Cu bicicleta prin Bucureşti

Aşadar. Am luat-o la roată cu bicicleta prin oraş, şi am început printr-o sesiune de testare aseară târziu, gândind că ar fi bine să fac traseul spre serviciu pe răcoare şi linişte, să mă cronometrez, şi să văd pe unde ar fi mai bine să o apuc. Drumul la dus a fost ok, am testat şi piatră cubică şi asfalt, bicicleta se ţine foarte frumos pe dâmburi şi hopuri, nu se simte. Am văzut şi cât de bine sunt gândite trecerile de pe trotuare pe carosabil de la un cartier la altul, şi m-am bucurat chiar foarte tare că pe la mine pe aproape trotuarele sunt largi, trecerile line, şi e mai mare plăcerea să pedalezi în largul tău. Am luat-o pe la piaţa Presei, pe la Arcul de Triumf, am ajuns pe la Piaţa Dorobanţi şi apoi am făcut cale-ntoarsă. La întors nu mi-a mai ieşit totul atât de bine :), m-am înfipt într-un jeep parcat regulamentar, şi după ce mi-am cules stelele verzi şi minţile împrăştiate, am continuat vitejeşte, strângând din dinţi la usturimea din cot. Şi cum cu două nu te plouă, la Televiziune am comis-o a doua oară, dar grav, în încercarea de a trece de pe carosabil pe trotuar, şi am luat o trântă pe asfat, de pe urma căreia mă refac şi acum. Adicătelea în dreptul unui restaurant era o deschidere din trotuar spre carosabil, suficient de largă încât să încapă şi o maşină prin ea, drept pentru care restaurantul a considerat util să blocheze trecerea cu un lanţ maaaaare maaaaare, ca să nu mai urce maşinile pe acolo. Hait! Şi m-am nemerit eu pe-acolo, cu avânt, şi pe bezna din zonă am luat lanţul în plin. Clangg! Zdrangg! Un paznic nedumerit a admirat un picuţ peisajul, din restaurant nişte feţe palide au ridicat capul să vază de unde vine zdrăngăneala, eu m-am cules înjurând şi frecându-mi piciorul, am îndreptat ghidonul care arăta suspect de şui, şi m-am înturnat spre casă.

Per total, experienţa a fost foarte foarte bună.

Am făcut un duş bun (mult mai bun după un picuţ de efort) şi am adormit buştean, după ce m-am oblojit cu cârpe ude şi gheaţă pe piciorul rănit.

Astăzi am luat traseul pe lumină. Ei bine, nu mai era aşa de bine ca ieri seară. Ce nu era ieri seară da' era din belşug azi dimineaţă?

1. Trafic. Mult trafic. Claxoane, maşini parcate, trotuare înţesate cu maşini parcate, pietoni (deh, trebuie să circule şi ei pe undeva). Pe unde mai rămâne unui sărman biciclist să o ia? Păi pe carosabil. Unde maşinile una două vâjâie pe lângă tine şi din 10 se găseşte una care să urle "huooooooooo......!" sau "vezi pe unde meeeergi.....!" La un moment dat am luat-o pe un trotuar drăguţ, care mi s-a frânt în faţă, şi am decis să ies pe carosabil. Numai că strada era cu sens unic. Dar am continuat. Şi nu am avut nici o problemă cu autobuzele care veneau spre mine, loc era suficient. M-am împotmolit însă în dreptul unei pietonese care încerca să se introducă într-un autoturism parcat. Doamna în chestiune a avut prezenţă de spirit şi a anticipat în ultima clipă impactul nefericit între mine şi portiera ei, drept pentru care s-a ferit, ţopăind pe nişte tocuri cui roşii şi trăgându-şi geanta la fel de roşie din dreptul iureşului (la fel de roşu :D - da, bicicleta e roşie :D hihi...), nu fără a exclama: "Măi" Ia uite-o măăăii!! Pe contrasens!!!!" Restul probabil e istorie, că nu am mai prins continuarea.

2. Ţopârlani. Cel puţin trei la număr. Unul care stătea în staţia de autobuz m-a tras de geantă în timp ce stăteam şi eu la semafor. Altul s-a făcut că se dă către mine să mă sperie, de pe trotuar, când din spatele meu tocmai se scurgeau rîuri rîuri de maşini scăpate pe culoarea verde. La numărul trei s-au clasat muncitorii de pe o clădire în construcţie care au exclamat ceva despre mâncare, bicicletă, fată şi nişte dorinţe trupeşti incerte.

3. Priviri mirate. Majoritatea pietonilor m-au privit cam şui, de fiecare dată când urcam pe trotuare să mă deplasez. Unii cu curiozitate, alţii cu respect. Nu ştiu ce le trece prin cap, dar pot să-mi închipui. Până mai ieri şi eu făceam parte dintr-una din cele două categorii.

Ideea e că Bucureştiul are loc doar pentru două tipuri de călători: pietonii şi automobiliştii. Pe carosabil nu e loc din cauza autoturismelor, până la urmă e locul lor de desfăşurare. Pe trotuar nici atât, pentru că acolo se întâlnesc şi pietonii (care nu au reflexe de ferit sau stat pe o singură parte, aşa că pe ei îi urneşti foarte greu, mai ales dacă merg în lanţ de-a latul trotuarului) şi maşinile parcate, care mai de care mai aproape de ziduri sau de garduri. Mai treci cu bicicleta dacă mai ai pe unde. Dacă ieşi în stradă, ţi-o iei în freză de la vreo maşină. Nu mai vorbesc de autobuze sau troleibuze. Dacă te-ai nimerit în spatele vreunui troleibuz, o să ai o relaţie de "depăşeşte-l că stă în staţie" / "prinde-l din urmă că te-a depăşit" continuă, atâta timp cât traseul e comun. Dacă stai pe trotuar, te loveşti de pomi, pietoni, maşini parcate, şi iei nişte borduri în plin, acolo unde între trotuar şi carosabil nu e făcută pantă. Offf. Greu. Nici unui scuterist sau motociclist nu-i e uşor, aşa că nu mă mir. Avantajele sunt că poţi să te hlizeşti la coloanele de maşini care abia se târăsc de la un stop la altul, în timp ce tu pedalezi de numa-numa şi îi laşi în urmă muuuuuuult muuuuuult :) Poţi să treci pe trecerea de pietoni, s-o iei prin parcări, pe trotuare, prin parcuri etc. Din punctul ăsta de vedere nu ai restricţii.

Mi-am luat şi un antifurt, dar deocamdată mă limitez la a mă parca cu bicicleta în spaţii închise, de unde să nu-mi fie frică că o să mi-o ia cineva.

Aştept de la Bobby MP3 player-ul meu, că m-am plictisit să nu aud decât "vrrrrâânnnnnncccc.... vrrrrrrââââânnncccccc...." de la spiţe, şi vreau neapărat să-mi cumpăr un claxon. Pentru pietoni. Nu prea merge să zici "pardon" sau "pârtie". Sună aiurea :)

Într-o însemnare viitoare, poze cu bestia.

Pe curând.