Se făcea că era o zi de miercuri, şi eram în drum spre serviciu. Cum autorităţile s-au gândit la binele bucureştenilor şi au mai închis o felie de drum în nordul capitalei ca să mai diversifice experienţa deplasării spre serviciu pentru aproximativ 20.000 de cetăţeni care muncesc pe plantaţiile de la periferia nordică a Bucureştiului, ei bine, toate străzile până mai ieri goale erau ticsite de maşini şi camioane, ca într-un film de Oliver Stone în care vulcanul stă să erupă şi toată populaţia Statelor Unite se buluceşte să părăsească oraşul. Aşadar, stam la coadă cuminte, calculând că-mi va mai lua aproximativ o oră să ajung la aeroportul Băneasa, când îmi vine ideea genială de a suna la BRD să mă interesez de ceva restant.
Să mă explic. BRD-ul îmi datora un cod PIN pentru un card co-branded. Cerusem regenerarea codului PIN în urma cu 4 săptămâni şi mi se promisese că-mi va fi trimis acasă în maxim 14 zile lucrătoare. Am aşteptat cele patru săptămâni şi am decis să sun. La ora 8 îmi răspunde o duduie care, foarte veselă, se oferă să verifice care este starea contului meu. Îmi ciripeşte foarte voioasă că am de plată 20 de lei pentru regenerarea codului. Îi spun că am primit SMS pe tema asta şi că mor de nerăbdare să-i plătesc, numai să ştiu pe ce dau banii. Deci, unde este codul meu PIN. Fac o parateză: SMS-ul primit pe telefon se exprima cam aşa: "Vă rugăm să achitaţi suma de ... aferentă UTILIZĂRII cardului în luna septembrie". Buun. Am trecut peste faptul că lipsa codului PIN oricum mă împiedicase să UTILIZEZ cardul măcar o oră în luna septembrie, şi am continuat să o ascult răbdătoare pe tanti. Mai butonează ce mai butonează şi mă întreabă, nu fără urmă de surprindere, dacă sunt sigură că nu am primit codul PIN. Îi spun că sunt foarte sigură, altfel nu m-aş îndeletnici cu astfel de telefoane la ore atât de matinale. Detectez o urmă de îndoială în vocea ei şi catadicseşte să mă informeze că regenerarea s-a produs în data de 27 septembrie, şi că eu am primit codul PIN.
Întrerup această emisiune pentru a mă plânge de eforturile susţinute ale cuplului Dumitrache-Ionescu, care, după o masă copioasă ingerată în urmă cu câteva ore la domiciliul lor concubinos, mă tentează în continuare cu tot felul de preparate culinare, şi se întrec unul pe altul în a-mi oferi vită cu legume, cafea, clătite etc.
Revin. Domnişoara mă asigură că eu trebuie să deţin acest cod PIN, de vreme ce a fost livrat la domiciliu. O întreb cum de este atât de sigură de chestia asta şi îmi spune că a fost livrat la domiciliu de un curier rapid. O cert şi o întreb ce om normal la cap stă acasă între 10 şi 17 pentru a semna de primire dacă muneşte pe o plantaţie până seara târziu, şi cine a inventat această procedură stupidă de livrat pe semnătură acasă. Îmi spune apoi nedumerită că trebuie să fi fost acasă, din moment ce plicul a fost recepţionat. "De cine?" întreb. "De un domn... Marcel Avram". Am suficient timp cât să clipesc nedumerită şi o întreb pe domnişoară dacă pot să rîd. Situaţia deja devine hilară. Mă pregătesc ja ceva mai profund decât mă aşteptam. Cred că fiecare din noi a experimentat cel puţin o dată o astfel de senzaţie, când simţi că ai dreptate şi întrevezi posibilitatea de a face scandal şi de a lovi în stânga şi în dreapta. Genul ăsta de manifestări sunt cu atât mai amuzante dacă suni la firme cu pretenţii de client service, unde operatorii nu au voie să urle, să-ţi închidă, şi chiar au obligaţia de a te rezolva, într-un fel sau altul. Deci, mai mare dragul să-i faci harcea parcea pe nefericiţii care ţi-au căzut pe mână. Aşadar, o întreb dacă pot să rîd. Tipa nu prea are simţul umorului (cred că la angajare nu le dau voie, îi testează, şi dacă au, îi refuză), şi mă întreabă dacă nu am cumva o rudă care a semnat în locul meu. Mă reped la jugulara ei direct şi o întreb în care manual a citit ea că documente de genul codurilor PIN sunt predate ALTOR PERSOANE DECÂT TITULARII, şi dacă da, să-mi spună şi mie cine a scris manualul ăsta. Chiar dacă respectivul Marcel Avram mi-ar fi rudă, există vreo dispensă care să le dea lor dreptul de a preda corespondenţă confidenţială oricui, în absenţa mea? Domnişoara se scuză şi-mi comunică că serviciile de curierat sunt asigurate de FAN CURIER. Informaţia mă încântă nespus. Totuşi încerc să obţin de la ea o soluţie. Îmi spune că va cere o explicaţie de la FAN CURIER şi că mă va suna. Îmi sugerează totuşi să văd dacă nu am cumva un vecin care se numeşte M.A. Trec peste faptul că nu am nici o obligaţie să verific pe unde sălăşluiesc vecinii mei şi cum îi cheamă, de vreme ce sunt o chiriaşă foarte sălbatică şi nu-mi salut niciodată vecinii, şi îi zic că dacă o să ajung acasă la o oră rezonabilă aşa am să fac. Nu mă încântă ideea, şi mă gândesc că oricum, dacă ar fi semnat de primire un vecin (apropo, ce cretin ar face aşa ceva, atunci când plicul nu îi este destinat), ar fi trebui să vină la mine să mi-l dea, sau să-l lase la mine în cutie. Lucru care nu s-a întâmplat. Convenim că a doua zi aştept telefonul tipei să vedem ce putem rezolva. Joi la prânz nu mă sună nimeni, deci pun eu mâna pe telefon şi sun la BRD. Vorbesc cu o altă domnişoară, pentru care depun efortul de a-i explica, foarte calmă, tot ce îi povestisem colegei ei cu o zi înainte, şi ajung, după zece minute de explicaţii, la acelaşi punct în care mă aflam miercuri dimineaţa: codul meu era regenerat, pe BRD îi durea în cur că nu l-am primit eu, ei aveau semnătura lui Marcel Avram pe raport, în calculator eram fericita posesoare a unui cod PIN, şi treaba era rezolvată. Mai aveam şi datoria de a plăti taxa de regenerare, şi totul părea să meargă strună. Numai că eu NU AVEAM CODUL PIN. Şi deci, ce fac? Păi.... zice tipa, se interesează la FAN CURIER să vadă ce se poate face. Sătulă să aud aceleaşi bâlbâieli stupide, mă pornesc să urlu la ea şi să-i explic pe puncte câte argumente solide am să fac un scandal cum nu s-a mai pomenit. Mă alimentez pe măsură ce ridic volumul ţipetelor cu onomatopeele stinse pe care tipa se chinuie să le mai strecoare din când în când în monologul meu, vădit încurcată de situaţie, şi urlu şi mai tare. Concluzionez, după o jumătate de oră de nervi, că serviciul de relaţii cu clienţii nu mă poate ajuta, şi că tot ce pot face, odată generat PIN-ul, este să chestioneze firma de curierat, astfel că o somez să facă vrăji şi să-mi facă rost de un cod PIN până la închiderea zilei. Mă roagă frumos să plătesc taxa de regenerare. Îi spun că este ultimul lucru pe care mă gândesc să-l fac şi că nu am de ce să plătesc o taxă de UTILIZARE pentru ceva ce nu am utilizat. Spre surprinderea mea, tipa îmi comunică că dacă nu plătesc se va bloca cardul, şi deşi eu urlu şi mai tare, ea se explică: blocarea se face automat.
Mă aflu deci în postura unui client foarte mulţumit care are un card, dar nu-l poate folosi, pentru că nu are PIN. La momentul în care am cerut regenerarea codului PIN, operatoarea cu care am vorbit a făcut tot posibilul să se intereseze dacă nu cumva aş putea să caut PIN-ul primit iniţial la emiterea cardului, prin casă, doar doar l-oi găsi. De aici deduc că generarea de coduri PIN este o operaţiune foarte dureroasă, de vreme ce toţi cei cu care am vorbit la BRD au încercat tot posibilul să mă facă să-l recuperez pe cel iniţial. Cum asta nu s-a putut, pentru că peste codul ăla nenorocit a trecut o mare zugrăveală şi puţin peste 12 luni, am făcut cererea buclucaşă, la început de septembrie. Şi iată-mă la mijloc de octombrie în aceeaşi situaţie ca acum 4 săptămâni, cu card, fără PIN, şi cu câteva dileme:
1. cine e mai prost? BRD? sau FAN CURIER?
2. la a câta încercare aş putea să ghicesc PIN-ul cardului meu şi cât timp aş bloca o casă din Carrefour făcând acest lucru?
3. ce zi a săptămânii să aleg pentru această operaţiune?
4. cine este Marcel Avram?????
