09 ianuarie 2007

De ce nu mai scriu pe blog

Mi se pare cel puţin ironic că acum, când am mai mult timp liber la servici (a se citi că frec menta mai mult decât prevede regulamentul, şi asta într-un spirit general de "hai să venim la servici să vedem dacă găsim şi noi ceva de făcut pe ziua de azi"), nu mai scriu pe blog. Şi nu că nu scriu mult, nu fraţilor, nu scriu deloc! Am senzaţia că dacă aş mai deschide şi bloggerul să fac o însemnare, după ce că nu prea-mi justific timpul petrecut la servici, mi-aş dovedi mie că într-adevăr am ajuns rău. Cum adică eu să nu fac nimic toată ziua? Ei bine, se poate. Şi mai rău decât atât, nu mi se întâmplă nimic notabil. Nu am pe nimeni lângă mine prin birou, colegii nu prea sunt generatori de faze haioase, casă-servici-casă... sună periculos de boring. Şi aşa şi este. Să fi povestit râcile de la servici sau momentele deosebit de neplăcute prin care am trecut chiar înainte de Crăciun nu cred că mi-ar fi făcut bine deloc. Au fost momente peste care vreau să trec. M-au enervat.
Am ajuns chiar în situaţia în care am o chestie simplă de făcut, cum ar fi să dau un telefon, şi mi se face o scârbă maximă să fac acel lucru simplu. Lălăi şi trag de timp, de parcă ar fi o corvoadă, şi după ce mă adun totuşi să sun, realizez că e prea târziu şi că ar fi trebuit să sun mai devreme, sau că telefonul e închis, sau că nu mai e cazul etc. E câh. Nu-mi place să mă simt atât de inutilă. Asta îmi aduce aminte de unul din locurile mele de muncă, unde, deşi jobul era ok iar colegii foarte de treabă, o bună parte a jobului meu era să sun clienţi şi să-i conving de ceva de care nici cu forţele aeriene nu i-ai fi convins în mod normal. Stăteam şi mă uitam cu ochii galeşi la unii colegi care găseau resurse să facă chestia asta, şi nu se dădeau bătuţi până când nu vorbeau cu toate numerele din agendă. Pentru mine, faptul că sunam la nişte oameni care era clar că nu doresc să fie sunaţi, şi care e foarte posibil să zică "ok" doar ca să scape de tine era cel mai mare turn-off. Pur şi simplu nu sunt făcută pentru aşa ceva. Îmi repugnă să ştiu că am deranjat un om care poate în momentul în care l-am sunat avea cel puţin alte 100 de chestii mai interesante să facă decât să stea să vorbească cu mine. Aşa am concluzionat eu că nu-i de mine în lumea vânzărilor :) Pe mine dacă mă dai afară pe uşă, ies chelălăind şi cu coada între picioare, nicidecum să intru la loc pe geam! Chapeau celor care reuşesc să găsească geamul :) Mie nu-mi iese :)
Însemnarea asta cere o concluzie. Zic eu :) Adicătelea îmi trebuie un nou loc de muncă. Şi asta rapid :)
P.S. Vând pisică.

7 comentarii:

Ovidiu spunea...

Ai grija sa nu afle Ali ca te lasa fara perdele, canapele, casa etc. :)

Jen spunea...

chestia asta m-a convins si pe mine ca nui e cazul sa lucrez in vanzari vreodata. alta colega se ocupa de sunatul oamenilor, eu ma duceam la ei de-abia dupa ce ii convingea ea ca vor sa vada o prezentare, dar si-asa... brrr.

ce-a mai facut ali?

licuriciu spunea...

geniala incheierea "ps:vand pisica". =))

Mordax spunea...

Pai blogatul cere o anumita stare de spirit, pe care, in general, o gasesti - CULMEA! - cand esti mai ocupat si ai mai multe de facut. Cel putin asa mi se intampla mie.
Cand n-am nimic de facut, nici n-am chef sa deschid calculatorul. :)

Mordax spunea...

Apropo, nu vrei un peste violent in locul pisicii? :D
Il cheama Punkeru', are creasta, vreo 20 de cm si isi bate toti colegii de acvariu! :D

Claude spunea...

Sid, about the job, I hate to say I told you so but I did.
Anyways, in ce domeniu iti cauti job acum, poate te ajutam cu ceva...

About the blog, normal ca nu mai ai chef de scris din cauza ca la joburi unde o freci nu prea ai ce scrie.

Mordax, about the fish, da-i pestele inainte sa vanda pisica. O sa se rezolve cu el de la sine. Alternativ, ia pisica si las-o singura cu pestele care te enerveaza.

Anonim spunea...

Ovidiu, daca ramane fara perdele gaseste altele aici: http://www.eclaude.ro/perdele/perdele_home_collection.html