Discriminare

Probabil că nu m-ar fi deranjat atât de tare chestiunea despre care povestesc aici dacă nu ar fi ajuns, în cele din urmă, să mă afecteze şi pe mine. Logic.
În urmă cu trei ani mă angajam la una din cele mai mari firme din marea distribuţie. La interviu am fost întrebată cam pe unde lucrează membrii familiei mele şi am fost sinceră şi am spus: „fratele meu lucrează la concurenţă”. După angajare mi s-a spus că sinceritatea mea a fost o mişcare foarte corectă şi apreciată, pentru că dacă aş fi tăinuit şi s-ar fi aflat după aceea, nu ar fi fost deloc bine. Au trecut trei ani şi am schimbat postul. Deşi trei ani de zile toată lumea a ştiut că am în familie pe cineva care lucrează la concurenţă, astăzi, când se pune pe tapet cine ce funcţii preia şi cum se modifică organigramele diverselor departamente, mortul meu din casă iese la suprafaţă din nou.

Deunăzi sunt chemată la o evaluare. Sunt întrebată cam în ce direcţie aş vrea să merg, ce posturi m-ar interesa, mi se prezintă organigrama, mă rog, ştie tot omul cum decurg aceste discuţii. Spre stupefacţia mea, deşi par a fi potrivită pentru cel puţin două din posturile preconizate în noua organigramă, mi se explică că „există riscuri”, deoarece toate posturile sunt strategice, şi afilierea mea cu cineva de la concurenţă nu poate da bine în nici unul din cazuri. Sunt pusă în situaţia complet stupidă şi penibilă de a întreba care dintre posturi ar fi cel mai puţin riscant având în vedere situaţia mea (!!), asta ca să nu mor proastă, şi să înţeleg până la urmă unde bate interlocutorul meu. Aflu că există un post mai puţin strategic, unde dacă m-aş situa toată lumea ar fi fericită. Dar nu e postul pe care îl vreau eu... evident J Şi iac-aşa îmi iau gândul de la ambiţii de promovare, din moemnt ce mi se sugerează extrem de elegant că nu sunt un angajat comod, deoarece prezint riscuri. Şi toate astea sub veşnicul pretext „eu te ştiu, eu am încredere, dar uite ce i s-a întâmplat lui X, şi nu se ştie când te poate afecta şi pe tine iar eu n-am să pot interveni” etc etc. Ce e mai amuzant este că am fost suficient de safe timp de trei ani de zile, dar acum nu mai sunt.
Nu mai ştiu ce vroiam să demonstrez cu chestia asta, pe măsură ce povestesc nu-mi rămâne în cap decât că toate sunt pretexte şi că cu cât e firma mai mare, cu atât paranoia e mai evoluată. O deplâng pe săraca colega mea care a trebuit să retrogradeze fără nici un motiv profesional, doar pentru că s-a măritat cu unul din furnizori...
Ce diferenţă mai e între o companie multinaţională super serioasă, cu accent pe valorile umane (haida de!) la început de secol XXI, şi regimul de tristă amintire? Atunci dacă aveai buba în familie sufereau toţi cei de pe lângă tine. Acum, aici, aud? :(