04 mai 2007

Ali 11

Ce-a mai făcut pisica mea, sau Ali 11.

Ali este o pisică matură. Ali ştie totul despre viaţă. Mai puţin cum să fie politicoasă în public. Însă asta nu este extrem de grav, pentru că nu iese în public. Se mai întâmplă să vină publicul la ea. Şi atunci dă tot ce ştie mai bun din ea, rupte tot, sare, se luptă, muşcă. Există public care o tratează cu "pfff, ce mai e şi asta?.... aaa... o pisică...", şi public care o apreciază pentru calităţile ei de pisică. "Oaaa, pisica asta vorbeşte, ce nebună e, ce frumoasă etc.". Stăpâna înfloreşte şi e mândră în astfel de momente. Mai există şi public neavizat, care se întâlneşte cu Ali fără a prinde de veste, cum ar fi bunăoară publicul doritor de ieşit din Bucureşti de 1 mai, situat în diverse puncte ale traficului super înţesat de la Bucureşti la Braşov. Public care a putut admira superbul exemplar iţind capul pe geamul maşinii şi amuşinând interesată aerul de munte (sau de Băneasa/Otopeni după caz).

Mai apoi, Ali este o pisică foarte activă. Aria ei de preocupări este foarte vastă, iar orarul de execuţie este de preferinţă între orele 5 şi 7 A.M. Programul ei include (dar nu se limitează la):

- căţărat pe diferite dulapuri şi trântit chestii zgomotoase (deodorante, fotografii, pixuri, telefoane etc.). Ulterior rostogolit şi târâit obiectele pe parchet, pe sub pat, ritmic şi neostoit.

- executat salturi acrobatice de la sol la dulap de 2m înălţime, cu agăţat haine atârnate pe umeraş pe drum, dărâmat cutii şi zgâriat lemn preţios (care a rezistat cu dârzenie trecerii timpului - cam 50 de ani - dar care arată acum de parcă ar fi trecut hunii pe lângă el).

- cotrobâit printre rufe şi culcuşit printre teancurile de haine din dulap - cu bufniturile aferente.

- miorlăit a jale, dor de ducă, inimă albastră, foame, pipi, caca - indiferent de oră sau de stare.

- atacat picioarele şi mâinile de sub plapumă, la orice mişcare, cu riscul proiectării la mare distanţă de unul din respectivele membre.


- atacat şi gherăit inamicul numărul 1 din baie - sulul de hârtie igienică - la ceas de noapte, când vrăjmaşul iese de pe rola lui şi bântuie prin casă, iar pisi pisi îşi face datoria şi îi apără pe bieţii stăpâni adormiţi de năpastă. Asta însă nu se întâmplă tot timpul, ci de obicei doar atunci când este ultimul sul, iar riscurile de a te şterge a doua zi la fund cu cotorul sau cu ce mai prinzi prin baie cresc simţitor.

- plimbat mâncarea din castronel şi cărat până pe patul stăpânei, care găseşte dimineaţa sau seara când ajunge acasă meniuri felurite pe cearşaf: caşcaval, boabe, pâine uscată, frunze de ceapă. S-a pus întrebarea dacă ăsta este felul ei de a-şi construi un cuib, dar cum ouă nu a făcut până acum, nu cred că e cazul. E pur şi simplu strângătoare. Pe pat.

- petrecut timp prin diverse dulapuri. E suficient să deschizi uşa să iei o haină sau să scoţi aspiratorul, că ea intră şi se culcuşeşte acolo. Urmează o pauză de 10 minute în care pisica nu e de găsit (ce bine!!), apoi încep bufniturile în uşă şi miorlăiturile care vor să spună: "hei! sunt înăuntru! ce faceţi voi acolo afară fără mine??" La deschiderea uşii pisi pisi nu ţâşneşte impacientată, ci îşi face ieşirea extrăgându-se graţios, uneori zăboveşte privind oarecum încurcată, gen "da? ce număr aţi format?", alteori nici nu se clinteşte. Partea asta cu neclintitul e de obicei când se bagă în dulapul cu cd-uri. Stă pitită după un teanc de cd-uri şi te priveşte cu ochii mari, şi realizezi că dacă măria-sa nu binevoieşte să iasă de acolo singură, ca să o scoţi trebuie să depui eforturi şi să dărâmi toată stiva de cd-uri, realizezi deci că nu merită, şi închizi uşa la loc. După încă o rundă de bufnituri, deschizi din nou uşa, şi pisi pisi, cu aceeaşi privire nonşalantă, ţupăie de după cd-uri, şi, fără să ai timp să prinzi bestia şi să o îndepărtezi de sursa tentaţiei, face hop! şi a sărit pe raftul de sus al dulapului. Cum ar veni, ea a bătut în uşa doar ca să deschizi şi să ajungă la un nivel superior, nicidecum să iasă.

- stat cu fundul în locurile cele mai neindicate, la momentele cele mai nepotrivite. Dacă vrei să arunci ceva la gunoi, ea este poziţionată cu cele trei hectare de fund pe capacul cutiei de gunoi. Dacă doreşti să vizionezi ceva la calculator, ea meditează la cele pisiceşti fix în dreptul monitorului, într-o poziţie ostentativ-provocatoare, lăţită de-a curmezişul biroului, emiţând semnale clare, gen: "eu de-aici nu mă mişc!" Dacă vrei să te bagi în pat şi eventual să pui şi capul pe pernă, nu se poate, pentru că Ali este deja cuibărită pe pernă. Şi nu se mişcă decât cu un mârâit foarte elocvent. Dacă ai scos rufele din maşina de spălat şi ai apucat să le arunci claie peste grămadă pe maşină, în 3,7 secunde Ali este încolăcită strategic peste cel puţin 16 rufe încârligate, încât dacă doreşti să le şi întinzi, trebuie să te lupţi cu miorlăiturile ei de protest. Dacă încerci să închizi geamul şi nu eşti atent, s-ar putea să realizezi prea târziu că mâţa este poziţionată neinspirat pe undeva pe pervaz, iar operaţiunea ta o va prinde ori între geamuri, ori pe afară, ori o va secţiona printr-unul din punctele ei esenţiale. De asemenea, dacă ai făcut greşeala să cumperi ceva în pungi maari şi foşgăitoare, este obligatoriu ca organismul de certificare şi inspecţie A.L.I. să verifice conformitatea ambalajului şi să opereze teste cu pungile în chestiune, plimbându-LE şi plimbându-SE cu ele prin casă, manevrându-le de dinăuntru spre culmi nebănuite, uneori lovindu-se de vreun perete ca bila de mantă. Acelaşi procedeu se aplică şi rucsacilor sau genţilor mari. Se poate trage cu uşurinţă fermoarul peste bestie, va sta cuminţică înăuntru şi va mai gherăi din când în când, iar când rucsacul o va lua la trap prin cameră este semn că vaca doreşte să iasă.

- plimbatul cu stăpânele prin casă, oriunde ar merge, cu riscul de a fi călcată pe cap sau pe coadă, de bine ce se potriveşte la pas cu paşii stăpânelor.

- asistatul la baie/duş. Dacă nu o laşi să fie părtaşă la acest eveniment major, se supără şi miorlăie a mort la uşa băii până când o laşi să intre. Odată intrată, se aşează la post şi urmăreşte fiecare mişcare, cu ochii maari maari, gata să-i iasă din orbite, atentă la clipocitul apei, care o înebuneşte pur şi simplu, şi la auzul căreia i se zbârleşte blana pe spate. Se arcuieşte toată, dă urechile pe spate, uruie ca un motor abia pornit, bâţâie din fund a atac, dar se ţine precaută şi departe de apa cea udă şi câh. La finalul băii, la operaţiunea de dat cu mopul, se practică obligatoriu patinajul artistic pe mop, sub mop, printre picioare, în găleată, de pe cadă pe chiuvetă, pac! o gheară la mop, iar pe cadă etc.

- plimbatul cozii pe la nas, în momentele cheie: când se mănâncă sau când se doarme.

Curiozitatea e la ea acasă la Ali. Nici nu-i de mirare, doar e pisică. Nimic din ceea ce facem prin casă nu poate să-i scape. Nici ciosvârta cea mai delicioasă de carne nu i-ar putea distrage atenţia de la restul chestiilor interesante ce se petrec în jurul ei. Dacă i-ai dat de mâncare şi ea n-a mâncat de două zile, va lăsa bucuroasă castronelul ca să vadă ce se aude din camera de lângă unde, de exemplu, Andreea despachetează. Sau, abia culcuşită comod în braţe, torcândă şi tremurândă de plăcere, dă shut down instantaneu la motorul diesel şi aleargă la cel mai mic zgomot din cel mai îndepărtat colţ al casei, să verifice ea ce-ar putea fi. Dacă încerci să închizi canapeaua extensibilă, procedeul este de două ori mai dificil din cauza bestiolei, care nu renunţă la fidelul obicei de a intra în cutia canapelei şi de a-şi face de lucru pe-acolo, chiar dacă tu verşi lacrimi de furie şi frustrare că vrei să pleci la servici şi nu poţi să închizi dracului canapeaua că e vaca înăuntru!

Multe din aceste amănunte păreau a le fi necunoscute turiştilor care au remarcat-o pe Ali călătorind spre munte de 1 mai, şi există riscul ridicat să o fi crezut vreo pisică cuminte.... ei bine nu :) Trebuie precizat: e dracul gol. Ferea.

5 comentarii:

Jen spunea...

mor, am ras cu lacrimi :))

Anonim spunea...

Macar nu ai nici o clipa de plictiseala. :D

Alana spunea...

stii cat mi-as dori sa am o astfel de pisica? s-ar mai umple din singuratate...:P

sneakysid spunea...

Te anunt cand face pui... :)

Anonim spunea...

genial, genial :) cu niste caini nu ai atatea momente love& hate