01 martie 2007

Oh, les Belges!

Anne m-a dus astăzi într-un loc înfiorător, care se numeşte Waterloo. Şi anume un restaurant. Trecând peste faptul că orice muritor de rând care are niscaiva dioptrii, ca mine, odată intrat se va împiedica obligatoriu de primul colţ de masă, pentru că înauntru este beznă, şi trecând şi peste faptul că secţiunea dedicată nefumătorilor este de fapt acelaşi restaurant dar cu o uşă din sticlă glisantă trasă dintr-un capăt în altul, pentru a izola un separeu într-un colţ de încăpere, restul a fost bine.
M-am simţit ca un hamster închis într-un siloz cu miros de ceai negru şi lac de lemn. Probabil patronii doreau să mă testeze dacă rezist la combinaţia fatală. Am rezistat mirosului, am rezistat şi tentaţiei de a-mi băga ritmic câte un deget în ochi din cauza întunericului, şi am purces spre a mânca. M-a amuzat foarte tare când chelnerii, cu un simţ al răspunderii extrem de bine dezvoltat, şi cunoştinţe de echilibristică atent cultivate, deschideau şi închideau uşa glisantă (care, atenţie! se trăgea foarte greu) de fiecare dată când intrau sau ieşeau din secţiunea nefumătorilor. Mai cu o tavă, mai cu un pahar, mai cu patru farfurii cu mâncare, mai cu o notă...etc. Dar s-au descurcat, de-asta zic că aveau oamenii habar de ce făceau. Uşa glisantă deci era foarte foarte practică. Servea la ţinutul fumului de la fumătorii cei haini departe de nasurile noastre delicate. În rest vedeam tot ce fac fumătorii dincolo de geam. Şi era mişto că uşa de la intrarea în restaurant era de partea cealaltă a glasvandului... :) Adică tot la ei era mingea :) Noi, la găurică... :) Mă rog.
Am comandat o salată cu iz imperial, care se numea Rois des bleus. Am greşit. Cred că regele nu era prin preajmă când au făcut salata, pentru că tot ce puteam distinge în dânsa, pe lângă rîuri rîuri de sosuri brânzoase puturoase şi cuburi imense de fromaj urât mirositor şi la fel de urât la gust, erau trei fire de salată şi patru felii de roşie. Am atacat-o totuşi, pentru că mi-era destul de foame. Am mai comandat şi un cartof "farci". Adică umplut, pe româneşte. Cu ceva ce părea a fi alt cartof farci, probabil neconsumat de clientul (nefumător) precedent, dat prin maşina de tocat, şi aruncat la mine în farfurie. În capul meu sunt doar două variante: ori bucătarul e român şi habar nu are cum se face o mâncare belgiană, a citit prin cărţi, şi nu prea-i iese, ori bucătarul este belgian, caz în care vrea să ne otrăvească (şi nu-l condamn) şi se amuză pe seama noastră dându-ne să mâncăm tofelu' de porcării. Deşi logic ar fi să facă ceva bun bun buuun şi să nu ne prindem că a pus nişte otravă pe ici pe colo şi să pierem cu rânjetul pe faţă de mulţumire că am mâncat cuizină beljă. Dar.... posteritatea probabil va descoperi adevărul... eu nu mă obosesc să mai calc pe acolo. Poate mă lămureşte Anne?

3 comentarii:

Anne spunea...

Friptura e buna acolo, ca si ciorba de fasole cu afumatura :D. Pe bune! De unde era sa stiu ca vrei sa mananci iarba?:)

sneakysid spunea...

:D

gazpefoc spunea...

si berea e buna acolo. doar e belgiana.