Brzo!

Prietenia între popoarele român şi bulgar funcţionează.

Iată reţeta: se ia o plajă pustie din Bulgaria, preferabil cu nisip foarte fin şi ierburi pârlite pe alocuri, se dă o maşină mică cu cauciucuri de vară, uşoară, sprintenă, făcută toată dintr-o caroserie care se dezmembrează dacă tragi un pic de ea şi doi cretini care au senzaţia că sunt cu jeep-ul. Neapărat: maşina trebuie să fie împrumutată.

Se merge binişor pe drum bătătorit până se remarcă un drum pe nisip până pe plajă. Se virează brusc spre drumuleţ pe principiul „acţionăm, nu gândim” şi se regretă imediat după. „Imediat după” se defineşte în termeni de câteva secunde, două-trei maxim.

După această etapă pregătitoare, se trece la acţiunea propriu-zisă: se face schimb de şoferi, se îngenunchează în nisip şi se sapă cu mâinile goale găuri pentru roţi.

Se ambalează „uşor! uşor! nu tura mult! aşa! încă un pic!” Se înjură, după modelul „futu-i *** ” Operaţiunile se repetă ritmic de ambele părţi ale maşinuţei. Din când în când se înghite nisip cu polonicul, se clipeşte des şi buimac, se şterge nisipul de pe faţă, le linge sarea de pe buze şi se trece la o nouă rundă de „stai! nu încă.... aşa... acum.... uşor.... hopa! futu-i! *** ” Nisipul trebuie să fie foarte fin, maşina foarte uşoară, mâinile foarte dibace, tricoul foarte transpirat şi pantalonii foarte juliţi în genunchi ca să fie reţeta cum scrie la carte. Buun.

Se trage de aripa din faţă a maşinuţei şi se rămâne obligatoriu cu spoilerul în mână. Se lasă pe mai târziu reasamblarea sub deviza "lasă că vedem mai încolo" şi se comentează ceva de genul "i-am stricat maşina, să vezi ce ne face".

Se ia în considerare „hai să le cerem ajutorul ălora”, nu înainte de a fi repetat schemele de mai sus de cel puţin patru-cinci ori.

Se merge la cele-două-jeepuri-impresionante-parcate-la-umbră-de-copac-100-de-metri-mai-incolo şi se negociază cu un grup de bulgari. Grupul de bulgari trebuie să fie neapărat nudişti.

Se aşteaptă colacul de salvare de la naţiunea vecină şi prietenă. Se ia în considerare că grupul de vecini cu ceafa groasă trebuie să fie compus din mama/tata/suficienţi copii + câine gudurător şi curios, altfel reţeta nu reuşeşte.

Se schimbă politeţuri şi se trece la fapte.

Se caută timp de 5 minute minim prin portbagajul plin de ziare, reviste, pantofi, pungi, dosare, şosete, ochelari de soare, şepci, peturi, bonuri şurubelul minune care serveşte remorcării maşinuţei celei uşoare.

Se dă roată obligatoriu şi printre scaunele maşinii şi se trece în revistă colecţia de cd-uri, brichete, hands-free-uri, cosmetice, ziare, pungi de rafie, ţigări, pliante, tricouri, chei, acte, bani doar doar s-o găsi poate pe acolo şurubelul, după care se renunţă.

Se trece şufa rezistentă a bulgarului cu jeep-ul peste puntea maşinuţei şi se remorchează aşa, că n-avem alte posibilităţi.

Se trage un picuţ, se mai îndreaptă, se mai virează un pic, se ambalează în marşarier, se repune pe linia de plutire şi se iese din nisipul cel fin în mai puţin de 2 minute.

La final se strânge mâna cu vecinii prieteni, se rîde mânzeşte şi se formulează pentru a n-a oară scuze pentru imbecilismul care a cauzat toată tevatura, se face schimb de cărţi de vizită şi gata.

Se serveşte fierbinte pe înserat, cu hainele pline de transpiraţie şi de nisip, la răscruce de nicăieri, între soarele care apune şi luna care răsare. Se răsuflă şi se face baie în mare.

Eventual cu castraveţi.

Corbu

Plaja de la Corbu. Pentru cine nu ştie, este la nord de Constanţa, la o jumătate de oră de mers cu maşina. Nu recomand nimănui să meargă acolo, nici măcar în vizită. Este un loc rău. De la intrare te întâmpină un panou care te anunţă că este proprietatea unui minister, nu spui care. Scrisul galben pe fond roşu şi semnuleţul de cap de mort extrem de expresiv sunt tot atâtea semne că e de rău dacă zăboveşti mai mult decât e cazul colo. Dacă ai venit cu chef de mici, bere şi muzică, ai greşit drumul. Ce cauţi e fix în direcţia opusă. Spre Costineşti. Aici când ajungi nu ai voie să asculţi muzică făcută de mâna omului. Poţi eventual să stai să priveşti diverşi ţopârlani care şi-o aduc cu ei pe a lor, fie că e pe CD-uri, fie că e la postul de radio Fantastik FM. Cu ocazia asta poţi să te întrebi într-o doară cu ce ai greşit de te urmăresc până şi aici pe ploaja de la Corbu tocmai de la buticul din colţul blocului tău din Berceni, sau poţi să nu te mai întrebi nimic. Poţi să te minunezi de veselia unui câine care aleargă păsărele şi diverşi alţi patrupezi prin nisip şi apă, şi să faci abstracţie de cei şase zgârie-brânză în bermude şi tricouri suflecate care vorbesc tare şi rîd de parcă plaja ar fi toată a lor. Care plajă se întinde toată toată, fără să o poţi cuprinde cu privirea de la un cap la altul.

Şi care e presărată toată cu scoicişoare de toate culorile şi formele, într-un morman dezordonat de sidefiu şi alb orbitor, ca o dâră de sare presărată de-a lungul plajei.

Drumul până la plajă trece prin nişte lanuri care par să nu se mai termine, de rapiţă şi grâu. Mai mare frumuseţea. Nu ai senzaţia că eşti într-un loc special până nu ajungi fix aproape de plajă. Abia atunci peisajul monoton de câmpie lasă loc unei privelişti absolut senzaţionale, pe care o poţi admira de pe vârful unui mic deal care e foarte aproape de ţărm. Dacă timp şi inspiraţia să ai aparatul foto la tine să prinzi în poză o pasăre extrem de frumoasă care bântuie pe acolo şi care e foarte colorată, te poţi considera norocos. Dacă nu, te scuturi de praful gălbui cu care din abundenţă te umple terenul prin zona respectivă, îţi iei bagajul la spinare şi cobori o rîpă nu foarte uşoară, mai mergi 200 de metri şi ajungi la plajă.

Totul este breathtaking. Chiar şi simplitatea peisajului înţesat de ciulini şi tufe urâte, la margine de nisip, are ceva absolut încântător. Poate simplu fapt că sunt încă acolo, şi că în locul lor nu s-a înălţat un birt. Încă.

Altceva nu prea aş mai putea spune. Totul e mult prea simplu acolo ca să mai ai ce spune. Plajă, mare, briză, ciulini, câini veseli, scoici frumoase. Şi midii :) Midii multe. Şi cam vii :( Pe plajă...

Printre nori

Mi-am adus aminte astăzi, privind pe cer la nişte fâşii de nor pierdute pe cer între amurg şi zi, de un episod trăit anul trecut.

Un grup de prieteni din Cehia s-au decis să facă turul României cu maşina. I-am însoţit o bucată de vreme şi le-am arătat frânturi de ţară, cât să simţim că nu i-am lăsat neplimbaţi, şi că le-am arătat măcar lucruri frumoase şi pline de istorie. Discuţii în maşină, pe drum, au fost multe, şi deosebite. Şi acum îmi răsună câteva din subiectele de conversaţie. Ceea ce mi-a plăcut enorm la aceşti tineri era că aveau o gândire occidentală extrem de matură şi clară, dublată de o cunoaştere a istoriei comuniste care ne-a lovit pe toţi, deopotrivă. Erau ca nişte fraţi mai mari un pic, care au apucat să plece la studii în vest înaintea noastră :) Extrem de calzi, extrem de deschişi, foarte pragmatici, dar şi suficient de ... balcanici încât să ne permitem cu ei nişte glume a căror poantă nu trebuia explicată, în sfârşit, cu pixul în mână :) Am simţit că nu suntem singuri în lupta de convingere a restului naţiilor europene că avem şi noi doi ochi şi două picioare şi că putem să legăm două puncte printr-o linie dreaptă. Şi am mai simţit că lucrurile de care noi ne bucurăm zilnic şi care ni se par fireşti sunt poate, pentru alţii, nişte rarităţi. Şi nu mă refer aici la brânză şi la roşii, ci la un lucru mult mai simplu: la nori. Norii noştri li se păreau lor, care de câţiva ani buni îşi alegeau în fiecare an altă ţară ca destinaţie de concediu, cei mai frumoşi nori din câţi există. Ascultam fascinată cum îi descriau şi se entuziasmau de fiecare perniţă pufoasă de nor, de fiecare firicel alb, de fiecare peticel albastru de cer. Li se păreau cei mai frumoşi nori. Nu cei mai ospitalieri oameni şi nici cel mai sălbatic peisaj îi fascina, ci norii. "România. Ţara cu cei mai frumoşi nori..." Ce ciudat sună...
O fi aşa, n-o fi... nu ştiu. Însă ştiu că dacă mă uit la norii noştri suspendaţi peste blocuri de beton şi ghene de mahala bucureşteană, mă surprinde un zâmbet de plăcere, la amintirea a ce spuneau cei doi cehi... avem cei mai frumoşi nori din lume... Măcar de-am şti să-i apreciem şi să ne bucurăm de ei... ei?.. cum ar fi? ... :)

Orient şi Occident

Mda.

Acum câteva săptămâni am făcut o escală inopinată la Târgovişte. Povestea întregii peripeţii care m-a adus acolo este mult mai lungă. Am vizitat ruinele cetăţii domneşti şi biserica domnească pe înserat, doar noi şi reflectoarele din curtea muzeului, după ce am sărit gardul ca să trecem dincolo. Ne-a prins paznicul după 10 minute de plimbăreală prin curtea muzeului, ne-a legitimat, şi după ce a văzut că suntem doar o mână de turişti curioşi şi întârziaţi, ne-a făcut un tur al sitului, ... and boy did we have a surprise!

Am aflat lucruri pe care nu speram să le aflăm, am descoperit că nu trebuie să treci munţii să vizitezi mult lăudata Transilvanie ca să vezi bucăţele de istorie, şi am mulţumit în gând cui trebuie pentru faptul că ni l-a scos în cale pe respectivul paznic. Care paznic era student (este) în anul III la istorie (ha!).

Printre altele, am dezbătut destul de amănuţit chestiuni mai puţin cunoscute despre domnitorii care şi-au făcut veacul la Târgovişte, şi am privit cu uimire şi admiraţie minunata construcţie din care au rămas ziduri zdravene, cupole imense şi primitoare, scări, pasarele, odăi... Am ascultat fascinaţi explicaţiile ghidului nostru despre cum avea curtea domnească o încăpere imensă ce servea drept baie turcească. Şi cum construiseră pe vremea aceea (sec. al XVII-lea) un sistem de apeducte şi canale în ziduri pentru circulaţia aburului, care transformau baia turcească într-o saună în toată regula. În acest răstimp, occidentul cel evoluat considera îmbăiatul ca periculos pentru sănătate şi drept o cale de transmitere a bolilor cele mai grave (sifilisul) şi în consecinţă interzicea pe cât se putea contactul cu apa. Mai multe despre igiena în Evul Mediu aici sau aici.

Stăteam şi mă uitam impresionată la urmele acelei încăperi magice şi mi-l imaginam pe Ludovic al XIV-lea dându-i telefon lui Matei Basarab cu rugămintea de a veni să facă şi el baia anuală la Târgovişte. Rîzând în sinea mea ascultam mai departe explicaţiile ghidului şi mă gândeam că orientul ăsta pe care uneori îl ridiculizăm şi de care ne lepădăm, sau pe care alteori îl iubim cu pasiune şi cu care ne identificăm, ne-a facilitat, printre altele, o apropiere de nişte valori mult mai profunde legate de locul nostru pe lume. Legate de spiritualitate. Dacă în Franţa secolului al XVII-lea Biserica considera îmbăiatul ca o practică depravantă care crea condiţii pentru nuditate în grup iar medicina recomanda utilizarea cât mai rară a apei pentru că o considera purtătoare de boli, Orientul continua să pună igiena personală pe un nivel mult mai înalt. Bunăoară, credinţa orientală se baza pe curăţenia trupului pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, iar cine ştie puţin despre musulmani înţelege cât de important era pentru un arab să îngenuncheze curat pe covoraş înainte de rugăciune. Iar dacă apropierea asta faţă de ei a făcut ca pe alocuri să dovedim că suntem mai evoluaţi decât fraţii noştri vestici, nu pot decât să zâmbesc în continuare în sinea mea şi să mă bucur că nu trebuie să mă lepăd de originile mele. Nu tot ce am făcut a fost rău, nu tot ce facem este bun. Şi invers. Numai că noi nu ştim decât totul sau nimic. Şi când ajungem să vizităm Turcia ca turişti astăzi ne minunăm de câte lucruri de acolo sunt ca la noi. Şi facem ochii mari când auzim că banale cuvinte gen "tavan", "cămaşă", "geam", "cearşaf", "fasole", "pătlăgică" etc. sunt ale fraţilor noştri turci...

Nice, isn't it?

Mulţumesc lui Mordax pentru ideea de a scrie această însemnare.

Tagging Bucharest back

Cu întârziere, fac ce trebuia să fac de ieri. Şi anume intru în lanţul lansat de Marius. Aşadar, îmi dau şi eu cu părerea despre Bucureştiul nostru cel francofon şi francofob.

3 locuri care-mi plac în Bucureşti:
- Grădina Icoanei
- Calea Victoriei, lângă CEC
- Cotroceniul, în spatele Grădinii Botanice

3 locuri pe care le detest în Bucureşti:
- colţul Berzei cu Popa Tatu (curve, ţigani, case vechi în paragină)
- Lipscani (pentru acelaşi motiv)
- ieşirea spre Urziceni (ţigani, chinezi, viaţă ieftină şi tristă, murdărie)

3 localuri în care îmi place să ies cu prietenii:
- Downstairs (pe Calea Moşilor vechi), iarna şi când e mai frig afară
- Cafeneaua actorilor din Parcul Tineretului
- Jukebox

3 lucruri pe care un occidental nu le-ar înţelege în Bucureşti:
- depăşirea pe linia de tramvai şi prin staţie
- zarzavaturile din faţa blocurilor
- sharomăriile

Cel mai de fiţe cartier al Bucureştiului este, fără îndoială, Dorobanţi, pentru că acolo s-au refugiat mulţi din cei care au gustat vestul, gustă banii fără limite, şi nu vor să ştie nimic din cele comentate de noi la punctele 2 şi 4... (cele mai urâte locuri şi lucrurile pe care nu le-ar înţelege un occidental)

Cel mai vai de mama lui cartier al Bucureştiului este Colentina, la rivalitate cu Ferentariul, pentru că oamenii trebuie să locuiască în mizerie şi promiscuitate, aglomeraţie, înghesuială, zgomot. Păcat că e locuit...Pe primul îl văd mai des, dar ştiu că nici cel de-al doilea nu se lasă mai prejos.

Tagguiesc pe Fry, pe Jen şi pe Catastif.

Eu plec în Vamă. Voi?

Săptămâna trecută am fost la mare singură, şi am aflat luni că trei sferturi din cunoscuţii mei stăteau la o staţiune-două de mine în aceeaşi perioadă. Deci, întreb:
Care mergeţi la mare, şi mai precis, care sunteţi în Vamă la noapte?

Am disponibile două locuri, plecare la ora 8.

Completare la ora 16:16:

Am umplut maşina. Rămâne disponibil portbagajul.

Jurnal de calatorie ad-hoc

Cine ar fi crezut că dintr-o liniştită dimineaţă de duminica în Cluj mă aştepta un drum de 800 km? Probabil că fiecare din noi tânjea după o bucăţică de aer de mare, drept pentru care ne-am îmbarcat şi am pornit spre Vamă. La capătul a 12 ore şi, cum spuneam, vreo 800 km, am ajuns în Vamă la timp să prindem răsăritul de soare.
Vama, neschimbată.
Ne-am aşezat în faţă la Stuf.
Am băut o bere la răsăritul soarelui.
Am ascultat Bolero de Ravel.
Am dormit, evident, semiîmbrăcaţi pe plajă.
Am avut parte de o mare extrem de agitată, cu valuri mari şi neastâmpărate. Pe care le-am luat în plin , până când nu mai aveam răsuflare.
Am plecat de acolo cu faţa strânsă de soare şi apă sărată şi cu un zâmbet galeş pe faţă.
Iubesc marea.
Dacă n-ar fi aşa de aproape, aş încerca o cură de dezintoxicare, dar ştiu că n-o să-mi iasă.
Pare mai natural să sar în maşină şi să conduc până la mare decât să merg la cumpărături (după pantofi mărimea 41 bunăoară ). Pe care i-am şi găsit, la capătul unui drum pe care am suferit, plâns, suspinat, sângerat, înjurat, plictisit, enervat, revoltat, iar înjurat şi până la urmă calmat .
Dar revenind la mare, acolo nu ai nevoie de pantof cu toc, nici măcar de papuci. Tot ce-ţi trebuie este să îţi fi dorit să fii acolo. Îţi găseşte marea încălţări pe măsură.

Nou si notabil

Ia să vedem ce s-a mai întâmplat interesant de când nu am mai văzut un calculator la faţă :)
Mă aflu într-un IC în buricul Clujului, pe care l-am găsit relativ uşor (m-a dus taximetristul cam la ţanc), atmosfera este destul de adormită, pentru că este duminică şi nu e încă ora prâzului. As I speek au intrat două doamne... marfă Un tip din colţul camerei joacă şah pe net ! , iar cel din spatele mele stă pe mirc ( ummm... nu credeam că se mai foloseşte...)

Am venit aici să dau un mail scurt în interes de serviciu, am făcut-o, acum mă aşteaptă o jumătate de zi de bănănăit prin Cluj. Foarte frumos oraşul, onor celor din zonă, mai vin pe la voi, da' parcă mai mult mi-a plăcut Oradea. Nuş'ce are, da' e mai aproape de sufletul meu. Ieri eram acolo, azi sunt în Cluj ... mâine... nu se ştie

De notat în week-end-ul ăsta:

la Oradea: am ţinut camera 1 din spectacolul Romtelecom, am făcut ce m-a tăiat capul, a fost bine şi nu prea. Am întrebat după aia cum m-am descurcat. Verdictul: sunt prea agitată. M-am calmat.

Hotelul: Continental. 4 stele. Într-un cuvânt: bestial. Servicii: saună, masaj, sală de gimnastică, recepţioneri şi personal impecabil.
Clubul de noapte al hotelului: varianta 1 (după recepţioneră): "îi plin de clienţi". Varianta 2: constatată: gol, preţuri de 26,00 lei pentru o bere, alcool serios de la 40,00 lei în sus. Un pic de mişto, după care somn.

Incidente: soare dogoritor cât timp s-a montat echipamentul pentru concert (ca să fie prăjeala prăjeală), cu o jumătate de oră înainte de concert ploaie. S-a calmat până la personajul principal.

la Cluj. am stat tot la camera 1 până a plecat Sully, după care m-am repezit la camera lui. Foarte frumos. Am primit câteva umflări cu pompa după concert. M-am simţit bestial.
Mai facem. Cică m-am descurcat mai bine ca la Cluj. Am tăiat din agitaţie

Hotelul: horror. 2 stele. Hotel Napoca. Aviz celor cărora li se recomandă vreodată hotelul ăsta: fugiiiiiiiiţi!!!!!! Câteva motive:
- în holul hotelului 2 nunţi! (plus muzica de rigoare, răsunând până la gară)
- nerenovat, nemodificat, nemodernizat, ne-nimic de pe vremea comunismului.
- miros specific, de cantină + clor + vechi + lemn de bibliotecă + tofelu'
- recepţioneră acră, cu stil de matroană, care ne-a somat să facem chestii, în loc să ne roage. Zâmbet absent în întregime. Maniere zero. Servicii ioc.
- mochetă verde crud pe jos, urme de jeg în chiuvetă, urme de bocanci pe interiorul uşii de la baie, oglinzi din acelea în ape, în care din orice poziţie ai sta faţa ta pare ca dintr-o pictură suprarealistă, deformată pe toate direcţiile. Bizar.
- clubul de noapte: fete "avide" de clienţi, foarte "deschise" , dint-o etnie uşor colorată, cu voce groasă şi maniere de curve. Am încercat să cooptăm mai mulţi clienţi ca să facem caterincă, dar până să ne hotărâm să mergem, au închis!!!

Incidente: senin şi ok cât timp s-a montat scena + echipamentul. Ploaie cu jumătate de oră înainte de concert, şi până aproape după concert .

Lăudabil: clujenii nu au mişcat din faţa scenei, au scos frumos umbrelele şi au ţinut isonul cântăreţilor până la final, au cerut două bisuri. Per ansamblu: foarte civilizaţi şi cu antren. Mai venim .

Cam atât.
De mâine, servici.

Adooorr Bucureştiul!

Mai ales pe caniculă, daaaaa!

Firma la care cu mare drag prestez s-a gândit pentru început să-mi dea de făcut chestii de care oricum nu se ocupa nimeni până acum. Nu mă plâng, e un început, măcar fac ceva, şi mă simt utilă. Ca să fiu sinceră, fac oricum o chestie la care mă pricep destul de bine, dar să fiu a dracului dacă nu devine enervantă. Să fiu mai explicită: alerg prin Bucureşti cu o listă de locaţii şi încerc să identific toate panourile şi casetele direcţionale ale firmei postate pe stâlpi sau prin intersecţii, la care fac poze şi după aia le centralizez. În prima zi am fost mulţumită de mine pentru că am vizitat locuri arhi cunoscute de mine, mi-am făcut zona de proximitate ca să zic aşa, şi cu ochii închişi am găsit o mare parte din casetele de pe listă. Haiu' dracului însă de luni. Am plecat la drum cu gândul să fac zona Militari. Dacă aveţi de gând să faceţi aşa ceva într-o zi super caniculară, mai bine vă lăsaţi păgubaşi. Dacă la asta adăugaţi un grad ridicat de necunoaştere a sectorului 6, duceţi-vă şi împuşcaţi-vă. Şi dacă pe lângă toate astea sunteţi femeie, pregătiţi-vă să vă întoarceţi acasă plină de propuneri indecente de la toţi şoferii de taxiuri şi de papucuri/camionete/basculante.

Am învăţat cu această ocazie că în zona Militari se întâlnesc toate Văile şi Aleile. Dacă sunteţi vreodată în căutarea unei străzi de genul Valea Pârâiaşelor sau Aleea Câmpul Barajului cu Panseluţe, e! sigur o găsiţi în Militari!

Partea haioasă din toată povestea asta e că am făcut la poze maşinuţei mele cât nu a beneficiat ea în ultimii doi ani! Apare în peste jumătate din poze J.







Azi dimineaţă am fost fată deşteaptă şi am purces la drum de la ora 5 dimineaţa. Într-o oră făcusem 120 de poze, acoperisem aproape toată zona sectorului 3. Răcoare, linişte, nu tu trafic, nu tu poliţie. Am trecut pe roşu oriunde se putea, mi se părea stupid să aştept la un semafor unde numai eu şi culoarea roşie mai aveam activitate. Am descoperit cu ocazia asta că în cartierul Colentina şi femeile - chiar pietoni - fac propuneri interesante şi cer să li se facă poze. Astfel, am centralizat cereri de poze de la:

* şoferul Daciei Papuc de la intersecţia Dr. Sării cu 13 Septembrie

* şoferul + colegul autoutilitarei Fiat de la semaforul Valea Oltului cu Timişoara

* şoferul de taxi de la intersecţia Tunari cu Ştefan cel Mare

* cei doi băieţi postaţi pe trotuar în faţa magazinului Turbo Shop de pe Ştefan cel Mare

* doamna durdulie + colega ei care se urcau în tramvaiul 21 vis-a-vis de Carrefour în Colentina

etc...etc....etc....

În plus de asta, niciodată nu plecaţi în căutarea unor străzi dacă nu aveţi ghidul străzilor în torpedou, sau un laptop cu conexiune la Internet cu voi. Veţi avea neplăcuta surpriză de a căuta disperaţi o plăcuţă cu numele străzii până simţiţi că ameţiţi. Şi asta, evident, în buna noastră tradiţie, cu precădere în cazul marilor bulevarde, că străzile mici slavă Domnului au plăcuţe. Am traversat ditai şoseaua, care nu se mai termina, cu ochii beliţi pe garduri doar-doar oi vedea numele ei, am ajuns în capăt şi m-am întors, nimic! Ştiam unde duce şi de unde vine, dar să mor dacă m-a interesat vreodată cum îi zice. Acum ştiu că era Mărgeanului.

Şi încă ceva: a remarcat oare cineva cât de frumos au făcut oamenii ăştia de la Primăria sectorului 4 (sau 5) calea Rahovei? Am rămas extrem de plăcut surprinsă... parcă nu eram în Bucureşti, sau parcă nu era aceeaşi Rahovă pe care o cunoşteam eu din alte dăţi.