei să ne întâlnim oare ??

Un comentariu:

cristina spunea...

hehe, io cand am vazut titlu' am crezut ca-i vorba de pantalonii maro din bancu' cu stefan cel mare si pantalonii maro :)