Memento
Un prieten mi-a spus că atunci când citeşte ce scriu eu pe blog ştie ce se mai întâmplă în viaţa mea.
Cu alte cuvinte, da Paul, nu s-a mai întâmplat nimic în viaţa mea :)
Privesc acest blog ca pe nişte bileţele pe care vreau să le citesc la 20 de ani după ce am terminat liceul. Ca pe nişte fiţuici haioase de care o să mă amuz după ce noţiunea însăşi de extemporal se va fi şters de mult din mintea mea.
Un film interesant şi care mi-a plăcut: Memento.
Aşa sunt şi eu. O amnezică care nu mai ştie azi ce s-a întâmplat ieri. Şi care alege să-şi noteze ideile esenţiale, ca a doua zi când se trezeşte să ştie de unde să reia firul vieţii:
"Asta este mama ta. Aici locuieşti. Asta e maşina ta. În ăştia doi să nu ai încredere. La numărul ăsta poţi suna dacă ai probleme". Cam la asta se rezumă totul.
Lista nu e lungă. Ar mai putea fi completată uşor:
Cu ăştia ieşi în oraş.
La ăştia lucrezi.
Pe ăsta l-ai iubit.
Aici ai vrea să fii.
Asta eşti tu.
Şi lângă aceste bileţele, câteva poze. Polaroid. Cu tine zâmbind la aparat, cu tine cu un copil drăgălaş în braţe, cu tine încrezătoare la birou în spatele unui laptop performant. Şi sub fiecare, scris: "Asta NU eşti tu".
De ţinut minte.
Un comentariu:
Are dreptate prietenul care ti-a spus asta, in plus nu este singurul care afla vesti despre tine de pe blog. In ziua de azi e mai usor sa afli lucruri despre prieteni de pe un blog dacat dupa vechea metoda...telefonul sau iesirea in oras, dupa caz, acolo unde se poate..:). Nu e un repros, si nu o lua personal, ci este mai degraba o contatare a obiceiurilor oamenilor care s-au schimbat odata cu timpul. Criza de timp este universala. Cel putin asta cred eu.
Trimiteți un comentariu