10 mai 2007

J'veux pas de visite

Cam aşa zice una din melodiile Lyndei Lemay, o cântăreaţă canadiană despre care am aflat în urmă cu câţiva ani, şi care-mi place tare. Dar nu despre cântăreaţă este vorba. Ci despre chestia asta: "j'veux pas de visite". Ideea în sine. Ideea că vrei să fii singur cu tine şi să nu te deranjeze nimeni. Nu vrei să te viziteze nimeni. Nu vrei să-ţi sune nimeni la uşă, nu vrei să ştie lumea că eşti acasă, nu vrei, uite, ei bine, nu vrei să-ţi împarţi viaţa cu nici un oaspete, vrei să nu ştie nimeni de existenţa ta. Pentru unii dintre noi este o stare cvasi-permanentă (:), majoritatea... mă rog... fiecare ştie pe unde se situează. Poate că nevoia asta vine din supraexpunerea pe care o ai peste zi, când dai mâna cu opt sute de oameni, vorbeşti la telefon mii de minute, semnezi o sută de hârtii, alerg în cinşpe direcţii, şi când vii acasă te mai aşteaptă şi un teanc de rufe necălcate, copiii urlă de foame, n-ai udat grădina, puii mei, nu ştiu, lucrurile nu se mai termină, s-a făcut ora 01:00 şi tu tot alergi de colo colo teleghidat prin casă, cu handsfree-ul agăţat de ureche, şi te întrebi dacă o mai fi deschis la Metro să te duci să iei mâncare pentru câine. Dacă între toate astea reuşeşti să strecori şi un telefon la mama, care te roagă de două săptămâni să treci pe la ea să o ajuţi să mute un dulap, eşti foarte capabil. Sau un mic accelerat. Şi eşti pe drumul cel bun către un ulcer perforat, pentru că nu apuci să mănânci nici sănătos, nici regulat, nici.... apropo... ai mâncat pe ziua de azi?

E posibil ca momentele tale cu tine să lipsească cu desăvârşire, în afara celor petrecute în maşină, în vreun ambuteiaj. E posibil să-ţi doreşti să ieşi la o terasă după serviciu cu nişte amici, şi probabil şi reuşeşti, şi eşti foarte mulţumit de tine dacă se întâmplă de două-trei ori pe săptămână. Apoi te gândeşti câte din lucrurile alea care te leagă de prietenii cu care te-ai văzut au apucat să fie rostite, şi cât a fost politică, treabă, datorii, soţie, concediu, rată la maşină... Şi eşti iar doar tu cu tine.

Ajungi acasă, te tolăneşti pe canapea, arunci pantofii care încotro, deşi ştii că tot tu va trebui să-i ridici, şi rămâi inert acolo, gândindu-te dacă merită efortul să te schimbi, sau mai trebuie să faci ceva înainte de asta... parcă mai era ceva?...

E posibil să-ţi petreci timpul pe messenger. E şi asta o soluţie. Adică ordinea lucrurilor la tine când ajungi acasă să fie descuiat uşa, aprins lumina, dat drumul la calculator, aruncat servieta/geanta/cheile de la maşină, conectat la messenger în timp ce-ţi desfaci cureaua, apoi aşezat la birou pe jumătate dezbrăcat, cu ochii pironiţi în monitor, eventual molfăind dintr-un castron cu salată de boeuf lăsat de mama în frigider de sâmbătă, să tastezi frenetic şi să te conversezi cu cine apuci. Îţi pare rău că nu e online nu ştiu cine şi nu ştiu cine, dar dai buzz cu convingere la toţi din listă, fugi să te dezbraci în dormitor, şi faci apoi ture prin casă combinând messengerul cu restul operaţiunilor. Nu uiţi, evident, să-ţi schimbi status-ul de fiecare dată când faci ceva diferit, ca să ştie lumea cu ce te ocupi. Bunăoară, completezi cu conştiinciozitate la status "mă uit la un film" sau "am ieşit să mă plimb", ca să nu moară de dragul tău oamenii care sunt online oricum şi ei doar ca să mai completeze câte ceva la status, că în rest nu prea au chef de tine. Probabil că şi ei sunt "busy having a shower", "mă epilez :)" sau "ascult X. Daţi buzz!"

Eşti foarte comunicativ. Doreşti să te întrebe lumea ce-ai mai făcut, te bucuri dacă cineva răspunde la buzz şi-ţi spune ce s-a mai întâmplat de acum două ore şi până acum (eventual de când a plecat de la servici şi a ajuns acasă), cu toate astea nu ţi-ar conveni ca cei cu care vorbeşti să fie în faţa ta şi să te vadă aşa cum eşti, într-un papuc şi pe jumătate demachiată de exemplu. Foloseşti emoticoane pentru a înlocui cuvinte, ştii toate combinaţiile din tastatură ca să iasă dracul cel supărat, hmmmm-ul sau pupăturile etc. Cu toate astea, dacă ai lua un pix în mână probabil că ai scrie mai încet decât tastezi. Îţi permiţi să ignori oamenii care te enervează, îi blochezi să nu te vadă online, ca atunci când nu vrei să răspunzi la telefon. Messengerul ocupă un loc atât de important în mijloacele tale de comunicare, încât îţi permiţi să spui la telefon "da' mai bine scrie-mi pe messenger, că nu am timp acum de poveşti.... vorbim... pa pa..." şi vezi tu ce faci cu informaţia mai apoi. Dacă nu ai chef de nimeni ai putea chiar să-ţi închizi telefonul. La urma urmei... ce ţărănoi neciopliţi mai sunt şi ăia care te sună pe mobil? Ce? Nu au messenger? Să-ţi scrie un sms, tu nu ai chef azi să vorbeşti cu nimeni. E ca într-un lanţ trofic în care poşta a omorât mesagerul, telefonul poşta şi messengerul telefonul. Mâine o să avem pe frunte şi în cur probabil câte un electrod prin care o să comunicăm cu cine vrem noi şi la ce oră vrem noi, şi căratul telefoanelor prin buzunare va fi o chestie demodată, de generaţia bunicilor.

Facem nişte combinaţii ciudate între nevoia de a fi singuri în intimitatea noastră, şi totuşi cu toţi în contact permanent. Vorbim la telefon în duş, de parcă nu ar mai putea să aştepte până ieşim din cadă, ne plimbăm cu laptopul prin bucătărie să descărcăm mailurile venite după ora 19:00 când am plecat de la birou. Vrem să fim singuri, dar vrem să le ştim pe toate. Ne facem planuri să rupem norii în week-end şi să ne vedem cu o grămadă de oameni, şi când vine sâmbăta dormim până la 13:00 şi nu mai apucăm să facem nimic toată ziua. Nu zic că o să murim de epuizare ca Raluca Stroescu, aici am şi eu părerea mea personală, dar dacă deja am ajuns să-i plătim pe alţii să facă lucrurile pe care, firesc, ar trebui să le facem noi pentru noi, suntem pe drumul cel rău.

Ne-am tâmpit de tot. Nu mai bem apă de la chiuvetă pentru că are microbi, dar uităm că în copilărie tot apa asta o beam, şi n-aveam nici pe dracu'. Când e ziua vreunei colege de birou, facem chetă şi-i luăm fetii un buchet de milioane cu nişte flori superbe, strâmbăm din nas a regret când constatăm, pentru a nu ştiu câta oară, că florile din comerţ nu miros, dar am uitat să preţuim o amărâtă de păpădie care miroase mai natural decât toţi trandafirii ţigăncilor de la Universitate la un loc. Ne mişcăm fundurile dintr-un mijloc de transport într-altul şi înjurăm de mama focului că nu se mişcă odată coloana asta nenorocită, dar uităm că mai sănătos şi mai rapid ar fi să ne luăm o bicicletă şi să ne pedalăm ficaţii până la servici şi înapoi... Mergem la ţară şi ne petrecem o zi jumate chinuindu-ne să facem focul, să punem grătarul, să mâncăm chiolhăneşte, ca apoi să avem ce morman de vase spăla, dar nu ne facem timp să o luăm la pas spre câmpul de la marginea satului şi să ne punem cu fundul pe jos şi să respirăm aerul cu praf de la marginea drumului. Lasă că avem timp să-l respirăm pe ăla de pe Mihai Bravu...

Ne-am sălbăticit. Mai degrabă fumăm 15 ţigări pe zi decât să inhalăm fumul de frunze arse după ce s-a făcut curat prin curte. Mai bine bem 3 căni de 3 în 1 decât o cafea la ibric. Mai bine hrănim animalele cu steluţe colorate decât să le dăm pâine cu sos şi oase. Habar nu avem pe ce lume trăim, şi ne mai credem şi deştepţi. Şi mai scriem şi însemnări pe bloguri... :) Ce cretini...

14 comentarii:

Anne spunea...

Foarte sec, misto scris si ... adevarat. (applause)

licuriciu spunea...

frumos scris. ma inclin.

Cinderella spunea...

Fara a avea intentia de a te ciuguli, sa stii ca asta e cel mai misto articol pe care l-ai scris pe blog pana acum...parerea mea, evident...:))) Parca imi aduce aminte de ceva expresia asta?!
In orice caz, ai reusit sa pui ditamai punctul pe i. Ai spus lucrurile clar si raspicat, reusind sa sintetizezi perfect cotidianul nostru al fiecaruia.
Bravo!
Ti pupilic!
Yours, Pumpkin

Andrei za "Artist" spunea...

OFF-TOPIC: Sper sa nu mi-o iau prea tare de la unii din voi, dar o sa va anunt ca l-am avut pe Nea Tudor invitat la Radioul meu imaginar ! De ce va trag de atentie cu acest anunt off-topic ? Pentru ca am impresia ca si voua va place ! Dac gresesc dati cu pietre pe mail la mine sau pe blog !
Va salut si va urez lectura si auditie placuta !
Andrei... ;)

InnOcente* spunea...

Cică evoluăm...

deconectat spunea...

Citesc si ma bucur ca nu toti suntem asa. De ce nu poti cand iti termini programul sa inchizi mailul de la munca si sa-l deschizi dimineata cand te intorci la munca? De ce nu poti sa aduni nite prieteni si sa pleci cu ei un weekend pe munte cu cortul? De ce faci doar ce fac si ceilalti din jurul tau? Poti trai si altfel!

ipo spunea...

si intr-o buna zi, dupa ce termini o discutie pe messenger cu o buna prietena pe care n-ai mai avut timp s-o vezi de 6 luni, dar careia ii promiti mintindu-te pe tine ca saptamana asta... te asezi pe canapea sa mai rezolvi 2-3 dosare pentru serviciu ca deadlineul e strans. si dimineata sau peste 2 zile sparg pompierii usa ca te-au dat cunostintele disparuta. uite asa ai crapata degeaba pe altarul societatii pentru care cel mai bun e cel care isi permite sa bea cea mai scumpa apa plata, fara sa conteze viata sacrificata...

Solaria...

alex spunea...

Ehee...daca ai avea idee cati ne simtim cu musca pe caciula dupa ce am citit materialul tau. :) Foarte bine scris.

Anonim spunea...

Imi place ce ai scris acolo. Ideea nu e noua, evident, continutul asta e deja dezbatut de multa vreme, dar forma pe care i-ai dat-o e misto.
Insa am ceva de zis apropo de un comentariu anterior, de genul "si cica evoluam...": intotdeauna evolutia din anumite puncte de vedere atrage si un soi de involutie sin alte puncte de vedere. Nimeni niciodata nu le are pe toate!
Dificil e de gasit echilibrul intre cele doua parti care, de cele mai multe ori, se bat cap in cap: jobul si viata personala. Poate si de asta multi ajung sa le combine :)
Oricum, ideea e ca mi se pare corect sa mai tragem semnale de alarma din cand in cand, dar nu mi se pare ok sa ne plangem de mila. Cine a spus vreodata ca viata e usoara??? sau ca banii se castiga usor?? Sau, daca exista cineva care spune asta, atunci omul acela nu a inteles mai nimic sau este un inadaptat.
Si inca ceva: apa de la chuiveta chiar era altfel acum nu stiu cati ani sau acem cateva zeci de ani! Uita-te in ce ritm "evolueaza" poluarea...
Numai bine!

EugenS spunea...

E un articol f misto, mi-a facut placere sa-l citesc.

noryshor spunea...

trist..

Cosmin spunea...

and now what do we do?

Anonim spunea...

mi-e mila de voi ...

mititika spunea...

hmmm... degeaba constatam dak nu facem nimic in privinta asta!...