Jimmy the parquet cleaner

Ţin pe această cale să mulţumesc neobositului şi neostoitului Jimmy pentru eforturile sale suprapisiceşti de a păstra curăţenia şi ordinea în casă. Îi mulţumesc de asemenea pentru minunatele sale descoperiri, fără de care cutia mea de bijuterii ar fi fost mai săracă. Dacă aş fi ştiut că se pricepe atât de bine la măturat câlţii de sub mobilă şi la adunat pixurile, brichetele şi agrafele rătăcite pe sub canapele, nu aş mai fi angajat nici o femeie de serviciu. De asemenea, dacă aş fi ştiut că el, cu lăbuţele sale, poate să aducă din adâncul fundului dulapului brăţara din piele pierdută acum două luni şi cerceii "rătăciţi" acum trei, nu l-aş mai fi bătut cu băţul la momentul respectiv. Este totuşi foarte posibil ca descoperirile recente să fie rezultatul terapiei de atunci. Sau e doar norocul meu. Sper din tot sufletul să mai facă scamatorii de genul acesta în viitorul foarte apropiat, poate dezlipeşte şi de pe sub maşina de spălat chestii căzute şi uitate acolo. Sper doar să se întâmple foarte foarte rapid, pentru că creşte atât de repede încât nu cred că prinde toamna la dimensiunile actuale. Acum vreo săptămână căutam făraşul din bucătărie şi nu-l găseam. Mai aveam unul, deci m-am folosit de înlocuitor pentru moment. Şi aşa câteva zile la rând. Astăzi când am ajuns acasă l-am găsit fix în mijlocul bucătăriei. Mulţumesc Jimmy.

Îi mulţumesc şi pentru serviciul de lustruire de parchet pe care îl face zilnic. Este adevărat că nu se foloseşte exclusiv de blana lui pentru munca asta de jos. Nuuu, el este un animal evoluat. A învăţat să folosească unelte. În curând o să-şi sculpteze propriile ustensile şi o să-l găsesc udând florile sau spălând geamurile. Până atunci însă utilizează intens renuţul de pluş de la Andreea: se pune pe burtă, cu lăbuţele flexate a pândă, burta lipită de parchet, dar un pic săltată, urechile pe spate, coada zburlită, botul înfipt în renuţ, ochii maaari maaaari, şi împinge înainte biata jucărie, ascunzându-se în acelaşi timp în spatele ei. Face în acest fel două lucruri de importanţă capitală: o pândeşte pe Ali de la adăpostul pluşuleţului, astfel încât atacul final să o ia prin surprindere, şi şterge parchetul pe toată lungimea şi lăţimea lui, spre fericirea mea. Bietul renuţ stă acum cu faţa la podea, în spatele canapelei, după ce a fost călcat în picioare generos de cele două bestii. Mă gândesc să-i înfig un băţ şi să-l folosesc ca mop după ce n-o să mai fie de interes pentru Jimmy....hmmm?

Listă

Chestii noi care au intrat în inventarul umilei mele case:

Bicicleta
Jimmy

Ar mai fi cutia cu Nirvana, dar nu am poză. Am mâncat-o.

Nirvana.

Nu poza.

Ali 11

Ce-a mai făcut pisica mea, sau Ali 11.

Ali este o pisică matură. Ali ştie totul despre viaţă. Mai puţin cum să fie politicoasă în public. Însă asta nu este extrem de grav, pentru că nu iese în public. Se mai întâmplă să vină publicul la ea. Şi atunci dă tot ce ştie mai bun din ea, rupte tot, sare, se luptă, muşcă. Există public care o tratează cu "pfff, ce mai e şi asta?.... aaa... o pisică...", şi public care o apreciază pentru calităţile ei de pisică. "Oaaa, pisica asta vorbeşte, ce nebună e, ce frumoasă etc.". Stăpâna înfloreşte şi e mândră în astfel de momente. Mai există şi public neavizat, care se întâlneşte cu Ali fără a prinde de veste, cum ar fi bunăoară publicul doritor de ieşit din Bucureşti de 1 mai, situat în diverse puncte ale traficului super înţesat de la Bucureşti la Braşov. Public care a putut admira superbul exemplar iţind capul pe geamul maşinii şi amuşinând interesată aerul de munte (sau de Băneasa/Otopeni după caz).

Mai apoi, Ali este o pisică foarte activă. Aria ei de preocupări este foarte vastă, iar orarul de execuţie este de preferinţă între orele 5 şi 7 A.M. Programul ei include (dar nu se limitează la):

- căţărat pe diferite dulapuri şi trântit chestii zgomotoase (deodorante, fotografii, pixuri, telefoane etc.). Ulterior rostogolit şi târâit obiectele pe parchet, pe sub pat, ritmic şi neostoit.

- executat salturi acrobatice de la sol la dulap de 2m înălţime, cu agăţat haine atârnate pe umeraş pe drum, dărâmat cutii şi zgâriat lemn preţios (care a rezistat cu dârzenie trecerii timpului - cam 50 de ani - dar care arată acum de parcă ar fi trecut hunii pe lângă el).

- cotrobâit printre rufe şi culcuşit printre teancurile de haine din dulap - cu bufniturile aferente.

- miorlăit a jale, dor de ducă, inimă albastră, foame, pipi, caca - indiferent de oră sau de stare.

- atacat picioarele şi mâinile de sub plapumă, la orice mişcare, cu riscul proiectării la mare distanţă de unul din respectivele membre.

- atacat şi gherăit inamicul numărul 1 din baie - sulul de hârtie igienică - la ceas de noapte, când vrăjmaşul iese de pe rola lui şi bântuie prin casă, iar pisi pisi îşi face datoria şi îi apără pe bieţii stăpâni adormiţi de năpastă. Asta însă nu se întâmplă tot timpul, ci de obicei doar atunci când este ultimul sul, iar riscurile de a te şterge a doua zi la fund cu cotorul sau cu ce mai prinzi prin baie cresc simţitor.

- plimbat mâncarea din castronel şi cărat până pe patul stăpânei, care găseşte dimineaţa sau seara când ajunge acasă meniuri felurite pe cearşaf: caşcaval, boabe, pâine uscată, frunze de ceapă. S-a pus întrebarea dacă ăsta este felul ei de a-şi construi un cuib, dar cum ouă nu a făcut până acum, nu cred că e cazul. E pur şi simplu strângătoare. Pe pat.

- petrecut timp prin diverse dulapuri. E suficient să deschizi uşa să iei o haină sau să scoţi aspiratorul, că ea intră şi se culcuşeşte acolo. Urmează o pauză de 10 minute în care pisica nu e de găsit (ce bine!!), apoi încep bufniturile în uşă şi miorlăiturile care vor să spună: "hei! sunt înăuntru! ce faceţi voi acolo afară fără mine??" La deschiderea uşii pisi pisi nu ţâşneşte impacientată, ci îşi face ieşirea extrăgându-se graţios, uneori zăboveşte privind oarecum încurcată, gen "da? ce număr aţi format?", alteori nici nu se clinteşte. Partea asta cu neclintitul e de obicei când se bagă în dulapul cu cd-uri. Stă pitită după un teanc de cd-uri şi te priveşte cu ochii mari, şi realizezi că dacă măria-sa nu binevoieşte să iasă de acolo singură, ca să o scoţi trebuie să depui eforturi şi să dărâmi toată stiva de cd-uri, realizezi deci că nu merită, şi închizi uşa la loc. După încă o rundă de bufnituri, deschizi din nou uşa, şi pisi pisi, cu aceeaşi privire nonşalantă, ţupăie de după cd-uri, şi, fără să ai timp să prinzi bestia şi să o îndepărtezi de sursa tentaţiei, face hop! şi a sărit pe raftul de sus al dulapului. Cum ar veni, ea a bătut în uşa doar ca să deschizi şi să ajungă la un nivel superior, nicidecum să iasă.

- stat cu fundul în locurile cele mai neindicate, la momentele cele mai nepotrivite. Dacă vrei să arunci ceva la gunoi, ea este poziţionată cu cele trei hectare de fund pe capacul cutiei de gunoi. Dacă doreşti să vizionezi ceva la calculator, ea meditează la cele pisiceşti fix în dreptul monitorului, într-o poziţie ostentativ-provocatoare, lăţită de-a curmezişul biroului, emiţând semnale clare, gen: "eu de-aici nu mă mişc!" Dacă vrei să te bagi în pat şi eventual să pui şi capul pe pernă, nu se poate, pentru că Ali este deja cuibărită pe pernă. Şi nu se mişcă decât cu un mârâit foarte elocvent. Dacă ai scos rufele din maşina de spălat şi ai apucat să le arunci claie peste grămadă pe maşină, în 3,7 secunde Ali este încolăcită strategic peste cel puţin 16 rufe încârligate, încât dacă doreşti să le şi întinzi, trebuie să te lupţi cu miorlăiturile ei de protest. Dacă încerci să închizi geamul şi nu eşti atent, s-ar putea să realizezi prea târziu că mâţa este poziţionată neinspirat pe undeva pe pervaz, iar operaţiunea ta o va prinde ori între geamuri, ori pe afară, ori o va secţiona printr-unul din punctele ei esenţiale. De asemenea, dacă ai făcut greşeala să cumperi ceva în pungi maari şi foşgăitoare, este obligatoriu ca organismul de certificare şi inspecţie A.L.I. să verifice conformitatea ambalajului şi să opereze teste cu pungile în chestiune, plimbându-LE şi plimbându-SE cu ele prin casă, manevrându-le de dinăuntru spre culmi nebănuite, uneori lovindu-se de vreun perete ca bila de mantă. Acelaşi procedeu se aplică şi rucsacilor sau genţilor mari. Se poate trage cu uşurinţă fermoarul peste bestie, va sta cuminţică înăuntru şi va mai gherăi din când în când, iar când rucsacul o va lua la trap prin cameră este semn că vaca doreşte să iasă.

- plimbatul cu stăpânele prin casă, oriunde ar merge, cu riscul de a fi călcată pe cap sau pe coadă, de bine ce se potriveşte la pas cu paşii stăpânelor.

- asistatul la baie/duş. Dacă nu o laşi să fie părtaşă la acest eveniment major, se supără şi miorlăie a mort la uşa băii până când o laşi să intre. Odată intrată, se aşează la post şi urmăreşte fiecare mişcare, cu ochii maari maari, gata să-i iasă din orbite, atentă la clipocitul apei, care o înebuneşte pur şi simplu, şi la auzul căreia i se zbârleşte blana pe spate. Se arcuieşte toată, dă urechile pe spate, uruie ca un motor abia pornit, bâţâie din fund a atac, dar se ţine precaută şi departe de apa cea udă şi câh. La finalul băii, la operaţiunea de dat cu mopul, se practică obligatoriu patinajul artistic pe mop, sub mop, printre picioare, în găleată, de pe cadă pe chiuvetă, pac! o gheară la mop, iar pe cadă etc.

- plimbatul cozii pe la nas, în momentele cheie: când se mănâncă sau când se doarme.

Curiozitatea e la ea acasă la Ali. Nici nu-i de mirare, doar e pisică. Nimic din ceea ce facem prin casă nu poate să-i scape. Nici ciosvârta cea mai delicioasă de carne nu i-ar putea distrage atenţia de la restul chestiilor interesante ce se petrec în jurul ei. Dacă i-ai dat de mâncare şi ea n-a mâncat de două zile, va lăsa bucuroasă castronelul ca să vadă ce se aude din camera de lângă unde, de exemplu, Andreea despachetează. Sau, abia culcuşită comod în braţe, torcândă şi tremurândă de plăcere, dă shut down instantaneu la motorul diesel şi aleargă la cel mai mic zgomot din cel mai îndepărtat colţ al casei, să verifice ea ce-ar putea fi. Dacă încerci să închizi canapeaua extensibilă, procedeul este de două ori mai dificil din cauza bestiolei, care nu renunţă la fidelul obicei de a intra în cutia canapelei şi de a-şi face de lucru pe-acolo, chiar dacă tu verşi lacrimi de furie şi frustrare că vrei să pleci la servici şi nu poţi să închizi dracului canapeaua că e vaca înăuntru!

Multe din aceste amănunte păreau a le fi necunoscute turiştilor care au remarcat-o pe Ali călătorind spre munte de 1 mai, şi există riscul ridicat să o fi crezut vreo pisică cuminte.... ei bine nu :) Trebuie precizat: e dracul gol. Ferea.

Ali 10

Ali este curioasă, ca orice pisi pisi. Se dă una bucată chiuvetă, una bucată cutie cu biluţe colorate, şi se toarnă din biluţe în chiuvetă. Ali stă pe marginea chiuvetei, fidelă obiceiului ei de a o privi pe stăpână cum se machiază dimineaţa. Cu ochişori curioşi priveşte ritualul meu şi observă cum cad plinc plinc biluţele, una după alta, în chiuvetă, fac nişte ture, ca la roata de ruletă, şi sfârşesc în gaura de scurgere. Ali a mea stă, şi stă, şi stă, cu ochii ţintă la scurgere, cu lăbuţa ridicată gata să atace. După câteva secunde bune în care biluţele şi-au făcut mişcarea de rotire şi au dispărut din raza ei vizuală, Ali este în continuare în poziţia de atac :) O văd cu arcuieşte spatele şi aşteaptă parcă să iasă biluţele din scurgere şi să sară pe ele. Dar biluţele... ioc! :) Rîd cu poftă şi o mângâi pe blăniţa răvăşită, dar ea nu reacţionează. Arcuieşte spatele, după care revine la poziţia de atac. "Pisi prostuţă!" o alint, dar pisi pisi nu vrea alintătura mea. Ea vrea biluţele :) M-aş mai juca cu ea, doar ca să o întărât, dar mi-e milă de biluţele mele, că nu sunt făcute ca să se joace Ali cu ele. Închid cutia, definitivez şedinţa de machiaj şi plec. Ali rămâne înţepenită pe marginea chiuvetei :) Pa Ali!!!

Ali 9

Am fost întrebată ce a mai făcut Ali.
ZZZZZZBBBRRUUUUUUMFFFFGGG!!!
Apoi linişte.
O stăpână nedumerită, fuga fuga cu ciorapii în mână către locul accidentului.
O pisică cu ochii mari şi coada umflată, blana de pe spate ridicată şi spatele arcuit, a "DANGER!! SHE SAW ME!!" Un scaun un pic dat la o parte, un grătar care stătea să cadă. Pus grătarul la loc, îndreptat scaunul, mulţumit în gând că nu a fost mai grav, dojenit pisica şi mângâiat pe blăniţă. Pisi pisi mulţumită.

Ce nu e bine în paragraful de mai sus? Păi nu e bine că, potrivit manualului pentru deţinătorii de pisici, atunci când auzi un zgomot puternic, ca şi cum s-ar fi dărâmat un perete, şi te duci să verifici ce s-a întâmplat (şi eventual dacă pisica nu a forat o gaură prin perete care te desparte de vecin), trebuie să verifici PESTE TOT ÎN CASĂ, nu doar în locul în care se află pisi pisi. Bunăoară, eu mi-am îndreptat privirea doar în direcţia în care se afla pisica. Nu am ţinut cont de faptul că pisica se afla lângă scaunul strâmb pentru că ţâşnise glonţ din locul în care făcuse ravagii şi ajunsese lângă grătar în 0,3 secunde. Adică părăsise locul faptei. După vreo oră, am ajuns, întâmplător, în sufragerie. Acolo mi-a stat inima. Bradul meu de peste 2 metri zăgea întins cât era de lung pe jos, peste masă, peste televizor, peste canapea, beculind a jale din instalaţia lui încă funcţională, cu globurile răsfirate pe jos şi beteala răsfrântă care încotro. Pisi pisi pe undeva prin brad, gherăind absentă câte un colţ de ciob de glob, plictisită parcă că chestiile alea atârnânde nu mai mişcau aşa interesant cum o făceau când bradul se afla în poziţie verticală. Cum dezastrul se petrecuse cu mult timp înainte, am renunţat la gândul de a o pedepsi pe pisi pisi, că tot nu-şi mai avea rostul. Am părăsit casa cu bradul în poziţia lui nefirească, şi la următoarea vizită pe la domiciliu mă voi înarma cu un făraş şi o mătură să curăţ urmele răzbelului.

Concluzia: vând pisică.

Dacă nu o pot vinde, o închiriez doritorilor. Ştiu ei care sunt :D

Ali 8

Despre Ali nu am mai scris de mult nimic. Acum stă la mine în braţe în timp ce scriu, cu o lăbuţă întinsă peste tastatura, iar cu cealaltă mă pipăie ritmic şi toarce extrem de zgomotos. Semn că îi place. Atât de rar o mai prind cu chef să toarcă şi să stea la mine în braţe încât parcă aş mai scrie, numai să nu mă mişc de aici.

Mă uit la ea şi realizez că s-a făcut cât o vacă. Nu că ar mânca cine ştie ce. Dar probabil că aşa e modelul. În afară de cursele patinaj viteză pe care le practică pe gresia din hol şi din bucătărie când îmi fac de drum în direcţia aia, nu cred că are parte de altă mişcare. Poate doar să facă şedinţe intensive de aerobic în lipsa mea. Aşa s-ar explica urmele de bună purtare pe care le găsesc când mă întorc acasă. De cele mai multe ori bucătăria arată de parcă s-ar fi luptat cu ceva din coşul de gunoi. Probabil că aşa se şi întâmplă. Am citit eu undeva că există nişte monştri mici şi urâţi care sălăşluiesc în coşurile de gunoi din casele unde locuiesc mâţe. Şi aceşti mici monştri aşteaptă răbdători până când pleacă stăpânul la servici, apoi încep să iasă din coş şi să terorizeze mâţele. Iar ele normal că se apără. Şi ajung să care prin dormitor şi prin sufragerie bucăţi din duşmanii cu care s-au războit. Bunăoară, hârtia de la pachetul de unt cu siguranţă că a fost un adversar redutabil, cu care pariez că s-a luptat din greu până l-a dovedit. La fel şi cu plasticul de la salam. Noroc că e o pisică curajoasă, nu mi-e mie teamă. Se descurcă ea! :)

Aş vrea să-i fac o poză acum. Bine, aş vrea să o dau şi jos de pe braţul meu şi să-i scot colţii din palmă, pentru că deja exagerează. I-a înfipt prea tare. Pentru un motiv sau altul nu e de acord cu felul în care tastez. Şi mă atacă. Acum s-a agăţat de păr şi mi-l piaptănă. Au! Cu lăbuţele din spate îmi selectează text şi mi-l mută dintr-o parte în alta. Încerc să o dau jos de pe touch-pad, şi o mătur cu mâna stângă. Acum a găsit firul de alimentare şi s-a agăţat de el. Trag un pic de el şi o sperii. A fugit. Bine. Acum pot şi eu să termin ce aveam de scris.

Aşadar, se luptă din greu cu inamicii cei răi. Aşa şi cu puzzle-ul şi cu plantele. Mai nou am observat că le combină. Ca să nu se chinuie de două ori să mă enerveze, s-a decis să mă calce pe nervi o dată, dar bine. Sare pe dulapul pe care sunt aranjate plantele, se plimbă un pic printre ele, dă cu coada printre ele, şi brusc se repede la planta la care ştie că nu are voie, clonţ! o capsează, şi până să apuc să urlu la ea că nu are voie, sare direct pe scaunul pe care e pusă pancarta cu puzzle-ul, destabilizează aranjamentul, derapează apoi de pe puzzle în încercarea de a sări pe canapea şi odată cu labele din spate proiectează pe jos un număr cât mai mare de piese, de preferinţă fix cele care erau aranjate pe pancartă într-o ordine anume şi cu un scop bine definit. Toate astea într-o secundă. Până să apuc să omor fiara, puzzle-ul e pe jos, frunzele plantei încă se bâţâie, şi pe la urechea mea a trecut o rachetă sol-sol gri şi pufoasă cu destinaţia dormitor/sub pat/unde nu mă poate găsi stăpâna.

Cel mai mult însă îmi place când se hotărăşte să sară pe ceva înalt. Să vă explic: deoarece această pisică este alcătuită din 1 parte pisică şi 3 părţi cur, invariabil locul pe care vrea să se cocoaţe este greu de atins din prima săritură. Ori aterizează pe muchie şi alunecă pe obiect în jos, trasă fiind de greutatea fundului, ori prinde colţul dulapului de exemplu, sar al căzii, sau al patului, şi în încercarea de a se ridica, rămâne în balans cu labele din spate şi coada, urechile date pe spate şi ochii mari şi furioşi. De cele mai multe ori renunţă şi găseşte altă cale de a se sui.

În această linişte de ora 2:35 dimineaţa, în timp ce eu scriu aici despre vacă, din bucătărie se aude clonţ-clonţ, tilip-tilip, clinc-clinc, combinat cu fâşşş-fâşşşş-fâşşşşşşş. Probabil că se luptă cu cutia în care a fost pizza. O strig. Zgomotele se opresc. "Ali!" Linişte... Apoi, din senin, de după uşă, aud un "mrrrrrrrreeauuuu" şi zdup! e pe pat. Dă câteva ture şi se aşează pe picioare, peste pătură. Cred că e cam timpul să ne culcăm. Mâine începem devreme. Şi eu şi ea. Pentru diversitate, am să-i las în coşul de gunoi nişte ambalaje de caramele şi poate şi cutia de bomboane terminată ieri seara.

Vând pisică

Din ciclul "vând pisică inutilă", ofer spre comercializare pisică pufoasă şi neastâmpărată, cu multă pasiune pentru grădinărit şi zugrăveală. Poate, dintr-o singură mişcare de coadă, să răstoarne trei ghivece şi să împrăştie conţinutul lor pe pereţi, scaune, calorifer şi, binenţeles, perdea. Are şi un imens potenţial (demn de explorat) în domeniul post-vânzare. Te priveşte cu ochi mari şi lucioşi şi îţi transmite dragostea ei eternă în timp ce tu, clientul cel zugrăvit şi grădinărit dintr-o singură mişcare, nu ştii ce să smulgi mai întâi: părul propriu sau urechile pisicii.

Vecinii mei probabil ştiu că locuiesc singură. Sigur se întreabă cui pot să ţip eu "TE OMOORRRRR!!!" în miez de noapte. Săracii cred că stau cu mâna pe telefon să sune la poliţie să denunţe criminala torţionară :). Ţipatul meu nu are însă efectele scontate: Ali o şterge pe sub canapele şi fotolii şi se face nevăzută, deci scapă de năpastă, în schimb pe mine mă apucă nişte crize triple de draci că mă lasă cu ghivecele în mijlocul casei şi pereţii pestriţi şi NU POT SĂ O APUC de nicăieri să-i trag o mamă de bataie! Iar vecinii mei stau cu paharele pe pereţi :)

Mă întreb ce a căutat printre ghivece....?....

Ali 7 (cu riscul de a deveni plictisitoare)

Devine foarte clar că în pisica mea se duce o luptă acerbă între dragoste şi ură. Dragoste dimineaţa, ură seara. Dragoste pentru mâncare şi cocoloşeală, ură pentru bătăile la curu’ gol. Şi nu în ultimul rând, dragoste pentru mine, ură pentru mâna mea. Nu ştiu dacă studiile vor putea confirma acest lucru, însă mie mi se pare foarte evident că ea disociază foarte clar stăpânul de mâna stăpânului.

Adică uite caz concret. Vorbesc cu ea, ea vorbeşte cu mine. Ne iubim, ea spune ceva, eu o cert, ea mă contrazice, eu sunt de acord, ea se pisiceşte etc. Ne înţelegem de minune. În aer e o mieuneală continuă şi un dialog civilizat între două prietene. Mă apropii de ea să o iau în braţe sau să o mângâi pe cap... haţ! clonţ! şi m-a şi apucat de mână! Aud chiar mâna cum pârâie sub presiunea fălcilor ei sănătoase. Dinţii lasă urme adânci în pielea mâinii, linge cu patimă locul, după care dispare dând furioasă din coada transformată în pămătuf şi mă serveşte cu nişte urechi date pe spate şi o privire de bestie. O întreb ce a apucat-o. Coada se ridică, netedă, ochii se măresc, urechile revin la normal, mă priveşte cald şi cu interes şi îmi răspunde. Ne înţelegem din nou ca două surori. Nu ştiu ce mi-a răspuns, dar e clar că ea pe mine mă iubeşte. Mă aşez pe canapea, vine lângă mine. Pun mână, absentă, pe genunchi. Pac! Mâna cea urâtă şi vicleană îşi primeşte porţia de capse! Retrag mâna, apelez la simţul ei tolerant, o mai întreb ceva, recunoaşte că totul e în regulă, şi ţupăie voioasă pe sub masă, ocupându-se absentă de bateria ei de joacă. Mă apropii de ea să o pup, mă priveşte cu ochi interesaţi şi calzi, nu se opune. Îi depun o bală pe vârful botului, ne iubim ca-n prima zi. Din spatele meu se iţeşte mâna mea, cu intenţia de a o mângâia un pic pe cap. Pupila se strânge, bestia se dezlănţuie, mâna nu apucă să descrie nici măcar o jumătate din traiectoria planificată, că este atacată în plin aer, răpusă pe loc, sfâşiată, apoi lovită cu sete cu lăbuţele din spate, ţinută strâns cu colţii, după care abandonată în fugă, după stilul descris mai sus.
Este foarte clar. Ali nu o iubeşte pe Mână. Pe mine însă da :D!

Ali 6

Recuperat pisică. Stop. Găsit în stare avansată de hrănire. Stop. Se impune de urgenţă regim de fibre, iaurt şi gimnastică ritmică. Stop.

Gimnastica ritmică a fost pusă în aplicare de îndată ce am adus-o în casă. Am lăsat-o să scoată din coşul de gunoi toate ambalajele mirositoare a salam şi să le plimbe prin casă, sperând că astfel îi va scădea un picuţ burta imensă cu care am preluat-o de la îngrozitorul chinuitor de pisici, Patric. Aviz amatorilor! Nu daţi pisici la păstrat peste week-end la astfel de specimene, deoarece vi se vor întoarce hrănite dar hămesite (care mai e scopul până la urmă???), dornice de cacarisire, şi extrem de turbate de furie (cred şi eu, când au văzut că la mine nu mai ţine cu tonele de mâncare!).

În acest mod mârşav, oameni ca el doresc să creeze condiţiile pentru ca bietele animale să facă explozie de atâta mâncare, iar dacă acest plan A nu funcţionează, se mulţumesc cu satisfacţia de a şti că bieţii stăpâni petrec zile în şir să şteargă la propriu urmele nefaste ale supraîndopării ticluite cu viclenie de oribilul bubulin/programator.

Ceea ce este bine este că sărmana Ali a obosit să-şi plimbe burdihanul peste tot prin casă şi a sfârşit prin a adormi, obosită, pe un maldăr de haine necălcate.

Diseară ... iaurt!

Ali 5

Draga mea Ali,

Simt nevoia să-ţi scriu un mic îndrumar de folosire a spaţiilor comune, deoarece se vede treaba că nu ne înţelegem.

1. Nu trebuie să faci pipi sau caca de fiecare dată când mă apropii de lădiţă, pentru că nu mă impresionezi.
2. Când mă hotărăsc să fac curat în antemenţionata lădiţă, ai puţină răbdare şi lasă-mă să termin, după care poţi să faci ce ştii tu mai bine în voie.
3. Aş aprecia dacă ţi-ai putea şterge lăbuţele ude înainte să te urci pe chiuvetă, pe vasul de WC şi în cadă, pentru că laşi urme. Dacă nu ţi le poţi şterge, abţine-te!
4. Nu, scrumul de ţigară nu este comestibil. Şi nu te mai strâmba atâta de fiecare dată. Nu va mirosi niciodată mai frumos.
5. Scaunele şi canapelele sunt tapiţate pentru că aşa e mai frumos, nu ca să-ţi ascuţi tu gheruţele pe ele.
6. Ţi-am pus zdrăngănica de gât ca să fii drăguţă şi ca să te aud pe unde umbli, dar nu apreciez când o foloseşti intensiv noaptea. De-aia ţi-o scot. Nu mai protesta.
7. Firele de la fierul de călcat, încărcătorul de telefon sau epilator sunt periculoase! Nu te juca cu ele!
8. Nu te sfătuiesc să zăboveşti prea mult pe raftul de jos din dulap sau din frigider când am treabă pe acolo. Data viitoare te închid acolo. S-ar putea să nu-ţi placă.
9. Plantele sunt plante. Nu se joacă cu tine. Nu mai bine le laşi în pace să plăntuiască cum ştiu ele mai bine? Nu de alta, dar cred că e mai interesant să alergi muştele şi moliile prin casă. Părerea mea! :)
10. Nu, nu este necesar să mă ataci în timp ce mă machiez. Crede-mă. Ştiu ce fac :)
11. Ummm, masa din sufragerie este pentru mâncat, nu pentru dormit pe ea. În plus de asta, nu ştiu ce plăceri nebănuite îţi oferă ţie sticla din care e făcută??? Nu mai bine stai pe canapele?
12. Chiar dacă teancul de rufe pare abandonat pe masa de călcat de la Crăciun, ăsta nu e un motiv să rozi la ele cu atâta pasiune. O să vină o zi când o să le şi calc. Parol!
13. Ştiu că eşti o pisicuţă modernă, dar crede-mă, nu este necesar să înveţi să foloseşti tastatura. E suficient că mă pricep eu să o butonez.
14. Maşina de cusut stă pe masă pentru că mi-e lene să o pun la loc în cutie. În acest răstimp ea se odihneşte, înţelegi? Şi ea, şi papiota din vârf. Îţi trebuie două degete ca să o scoţi de acolo. Gherăind-o nu ajungi nicăieri. Mai bine las-o în pace.
15. Pungile din plastic în care sunt ambalate hainele de iarnă au un scop precis: să le ţină departe de molii. Nu, nu foloseşte la nimic să le perforezi. Crede-mă. Mă pricep mai bine.
16. Lanţul de la gâtul meu vine la pachet cu pielea de pe gât. Într-o zi o să-l scot şi o să te las să te joci cu el fără să mă zgârii.
17. Poţi să te apleci cât vrei tu peste marginea căzii în timp ce fac baie, dar dacă mă stârnesc, odată şi odată tot o să scap un dos de palmă şi o să te trezeşti în apă :) Abia aştept:)
18. Dacă mă scarpin absentă cu o mână, fără să-ţi acord atenţie, asta nu înseamnă că te invit să mă ataci. Dacă totuşi te hotărăşti să o faci, anunţă-mă înainte te rog :(
19. Ochii mei lucesc în întuneric, este adevărat, şi mai trebuie să şi clipesc, este la fel de adevărat. Aş aprecia însă dacă nu i-ai ataca. Am o singură pereche. Te rog ai milă de mine.
20. Am muncit destul de mult la perdele până au ajuns să arate cum arată acum. Ar fi indicat să-ţi găseşti altă metodă de a te da jos de pe pervaz. Please?

Mulţumesc anticipat.

Ali 4

Cred că-i dau bateria înapoi! A găsit firul încărcătorului de telefon, CU TOT CU TELEFON la celălalt capăt, şi nu s-a lăsat până nu l-a târât prin toată sufrageria! Mă mir că nu l-a scos din priză cu totul...

Ali 3

Azi noapte a găsit pe noptieră bateria şi a rostogolit-o până mi-a bubuit capul. I-am confiscat jucăria. N-are decât să-şi găsească alta.

Ali 2

Să ai o pisică nu e un lucru rău. Ca orice investiţie însă, vine şi cu bune şi cu rele. Să fiu mai explicită:

Rău: are tendinţa de a se căţăra pe lucrurile cele mai scumpe din casă (fotoliile, perdelele).

Bine: se pare că începe să înţeleagă, după câteva palme bine plasate, că nu procedează corect.

Rău: se culcuşeşte pe lucruri şi în zone nerecomandate felinelor: teancul (impresionant) de rufe necălcate (dar spălate).

Bine: are de fiecare dată un scop bine definit: se spală.

Rău: este o gură în plus de hrănit.

Bine: nu orăcăie încă foarte mult în acest domeniu, mănâncă orice (deocamdată) şi nu foarte mult.

Rău: simte nevoia să mă urmărească peste tot, şi nu neapărat pe mine, ci pe picioarele mele :)

Bine: şi eu simt aceeaşi nevoie :)

Rău: are chef de joacă non-stop!

Bine: foarte bine!! aşa şi trebuie, că de-aia e pisică!!

Rău: trebuie să facă caca pe undeva.

Bine: după două zile am descoperit unde a făcut.

Rău: puţea.

Bine: bine că nu a făcut mult.

Rău: probabil că nu se va mulţumi cu atâta lucru, şi va mai face şi în viitor.

Bine: patric mi-a încredinţat lădiţele cu nisip (fără nisip) ale lui Codiţă.

Rău: trebuie să stau acum după ea să o pândesc când mai are chef de caca.

Bine: bine că nu mănâncă mult.

Rău: noaptea are chef de joacă iar eu de somn.

Bine: eu adorm în orice poziţie şi indiferent de activitatea din mediul înconjurător.

Rău: a găsit o baterie pe care o rostogoleşte non-stop pe parchet şi se joacă cu ea peste tot.

Bine: îi place să o plimbe pe sub toate paturile şi canapelele şi şterge praful şi ce-o mai fi pe acolo cu ocazia asta.

Rău: trebuie să o las mult timp singură în casă :(

Bine: când vin acasă e brici, parcă am lipsit cinci minute doar :)

Rău: le-a dat vecinelor pensionare cărora nu le scapă nimic din mişcările mele un subiect de conversaţie CU MINE (notă: detest să vorbesc cu vecinele).

Bine: le-am spus că am dus-o la mama.

Rău: trebuie să am grijă să nu miaune prea mult şi să mă desconspire.

Bine: mă doare-n cot până la urmă.

Rău: stă la mine în braţe când scriu şi tastează cu mine.

Bine: e haioasă foc.

Rău: Priorităţile noastre nu sunt aceleaşi.

Bine: e măturabilă cu un dos de palmă.

Rău: nu se lasă păgubaşă şi revine.

Bine: ce contează, e o dulce.

Se uită la mine cu ochi de nebună şi urechile ciulite. Reacţionează foarte natural la orice chemare. Este incredibil de ageră.

Ali

Nu pot să nu mă laud. De mult îmi doream un pisoi, şi am trâmbiţat dorinţa mea de fiecare dată când am avut ocazia. Iete că ieri, ieşind din scara blocului, am întâlnit-o pe zâna viselor mele. O cheama Ali, este o chestie gri pufoasă, cu un medalion alb la gât, ochii mari şi căprui, şi un chef nebun de joacă. Azi noapte s-a jucat non-stop în capul meu, m-a muşcat de degetele de la mâini şi de la picioare, m-a lins, m-a înţepat, tot tacâmul.
Mor de dragul ei.