Corbu

Plaja de la Corbu. Pentru cine nu ştie, este la nord de Constanţa, la o jumătate de oră de mers cu maşina. Nu recomand nimănui să meargă acolo, nici măcar în vizită. Este un loc rău. De la intrare te întâmpină un panou care te anunţă că este proprietatea unui minister, nu spui care. Scrisul galben pe fond roşu şi semnuleţul de cap de mort extrem de expresiv sunt tot atâtea semne că e de rău dacă zăboveşti mai mult decât e cazul colo. Dacă ai venit cu chef de mici, bere şi muzică, ai greşit drumul. Ce cauţi e fix în direcţia opusă. Spre Costineşti. Aici când ajungi nu ai voie să asculţi muzică făcută de mâna omului. Poţi eventual să stai să priveşti diverşi ţopârlani care şi-o aduc cu ei pe a lor, fie că e pe CD-uri, fie că e la postul de radio Fantastik FM. Cu ocazia asta poţi să te întrebi într-o doară cu ce ai greşit de te urmăresc până şi aici pe ploaja de la Corbu tocmai de la buticul din colţul blocului tău din Berceni, sau poţi să nu te mai întrebi nimic. Poţi să te minunezi de veselia unui câine care aleargă păsărele şi diverşi alţi patrupezi prin nisip şi apă, şi să faci abstracţie de cei şase zgârie-brânză în bermude şi tricouri suflecate care vorbesc tare şi rîd de parcă plaja ar fi toată a lor. Care plajă se întinde toată toată, fără să o poţi cuprinde cu privirea de la un cap la altul.

Şi care e presărată toată cu scoicişoare de toate culorile şi formele, într-un morman dezordonat de sidefiu şi alb orbitor, ca o dâră de sare presărată de-a lungul plajei.

Drumul până la plajă trece prin nişte lanuri care par să nu se mai termine, de rapiţă şi grâu. Mai mare frumuseţea. Nu ai senzaţia că eşti într-un loc special până nu ajungi fix aproape de plajă. Abia atunci peisajul monoton de câmpie lasă loc unei privelişti absolut senzaţionale, pe care o poţi admira de pe vârful unui mic deal care e foarte aproape de ţărm. Dacă timp şi inspiraţia să ai aparatul foto la tine să prinzi în poză o pasăre extrem de frumoasă care bântuie pe acolo şi care e foarte colorată, te poţi considera norocos. Dacă nu, te scuturi de praful gălbui cu care din abundenţă te umple terenul prin zona respectivă, îţi iei bagajul la spinare şi cobori o rîpă nu foarte uşoară, mai mergi 200 de metri şi ajungi la plajă.

Totul este breathtaking. Chiar şi simplitatea peisajului înţesat de ciulini şi tufe urâte, la margine de nisip, are ceva absolut încântător. Poate simplu fapt că sunt încă acolo, şi că în locul lor nu s-a înălţat un birt. Încă.

Altceva nu prea aş mai putea spune. Totul e mult prea simplu acolo ca să mai ai ce spune. Plajă, mare, briză, ciulini, câini veseli, scoici frumoase. Şi midii :) Midii multe. Şi cam vii :( Pe plajă...