La coadă

E foarte interesant să mai mergi din când în când să plăteşti chestii sau să depui acte diverse. E o ocazie foarte bună să studiezi feţele celor care suferă alături de tine la cozi. Unii te enervează, alţii te amuză, sau te lasă rece. Cu cât e coada mai mare, cu atât diversitatea lor creşte. În funcţie de locul la coadă, îşi schimbă comportamentul. Să luăm de exemplu o coadă normală de la Udrişte :) Îi avem pe:

1. cei care vorbesc tare şi ştiu multe, şi îşi poartă conversaţiile cu cine doreşte să asculte.
2. ce care dau sfaturi noilor veniţi la coadă.
3. cei care vorbesc tare la telefon, despre afaceri sau treburi urgente de familie.
4. cei care inspectează chestiile afişate, făcând drumuri de la locul lor din coadă până la ghişeu şi înapoi.
5. cei care oftează teatral şi-şi dau ochii peste cap.
6. cei care se bagă în faţă ajutaţi de mişcările de la punctul 5. deoarece „se grăbesc”.
7. cei care discută cu funcţionarii/funcţionarele în mod savant odată ajunşi la coadă, pentru a se lămuri corespunzător.
8. cei care „lasă loc” la coadă.
9. ţărani.

Astăzi stăteam la o coadă de trei oameni. Atmosferă degajată, coada mergea repede. În faţa mea un tip. În spatele meu încă cineva. Vine un al patrulea, trece glonţ pe lângă cel din spatele meu şi pe lângă mine, se propteşte în uşa casieriei, se uită înăntru, bate câţiva paşi pe loc, întoarce o factură în mână de pe o parte pe alta, oftează, se mai uită în spatele lui, apoi din nou în biroul casierei, oftează din nou, pune mâna în şold după care dă ochii peste cap. Toată figura lui exprimă intenţia clară de a sări peste rând. În loc să se aşeze în spatele ultimului din coadă, stă în dreptul meu, cu un umăr în faţă, proptit de uşa casieriei, ca un atlet gata de sprintul în cursa de 100m viteză. Este grăbit şi se străduieşte să o arate. În momentul în care persoana din faţa mea dă să iasă din casierie, aştept o fracţiune de secundă să văd reacţia tipului. Stă ca o felină, gata de atac. Nu mişcă. Eu sunt gata să muşc carne de om dacă face cel mai mic gest. Mă liniştesc. Tipul nu face nici o imprudenţă. Intru, mă rog, plătesc şi plec.

Mă gândesc apoi în drum spre maşină cât de idioţi suntem şi cum ne transformă această experienţă a statului la coadă. Devenim nişte animale de pradă gata să încalce reguli şi să se bată la propriu pentru a câştiga minute preţioase sau pentru a ne păstra privilegiul ordinii. Devenim apărători ai regulilor de bună conduită atunci când ne convine, şi le încălcăm cu nonşalanţă când balanţa nu înclină în favoarea noastră (vorbesc la modul general). Cochetăm cu ideea de a-i lua beregata celui din faţa noastră, înjurăm autorităţile şi momentul blestemat în care „i-am votat”, ne încovoiem spatele şi ne îndulcim vocile a iertare faţă în faţă cu bestiile de la ghişeu ca ultimii cerşetori în căutare de favoruri, dăm umili bani ficşi sau „3 mii” numai să vedem că ne eliberează odată chitanţa aia nenorocită, stăm la poze traşi la faţă, cu părul ciufulit şi urechile ţiuind de ne ies după aia buletinele sau permisele cu expresii cadaverice, ne aşezăm la cozi la ora 5 dimineaţa şi ne înscriem pe liste (da! mai există liste şi astăzi), iar la finalul unei aşteptări îndelungate pe unii dintre noi îi mai paşte şi întoarcerea acasă nerezolvaţi, pe motive diverse.

Şi, ca să închei, un episod hilar, tot de la Udrişte. Mă văd în situaţia de a cere comandantului de la Udrişte o chestie destul de neconvenţională, sub forma unei informaţii din baza lor de date. Îmi justific cazul funcţionarului, care îmi recomandă să fac o cerere. Mă aşteptam la asta, şi nu am comentat. A fost extrem de amabil, mi-a dat pix şi foaie şi mi-a spus că trebuie să plătesc la CEC o taxă de 1 leu. Foarte simplu, am spus eu. Doar 1 leu (am rîs în sinea mea evident). Trec peste faptul că taxa este simbolică şi aberantă. De ce nu 5 lei? Oricum n-aş fi comentat. Aş fi plătit şi 10, numai să ştiu că duce undeva demersul meu! :) Zâmbetul meu s-a şters însă în momentul în care am descoperit că la CEC coada depăşea uşa de la intrare şi că pentru 1 leu trebuia să pierd de douăzeci ori mai mult timp decât pentru redactatul cererii. Am petrecut o după amiază distractivă la coadă, m-am amuzat studiind cetăţeni care se încadrau în cam toate categoriile de mai sus, şi ajunsă în faţă, după un domn care plătise taxe pentru vreo 10 maşini cred şi ţinuse coada în loc vreun sfert de oră, când am declarat suma, am smuls un zâmbet de la casieriţă şi de la colega ei, plus un chicotit de la tipul din spatele meu. Am rânjit şi eu a vacă tristă şi am aşteptat cumite să-mi elibereze chitanţa. Mi-am târât apoi copitele şi coada la fel de triste după mine până la Udrişte, unde am depus victorios şi petiţia. Să avem rezon, monşer!