Şi despre vot

Întrebarea mi-a fost pusă de câteva ori în ultimele două săptămâni, cu variaţiuni pe aceeaşi temă: "cum votezi?" Răspunsul meu a fost cel pe care-l consider firesc: "îmi pare rău, nu comentez", şi care a smuls de la toţi aceeaşi reacţie: de stupoare.

Nu înţeleg de când este discreţia o stare de anormalitate. De unde şi până unde avem dreptul să chestionăm alegerea celui de lângă noi şi să-l forţăm să se exprime? Chiar atât de perverşi am devenit încât nici măcar dreptul la a-ţi ţine pliscul îl negăm celor din jur? Avem chiar atâta nevoie să ştim ce e vecinul? Şi cu cine votează? Adică nu am reuşit să trecem peste momentele '90 când ori erai fesenist ori erai ţărănist? Sau, dacă tot ne referim la aceeaşi perioadă, depeşăr, rocker sau rapper? Ce e cu vehemenţa asta în exprimarea opiniilor politice? De când suntem obligaţi să avem o părere? Şi dacă da, de când suntem obligaţi să o raportăm? Vă rog frumos să mă iertaţi, stimaţi concetăţeni, dacă eu consider că opţiunea mea politică, ca şi venitul meu lunar şi frecvenţa relaţiilor sexuale, mă priveşte personal, şi nu sunt obligată să o anunţ cu voce tare. Dacă eram obligată, nu mai era votul secret, sau...?

De când a-ţi ţine gura echivalează cu "aaaa, deci votezi NU! Gata, m-am prins!"?? Sau cu "cum adică nu spui? Ce? Ţi-e ruşine?"

Am să răspund. Mi-e ruşine de privirea tuturor celor care ar putea să mă vadă cu alţi ochi doar prin prisma alegerii politice. Pentru că dacă pui o astfel de întrebare, vrei să te lămureşti dacă omul ăla e alb sau negru. Pentru că tu eşti alb. Şi vrei să vezi dacă ăla e negru. Sau invers. Pentru că zilele astea cu toţii ne împărţim în două tabere. Cei albi şi cei negri. Şi uităm din păcate că aceste două tabere sunt fictive. Pentru că atât cei care votează DA cât şi cei care votează NU fac tot acelaşi lucru! Îşi exercită puterea suverană prin exprimarea opiniei lor politice libere! Iar faptul că votează NU sau DA nu îi diferenţiază cu nimic unul de celălalt. Totul e o chestiune de percepţie. Dar toţi cei care votează o fac pentru că au convingerea că votul lor va aduce un viitor mai bun, şi cu asta basta. Din păcate alegerea politică pare să fie mai importantă decât gestul în sine. Cum ar fi să critici două rude care duc flori la patul unui bolnav şi să-i categoriseşti în funcţie de floare. "Aaaa, ce bou e ăla, i-a dus garoafe.... hă hăă". Sau: "Eee, frumoase frezii, îţi dai seama cât or fi costat?". Prostii. Bolnavul tot e fericit că i s-au adus flori. Sunt de acord, nu i-ai adus flori, eşti cam nesimţit, şi asta te expune unei critici mai justificate. Aşa şi la vot. Sunt împotriva abţinerii de la vot, pentru că orice abţinere este de fapt un refuz de a participa, şi nu este o sancţiune a unuia sau altuia din partide, ci un act stupid de ignorare a realităţii şi de evitare a responsabilităţii.

Ne preocupă prea mult ce au ceilalţi în curte. Şi suntem ipocriţi. Deşi 364 de zile pe an nu facem mare lucru pentru ţară, brusc în ziua referendumului suntem patrioţi sau hoţi. Suntem buni sau răi. Fals. Suntem la fel de buni sau la fel de răi tot timpul. Aşa eram şi în ianuarie. De ce nu m-a întrebat nimeni în ianuarie ce gândesc despre Băsescu? De ce m-ar întreba acum? Pentru că e la modă? Pentru că dai senzaţia de spirit civic dacă te înflăcărezi şi-ţi trâmbiţezi opinia în gura mare? Ne doare în cur de consecinţele actelor noastre, pentru că nu reuşim nici măcar în proporţie de 1% să înţelegem ce înseamnă implicarea socială (nu vorbesc de cea politică), iar când vine ziua de vot, suntem brusc democraţi, liberali, pesedişti sau conservatori. Şi ne permitem să-i judecăm pe ceilalţi în funcţie de ce au votat.

Eu nu judec pe nimeni şi nu vreau să ştiu ce a votat fiecare. Aşa cum nu mă interesează consistenţa scaunului de dimineaţă al vecinei de la 4, nu mă interesează nici ce a votat. Mă interesează rezultatul. Mă interesează doar să nu pută pe coloană până la mine la parter.

Şi nu, nu apreciez mesajele bulk pe messenger sau mailurile cu tema "votează DA până nu e prea târziu" etc. Pentru că nici unul din cei care le trimit nu o face din convingerea că el ştie mai multe despre subiect, ci din spirit de turmă.

Ce-am vrut să spun cu toată povestea asta? Nimic. Lăsaţi-mă în pace doar. În fond, lumea va fi la fel şi mâine după referendum, indiferent că ştiţi sau nu cu cine am votat eu. Poate chiar mai bună.