06 august 2007

Jimmy the parquet cleaner

Ţin pe această cale să mulţumesc neobositului şi neostoitului Jimmy pentru eforturile sale suprapisiceşti de a păstra curăţenia şi ordinea în casă. Îi mulţumesc de asemenea pentru minunatele sale descoperiri, fără de care cutia mea de bijuterii ar fi fost mai săracă. Dacă aş fi ştiut că se pricepe atât de bine la măturat câlţii de sub mobilă şi la adunat pixurile, brichetele şi agrafele rătăcite pe sub canapele, nu aş mai fi angajat nici o femeie de serviciu. De asemenea, dacă aş fi ştiut că el, cu lăbuţele sale, poate să aducă din adâncul fundului dulapului brăţara din piele pierdută acum două luni şi cerceii "rătăciţi" acum trei, nu l-aş mai fi bătut cu băţul la momentul respectiv. Este totuşi foarte posibil ca descoperirile recente să fie rezultatul terapiei de atunci. Sau e doar norocul meu. Sper din tot sufletul să mai facă scamatorii de genul acesta în viitorul foarte apropiat, poate dezlipeşte şi de pe sub maşina de spălat chestii căzute şi uitate acolo. Sper doar să se întâmple foarte foarte rapid, pentru că creşte atât de repede încât nu cred că prinde toamna la dimensiunile actuale. Acum vreo săptămână căutam făraşul din bucătărie şi nu-l găseam. Mai aveam unul, deci m-am folosit de înlocuitor pentru moment. Şi aşa câteva zile la rând. Astăzi când am ajuns acasă l-am găsit fix în mijlocul bucătăriei. Mulţumesc Jimmy.
Îi mulţumesc şi pentru serviciul de lustruire de parchet pe care îl face zilnic. Este adevărat că nu se foloseşte exclusiv de blana lui pentru munca asta de jos. Nuuu, el este un animal evoluat. A învăţat să folosească unelte. În curând o să-şi sculpteze propriile ustensile şi o să-l găsesc udând florile sau spălând geamurile. Până atunci însă utilizează intens renuţul de pluş de la Andreea: se pune pe burtă, cu lăbuţele flexate a pândă, burta lipită de parchet, dar un pic săltată, urechile pe spate, coada zburlită, botul înfipt în renuţ, ochii maaari maaaari, şi împinge înainte biata jucărie, ascunzându-se în acelaşi timp în spatele ei. Face în acest fel două lucruri de importanţă capitală: o pândeşte pe Ali de la adăpostul pluşuleţului, astfel încât atacul final să o ia prin surprindere, şi şterge parchetul pe toată lungimea şi lăţimea lui, spre fericirea mea. Bietul renuţ stă acum cu faţa la podea, în spatele canapelei, după ce a fost călcat în picioare generos de cele două bestii. Mă gândesc să-i înfig un băţ şi să-l folosesc ca mop după ce n-o să mai fie de interes pentru Jimmy....hmmm?

2 comentarii:

X-uleasca spunea...

Cum sa dai cu batul in pisica?:(((
Al meu cand era mic se dadea cu punga pe parchet, in plin proces de curatenie. Isi lua avant si aluneca elegant cu punga. :)

artistu spunea...

Bai voi nu stiti ce ea ala un pisic adevarat ! Adik:
LUCA AL MEU NU FACE CURATENIE (ba din contra). Face mizerie, rupe tot ce fashaie, mai ales sacii de gunoi... Nu bea bere (dar io inca incerc sa il invat) ! Si ii plac mecuirile !
Ei bine, puteti voi spune ca nu e un barbat adevarat ! :))