14 februarie 2007

Îmi place să cred că ceea ce scriu eu aici nu e numai o expresie a ceea ce fac eu în fiecare zi, ci şi o ocazie de a trage concluzii, fie ele şi hilare. Pentru posteritate. Şi de obicei îmi iese. De multe ori nu reuşesc să întrezăresc învăţămintele din spatele fiecărei istorioare decât atunci când mă pornesc să le povestesc în scris. Mă descarc, îmi las gândurile să zburde liber, şi dacă se strânge şi de-o sinteză deşteaptă, SUNT MARE :)
Acum însă sunt în maaaare încurcătură. Referitor la un mic episod de azi dimineaţă.

Mă aflu în maşină. Afară plouă, deci am geamurile ridicate, şi ştergătoarele pornite, bâvvvv... bâv!.... bâvvvvv.... bâv! La radio se chinuie unii alţii să povestească tofelu' şi să fie amuzanţi, că aşa sunt emisiunile matinale. Ştergătoarele bâvvvv.... bâv!... bâvvvvv.... bâv! Ploaia pica pica. Mă târăsc în coloană, la Universitate, aşezată cuminte pe banda dinspre mijlocul drumului. Pe contrasens nişte domni şi doamne în maşinile lor. Apuc să mă uit un pic pe geamul din dreptul şoferului la şirul de maşini de pe contrasens cel mai apropiat de mine, şi observ o maşină sport care se pregăteşte să frâneze în dreptul meu. N-apuc să mă plictisesc uitându-mă la maşină, că văd geamul şoferului coborând, un floc de păr brunet şi o frunte răsar din spatele geamului, şi un proiectil verzui ţâşneşte din vârful buzelor posesorului de floc brunet drept spre mine. Pardon, din gâtul posesorului de floc brunet. Proiectilul aterizează pe geamul mieu, şi începe înceeeeet înceeeeeeeet să coboare pe geam. Până să apuc să mă revolt de situaţie, coloana se pune în mişcare şi rămân fără vinovat în raza vizuală. Mă frustrează că individul nu a poposit mai mult de 5 secunde în dreptul meu, şi mi-este foarte clar că nu planificase să-şi depună flegma colorată pe geamul vreunui participant la trafic. Însă dacă tot s-a întâmplat să scuipe, tipul nu s-a uitat unde, pentru că era în mişcare. Ei bine, ghinion. Eu mă aflam în dreptul traiectoriei atent calculate a flegmei. Eu!! EU!! DE CE EEEEEU??? M-a marcat, nu zic nu. Şi mi-am dorit în momentul acela să am laptopul în braţe şi să mă apuc să-mi torn frustrarea în scris. Apoi m-am gândit: "oare cum aş putea eu să scriu aşa ceva?" În ce hal am ajuns? Să povestesc eu despre flegma ţiganului pe geamul maşinii? Ce relevanţă ar putea avea? Pe cine mai uimeşte că suntem o adunătură de troglodiţi prefăcuţi? Şi mai important? Cu ce ar putea să schimbe însemnarea mea apucăturile unor oameni ca şoferul descris mai sus? Am sincere îndoieli că ar şti să citească şi să scrie corect româneşte, darămite să deschidă un browser de web. În astfel de momente însă nu mă pot abţine să nu mi-l închipui pe ţăran mergând la vot (pentru că aşea se face mânca-ţ-aş), trecând vama la unguri (mă rog, acum nu mai e cazul), făcându-şi concediile prin străinătăţuri şi cumpărăturile prin locuri parfumate şi exotice, purtând cu el obiceiurile căpătate în Românica şi folosindu-se de trotuarele capitalelor civilizate pentru a depune aceleaşi flegme verzui şi pentru a urina, cu semnătura "made in Romania". Să ne vadă şi pe noi lumea, nu? Că doar suntem ioropeni...

Un comentariu:

asterix spunea...

Referitor la mesajul tau din 13 februarie...
"În timp ce o ascultam realizam că orice explicaţie din partea mea ar fi ramificat discuţia inutil şi ar fi lungit şedinţa nejustificat. Aşadar am fost cuminte, am ascultat o predică hilară, din partea unei persoane necalificate să mă judece, în contextul unei relaţii prea puţin explorate, şi am plecat aşa cum am venit. Tăcută. Din umila mea experienţă cu oamenii, cei care recurg la atacuri de acest gen sunt cei care sunt nesiguri pe ei sau se simt ameninţaţi. Îmi pare doar rău că sunt înţeleasă greşit."

Interesant...ma bucur ca spui asta desi in postarile tale anterioare chiar ti-ai atacat colegii cu toate ca, dupa opinia mea, aveati relatii neexplorate. Sa inteleg deci ca esti nesigura pe tine sau te simteai amenintata? Imi miroase a ipocrizie. Tu ce zici? In rest spor la scris...uneori o nimeresti bine...alteori...dar nu e nimeni perfect...