Orient şi Occident

Mda.

Acum câteva săptămâni am făcut o escală inopinată la Târgovişte. Povestea întregii peripeţii care m-a adus acolo este mult mai lungă. Am vizitat ruinele cetăţii domneşti şi biserica domnească pe înserat, doar noi şi reflectoarele din curtea muzeului, după ce am sărit gardul ca să trecem dincolo. Ne-a prins paznicul după 10 minute de plimbăreală prin curtea muzeului, ne-a legitimat, şi după ce a văzut că suntem doar o mână de turişti curioşi şi întârziaţi, ne-a făcut un tur al sitului, ... and boy did we have a surprise!

Am aflat lucruri pe care nu speram să le aflăm, am descoperit că nu trebuie să treci munţii să vizitezi mult lăudata Transilvanie ca să vezi bucăţele de istorie, şi am mulţumit în gând cui trebuie pentru faptul că ni l-a scos în cale pe respectivul paznic. Care paznic era student (este) în anul III la istorie (ha!).

Printre altele, am dezbătut destul de amănuţit chestiuni mai puţin cunoscute despre domnitorii care şi-au făcut veacul la Târgovişte, şi am privit cu uimire şi admiraţie minunata construcţie din care au rămas ziduri zdravene, cupole imense şi primitoare, scări, pasarele, odăi... Am ascultat fascinaţi explicaţiile ghidului nostru despre cum avea curtea domnească o încăpere imensă ce servea drept baie turcească. Şi cum construiseră pe vremea aceea (sec. al XVII-lea) un sistem de apeducte şi canale în ziduri pentru circulaţia aburului, care transformau baia turcească într-o saună în toată regula. În acest răstimp, occidentul cel evoluat considera îmbăiatul ca periculos pentru sănătate şi drept o cale de transmitere a bolilor cele mai grave (sifilisul) şi în consecinţă interzicea pe cât se putea contactul cu apa. Mai multe despre igiena în Evul Mediu aici sau aici.

Stăteam şi mă uitam impresionată la urmele acelei încăperi magice şi mi-l imaginam pe Ludovic al XIV-lea dându-i telefon lui Matei Basarab cu rugămintea de a veni să facă şi el baia anuală la Târgovişte. Rîzând în sinea mea ascultam mai departe explicaţiile ghidului şi mă gândeam că orientul ăsta pe care uneori îl ridiculizăm şi de care ne lepădăm, sau pe care alteori îl iubim cu pasiune şi cu care ne identificăm, ne-a facilitat, printre altele, o apropiere de nişte valori mult mai profunde legate de locul nostru pe lume. Legate de spiritualitate. Dacă în Franţa secolului al XVII-lea Biserica considera îmbăiatul ca o practică depravantă care crea condiţii pentru nuditate în grup iar medicina recomanda utilizarea cât mai rară a apei pentru că o considera purtătoare de boli, Orientul continua să pună igiena personală pe un nivel mult mai înalt. Bunăoară, credinţa orientală se baza pe curăţenia trupului pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, iar cine ştie puţin despre musulmani înţelege cât de important era pentru un arab să îngenuncheze curat pe covoraş înainte de rugăciune. Iar dacă apropierea asta faţă de ei a făcut ca pe alocuri să dovedim că suntem mai evoluaţi decât fraţii noştri vestici, nu pot decât să zâmbesc în continuare în sinea mea şi să mă bucur că nu trebuie să mă lepăd de originile mele. Nu tot ce am făcut a fost rău, nu tot ce facem este bun. Şi invers. Numai că noi nu ştim decât totul sau nimic. Şi când ajungem să vizităm Turcia ca turişti astăzi ne minunăm de câte lucruri de acolo sunt ca la noi. Şi facem ochii mari când auzim că banale cuvinte gen "tavan", "cămaşă", "geam", "cearşaf", "fasole", "pătlăgică" etc. sunt ale fraţilor noştri turci...

Nice, isn't it?

Mulţumesc lui Mordax pentru ideea de a scrie această însemnare.