Ochişor

Lui Ali i se pregătea ceva de mult. De multă vreme nu mai avusese ea un competitor pe măsură. O altă pisi pisi. Şi iată că a apărut Ochişor.

După cum se poate vedea în imaginea alăturată, Ochişor este o bestie bicoloră, cu o personalitate cel puţin la fel de controversată ca a lui Ali, şi un trecut tumultuos. Manifestă aceleaşi trăsături de caracter şi aceleaşi obiceiuri proaste, care sunt, fără îndoială, semănate genetic, pentru că educaţia de pension pe care ne-am străduit să i-o dăm de când stă la noi nu poate fi considerată a fi de vină. Pentru ce? Pentru faptul că muşcă, zgârie, sare, se luptă, scuipă şi muşcă din nou, fără a fi atacată, fără nici o urmă de ostilitate. Coatele, antebraţele şi degetele i se par de o frăgezime nemaiîntâlnită, drept pentru care se înfruptă din ele cu mare pasiune. Stă pe spate, cu lăbuţele în sus, urechile date pe spate, şi din picioarele de dinapoi împinge cu sete obiectul torturii, lasă colţii să se înfigă în carne şi parcă aşteaptă să se scurgă veninul, dar se vede treaba că nu prea-i iese. Nu e prea târziu cred să avem o discuţie cu ea despre părinţii ei. Nu, Ochişor, părinţii tăi nu erau veninoşi... :)

Pentru eternitate, o mică poză cu Ochişor.

Restul, mai târziu. Acum duşmanul de moarte mă pândeşte şi vrea să-mi ia laptopul.

Am fugit.