Brzo!

Prietenia între popoarele român şi bulgar funcţionează.

Iată reţeta: se ia o plajă pustie din Bulgaria, preferabil cu nisip foarte fin şi ierburi pârlite pe alocuri, se dă o maşină mică cu cauciucuri de vară, uşoară, sprintenă, făcută toată dintr-o caroserie care se dezmembrează dacă tragi un pic de ea şi doi cretini care au senzaţia că sunt cu jeep-ul. Neapărat: maşina trebuie să fie împrumutată.

Se merge binişor pe drum bătătorit până se remarcă un drum pe nisip până pe plajă. Se virează brusc spre drumuleţ pe principiul „acţionăm, nu gândim” şi se regretă imediat după. „Imediat după” se defineşte în termeni de câteva secunde, două-trei maxim.

După această etapă pregătitoare, se trece la acţiunea propriu-zisă: se face schimb de şoferi, se îngenunchează în nisip şi se sapă cu mâinile goale găuri pentru roţi.

Se ambalează „uşor! uşor! nu tura mult! aşa! încă un pic!” Se înjură, după modelul „futu-i *** ” Operaţiunile se repetă ritmic de ambele părţi ale maşinuţei. Din când în când se înghite nisip cu polonicul, se clipeşte des şi buimac, se şterge nisipul de pe faţă, le linge sarea de pe buze şi se trece la o nouă rundă de „stai! nu încă.... aşa... acum.... uşor.... hopa! futu-i! *** ” Nisipul trebuie să fie foarte fin, maşina foarte uşoară, mâinile foarte dibace, tricoul foarte transpirat şi pantalonii foarte juliţi în genunchi ca să fie reţeta cum scrie la carte. Buun.

Se trage de aripa din faţă a maşinuţei şi se rămâne obligatoriu cu spoilerul în mână. Se lasă pe mai târziu reasamblarea sub deviza "lasă că vedem mai încolo" şi se comentează ceva de genul "i-am stricat maşina, să vezi ce ne face".

Se ia în considerare „hai să le cerem ajutorul ălora”, nu înainte de a fi repetat schemele de mai sus de cel puţin patru-cinci ori.

Se merge la cele-două-jeepuri-impresionante-parcate-la-umbră-de-copac-100-de-metri-mai-incolo şi se negociază cu un grup de bulgari. Grupul de bulgari trebuie să fie neapărat nudişti.

Se aşteaptă colacul de salvare de la naţiunea vecină şi prietenă. Se ia în considerare că grupul de vecini cu ceafa groasă trebuie să fie compus din mama/tata/suficienţi copii + câine gudurător şi curios, altfel reţeta nu reuşeşte.

Se schimbă politeţuri şi se trece la fapte.

Se caută timp de 5 minute minim prin portbagajul plin de ziare, reviste, pantofi, pungi, dosare, şosete, ochelari de soare, şepci, peturi, bonuri şurubelul minune care serveşte remorcării maşinuţei celei uşoare.

Se dă roată obligatoriu şi printre scaunele maşinii şi se trece în revistă colecţia de cd-uri, brichete, hands-free-uri, cosmetice, ziare, pungi de rafie, ţigări, pliante, tricouri, chei, acte, bani doar doar s-o găsi poate pe acolo şurubelul, după care se renunţă.

Se trece şufa rezistentă a bulgarului cu jeep-ul peste puntea maşinuţei şi se remorchează aşa, că n-avem alte posibilităţi.

Se trage un picuţ, se mai îndreaptă, se mai virează un pic, se ambalează în marşarier, se repune pe linia de plutire şi se iese din nisipul cel fin în mai puţin de 2 minute.

La final se strânge mâna cu vecinii prieteni, se rîde mânzeşte şi se formulează pentru a n-a oară scuze pentru imbecilismul care a cauzat toată tevatura, se face schimb de cărţi de vizită şi gata.

Se serveşte fierbinte pe înserat, cu hainele pline de transpiraţie şi de nisip, la răscruce de nicăieri, între soarele care apune şi luna care răsare. Se răsuflă şi se face baie în mare.

Eventual cu castraveţi.