Despre cacofonii, aşa, în general

Avem tendinţa să folosim o grămadă de cuvinte inutile, doar de chichi, ca să ne complicăm limbajul. Auzim prin jurul nostru că se "uzitează" şi hop! şi noi să le folosim. Şi uite-aşa se clădeşte limba noastră ca o comoară. Aşa a ajuns românul să folosească extensiv cuvinte ca "consens", "carosabil", "fonduri structurale" şi alte drăcovenii asemănătoare. Nu că ar şti lumea ce e una, ce e alta, dar sună bine să le foloseşti.

De aceleaşi favoruri se bucură şi micile formaţiuni cum ar fi "de către" în loc de "de" simplu sau "ca şi" în loc de "ca" (chiar dacă nu e vorba de nici o cacofonie la mijloc).

În urmă cu câteva luni o fostă colegă îmi semnala că alăturarea a două cuvinte ale căror silabe de final, respectiv de început, sunt asemănătoare, se numeşte tot cacofonie, indiferent de sunetele dublate. Măi să fie, am zis, eu, chiar aşa paranoici am devenit? Şi ce e rău să spui "am fost la lansarea nuş'care"? "E o cacofonie", mi-a precizat colega. O lalofonie deci. Prin extensie, înseamnă că formaţiunea "lala" are aceeaşi conotaţie urâtă ca "caca" (observaţi vă rog dubla cacofonie din fraza anterioară). Mă bucur deci să aflu că vocabularul murdar al limbii române cunoaşte o evoluţie spectaculoasă. Îl îmbogăţim pe zi ce trece cu noi şi noi cuvinte obscene. Lala, rere, tete, sasa, cici. Vreau să ştiu totuşi de ce nu este documentată ca formaţiune nerecomandată pipofonia, sau pipifonia. Pornind de la raţiunea cacofoniei, nu ar trebui să evităm construcţiile de tipul "copii pioşi"? În anumite medii, îmi închipui deja că "lala" este o injurie de cea mai joasă speţă. Aştept cu nerăbdare ziua în care ni se va recomanda evitarea rerofoniilor de genul "aplicare retroactivă", pe motivul că "rere" este un cuvânt murdar, a alalofoniilor de genul "principiul fundamental al", a ororofoniilor - "noilor organizaţii" (aici mi se pare logic, nu? e vorba de o oroare), a sasofoniilor (eşti sasalău, nu e de bine) - "fiica sa s-a...", a şişofoniilor (e cu şişuri, nu te bagi) - "roşii şi castraveţi", a lulufoniilor - "calu' lu' Mihai Viteazu'" etc.

Astfel, dacă vom şti din capul locului ce nu e bine să foloseşti într-o discuţie elevată, vom avea în schimb un câştig pe partea argoului. Nu ne vom mai limita la a folosi anostele cuvinte de alint "popo" sau "caca" şi vom atinge noi orizonturi obscene cu "lolo" sau "veve". Iar oamenii alintaţi Titi sau Mimi se vor ascunde pe stradă când vor fi strigaţi şi lumea îi va arăta cu degetul şi va zice: "hăă hăăăă! Ce nume murdare au ăştia.... hăăăă..."

Nu în ultimul rând dacă vom dori să fim deosebit de obsceni, vom putea construi chiar fraze elaborate, compuse din mai multe cacofonii murdare, după exemplul "mama sa s-a căcat". Iată o realizare frazeologică de excepţie! Şi genul de exprimare pentru care mame grijulii de pretutindeni vor acoperi gingaş urechiuşele copiilor lor, să nu auză bieţii hal de exprimare pe stradă. Huo!

Oare "...sm sm..." este o smasmofonie??