18 noiembrie 2006

Pa pa comerţ, bună ziua artă!

Tocmai am făcut pasul cel mare. Mi-am dat demisia, şi am plecat trântind uşa la 3 ani şi jumătate de carieră în marea distribuţie. Povestea completă e prea recentă ca să-mi vină să o povestesc aici. Şi din păcate prea tristă.
Insă fac bilanţul acestor 3 ani cum n-au mai fost alţii în viaţa mea. Şi realizez că dintre toate lucrurile care m-au făcut să ador locul meu de muncă, pe primul loc au fost oamenii. Începând cu superiorul direct şi terminând cu femeile de serviciu. Ceea ce mă făcea să stau ore târzii din noapte la servici era, printre altele, faptul că alături de mine mai munceau nu doar unul-doi rătăciţi prin birouri, ci zeci, uneori sute de colegi. Cine eram eu să plec la ora 6 ca gravidele? N-aş fi putut să-mi fac treaba cum trebuie dacă nu aş fi fost sprijinită şi iubită de cei din jurul meu. În primele mele zile am întâlnit colegi care mi-au arătat toată bunăvoinţa şi înţelegerea, iar integrarea mea a fost rapidă. Ulterior, ne-am sprijinit unii pe ceilalţi în momente dificile şi ne-am bucurat împreună la tot ce a fost bun. Am lucrat pentru un om căruia nu voi putea cred niciodată să-i mulţumesc îndeajuns pentru felul în care s-a purtat cu mine şi lucrurile pe care le-am învăţat de la el. Am avut alături colegi care au plâns când am plecat şi de care m-am despărţit cu greu la rându-mi. Şi sub toate acestea, noi toţi vindeam gemuri şi saltele, chiloţi şi margarină, zarzavaturi şi calculatoare. Am fost o echipă unită. Am fost, multă vreme, o echipă imbatabilă. Am fost echipa Orhideea.
N-am fost prima "trădătoare". Şi mie îmi vor mai urma şi alţii. Şi vor veni oameni noi în locul nostru. Şi voi trece prin locurile familiare altădată şi nu voi mai recunoaşte nici un angajat. Şi voi căuta cu privirea detalii legate de bunul mers al locului. Şi voi tresări când voi vedea un ambalaj pe jos. Şi mă voi apleca să-l ridic şi să-l arunc la gunoi. Şi-mi va părea rău şi bine în acelaşi timp pentru fiecare clipă petrecută sub acel acoperiş şi pentru tot ce a însemnat pentru mine.
Nu e uşor să explic în cuvinte ce a însemnat pentru mine Orhideea. Ce sentiment ai când simţi forfota ei sub picioare, câng ajungi să te identifici cu ea, să-ţi curgă prin vene, să-ţi fie drog şi boală în acelaşi timp. Ca un fel de... amor... nebun.
Acum, ce să zic? Să fie într-un ceas bun, morţii cu morţii, viii cu viii.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Cine stie de cate ori am trecut fara sa dau buna ziua. :) Bafta oriunde te vor purta pasii!

Anonim spunea...

Unele alegeri sunt mai usor de facut altele mai greu , important este sa nu-ti para rau si sa fii multumita de alegerea facuta. Bafta multa! Si spre sa auzim numai de bine.

Anonim spunea...

Cu siguranta ai facut o alegere buna, e pentru viitorul tau , e ceea ce-ti place. Ti-a placut si sa lucrezi alaturi de o echipa super tare , dar cu siguranta vei avea parte si in noul loc de munca. Iti sta in fire sa faci in asa fel incat sa ai langa tine o echipa super. Multa bafta si sa auzim numai de bine

Anonim spunea...

ce mi-a placut postul asta :)

bafta, sa fie intr-un ceas bun cum ai zis si tu. ce-o sa faci acum?

Anonim spunea...

dar buna ziua arta suna promitator :)

Bafta!

Anonim spunea...

tu ai demisionat, patric la fel. wtf? e vreun curent printre bloggeri si nu stiu eu? :)

sneakysid spunea...

@licuriciu: da! eu un curent. Angajatorii si-au dat seama in final ca blogerii sunt cei mai tari, si nu pot rezista fara sa aiba macar unul de prasila in echipa :))

Anonim spunea...

inghit tot felul de porcării de la oamenii cu care şi pentru care lucrez, iar sportul preferat în astfel de cazuri este planificarea torţionării lor în fel şi chip. Este o metodă destul de relaxantă. Ieri am observat însă ce minunat te simţi când respectivii colegi îţi fac (ca de obicei) zile fripte

Asta e echipa super despre care povestesti?

Anonim spunea...

Arta? Cu ce te ocupi acuma?

sneakysid spunea...

@adin: nu, aia sunt idiotii langa care am aterizat pentru scurta vreme, si care m-au facut sa-mi caut de drum. Nu au legatura cu echipa orhideea.