Ali 5
Draga mea Ali,
Simt nevoia să-ţi scriu un mic îndrumar de folosire a spaţiilor comune, deoarece se vede treaba că nu ne înţelegem.
1. Nu trebuie să faci pipi sau caca de fiecare dată când mă apropii de lădiţă, pentru că nu mă impresionezi.
2. Când mă hotărăsc să fac curat în antemenţionata lădiţă, ai puţină răbdare şi lasă-mă să termin, după care poţi să faci ce ştii tu mai bine în voie.
3. Aş aprecia dacă ţi-ai putea şterge lăbuţele ude înainte să te urci pe chiuvetă, pe vasul de WC şi în cadă, pentru că laşi urme. Dacă nu ţi le poţi şterge, abţine-te!
4. Nu, scrumul de ţigară nu este comestibil. Şi nu te mai strâmba atâta de fiecare dată. Nu va mirosi niciodată mai frumos.
5. Scaunele şi canapelele sunt tapiţate pentru că aşa e mai frumos, nu ca să-ţi ascuţi tu gheruţele pe ele.
6. Ţi-am pus zdrăngănica de gât ca să fii drăguţă şi ca să te aud pe unde umbli, dar nu apreciez când o foloseşti intensiv noaptea. De-aia ţi-o scot. Nu mai protesta.
7. Firele de la fierul de călcat, încărcătorul de telefon sau epilator sunt periculoase! Nu te juca cu ele!
8. Nu te sfătuiesc să zăboveşti prea mult pe raftul de jos din dulap sau din frigider când am treabă pe acolo. Data viitoare te închid acolo. S-ar putea să nu-ţi placă.
9. Plantele sunt plante. Nu se joacă cu tine. Nu mai bine le laşi în pace să plăntuiască cum ştiu ele mai bine? Nu de alta, dar cred că e mai interesant să alergi muştele şi moliile prin casă. Părerea mea! :)
10. Nu, nu este necesar să mă ataci în timp ce mă machiez. Crede-mă. Ştiu ce fac :)
11. Ummm, masa din sufragerie este pentru mâncat, nu pentru dormit pe ea. În plus de asta, nu ştiu ce plăceri nebănuite îţi oferă ţie sticla din care e făcută??? Nu mai bine stai pe canapele?
12. Chiar dacă teancul de rufe pare abandonat pe masa de călcat de la Crăciun, ăsta nu e un motiv să rozi la ele cu atâta pasiune. O să vină o zi când o să le şi calc. Parol!
13. Ştiu că eşti o pisicuţă modernă, dar crede-mă, nu este necesar să înveţi să foloseşti tastatura. E suficient că mă pricep eu să o butonez.
14. Maşina de cusut stă pe masă pentru că mi-e lene să o pun la loc în cutie. În acest răstimp ea se odihneşte, înţelegi? Şi ea, şi papiota din vârf. Îţi trebuie două degete ca să o scoţi de acolo. Gherăind-o nu ajungi nicăieri. Mai bine las-o în pace.
15. Pungile din plastic în care sunt ambalate hainele de iarnă au un scop precis: să le ţină departe de molii. Nu, nu foloseşte la nimic să le perforezi. Crede-mă. Mă pricep mai bine.
16. Lanţul de la gâtul meu vine la pachet cu pielea de pe gât. Într-o zi o să-l scot şi o să te las să te joci cu el fără să mă zgârii.
17. Poţi să te apleci cât vrei tu peste marginea căzii în timp ce fac baie, dar dacă mă stârnesc, odată şi odată tot o să scap un dos de palmă şi o să te trezeşti în apă :) Abia aştept:)
18. Dacă mă scarpin absentă cu o mână, fără să-ţi acord atenţie, asta nu înseamnă că te invit să mă ataci. Dacă totuşi te hotărăşti să o faci, anunţă-mă înainte te rog :(
19. Ochii mei lucesc în întuneric, este adevărat, şi mai trebuie să şi clipesc, este la fel de adevărat. Aş aprecia însă dacă nu i-ai ataca. Am o singură pereche. Te rog ai milă de mine.
20. Am muncit destul de mult la perdele până au ajuns să arate cum arată acum. Ar fi indicat să-ţi găseşti altă metodă de a te da jos de pe pervaz. Please?
Mulţumesc anticipat.
10 comentarii:
Îi fac şi lui un îndreptar imediat!!
"8. Nu te sfătuiesc să zăboveşti prea mult pe raftul de jos din dulap sau din frigider când am treabă pe acolo. Data viitoare te închid acolo. S-ar putea să nu-ţi placă."
Eu am inchis-o in dulap din greseala..... apoi am cautat-o ca disperatul, ca habar n-aveam pe unde e oratania... noroc ca si-a dat Anne seama, ca Ali nu zicea nici "pis" :))
"16. Lanţul de la gâtul meu vine la pachet cu pielea de pe gât. Într-o zi o să-l scot şi o să te las să te joci cu el fără să mă zgârii."
Consulta-te cu Anne.. si ei ii facea la fel cu lantul!!!
Dupa ce am citit,ma bucur ca nu imi plac pisicile.Si cainii:D.
I want my cat back :(
O sa invete cu timpul,in cazul in care este pui,sa nu mai faca toate chestiile de mai sus.
Daca nu este pui,ai sa te obisnuiesti tu cu obiceiurile ei :D
Cu un pic de rabdare o sa o/il inveti o parte din punctele mentionate. Doar ca trebuie sa ai muuuuuuuuuulta rabdare :DDD
O să o învăţ. Este o ea. Deci prin definiţie este civilizabilă :)
As mai adauga cateva pe lista :). Cum ar fi...
- te rog, nu te apuca sa faci ordine in hainele de pe fotoliu, o sa fac eu cu proxima ocazie;
- lasa-mi in pace parul ca si asa chelesc;
- incearca sa nu mai dai aerul afara din pungi cand eu dorm cel mai dulce somn sambata la 7 dimineata;
- patul nu e hipodrom de curse, mai ales cu mine in el;
- (daca e mica) pisicile nu sunt brose si in general nici macar brosele nu se poarta agatata de pantalonii cei buni... si nici nu cantaresc atat;
-etc :).
Daaaaaa!!!! Ultimele doua sunt dementiale!
eh, ce-o fi, caine, pisica, sunt sigura ca ne iubim animalutele cu toate hibele lor. Insa e drept... o pisica nu-ti lasa bale pe blugi cand ti-e lumea mai draga :)
Postul tau e genial, am ras minute bune in sir. Way to go, Sid!
P.S.: Been there, done that...Am 3 pisici... :)
Trimiteți un comentariu