Fiecare cu ştiinţa lui

Geta se pricepe să facă funde foarte frumoase. Şi împachetează cadouri ca nimeni alta. Nu prea apucă ea să facă multe cadouri, pentru că nu prea are bani, da' îi place tare să potrivească diferite culori la ambalaj, fundă şi felicitare, ca să iasă pachetul ca-n poveste şi sărbătoritul să fie mulţumit. Treaba Getei la ea la servici e să încaseze bani. Lucrează la un magazin de suveniruri. E casieră. Monica, cealaltă fată de pe tură, e vânzătoare. Ea trebuie să vândă suveniruri. Iar când clientul doreşte să-i fie împachetate, să i le împacheteze. Şi în fiecare zi Monica împachetează cadou după cadou, iroseşte hârtie după hârtie şi fundă după fundă, că tot nu-i ies nenorocitele alea de pachete! Şi se enervează, dar nu se dă bătută. Că ea pentru asta e plătită. Şi nu i-ar cere ajutorul Getei pentru nimic în lume, că de! e mândria ei în joc. Iar Geta tace şi nu se oferă să o ajute, că de! nu e treaba ei. Azi aşa, mâine aşa, magazinul se goleşte, vânzarea nu prea merge, clienţii sunt nemulţumiţi că vânzătoarea îi ţine-n loc şi se moşmondeşte, în plus nu prea-i ies ambalajele aşa frumos pe cât şi-ar dori ei, nu prea are să dea rest etc. Într-un cuvânt, nu prea merge. Dacă Monica ar încasa banii şi Geta ar ambala cadourile, ar fi mult mai bine. Dar ele nu pentru asta sunt plătite, şi nu ies ele din cuvântul şefului, şi în plus de asta, de ce să facă ele treaba una alteia, când nu le iese nimic la faza asta? Adică cum să facă Geta ce-ar trebui să facă Monica şi invers? Geta gândeşte că dacă se lasă o dată convinsă să facă funda cum trebuie, o să vrea Monica tot timpul apoi să-i facă fundele, şi n-o să apucă să se dezmeticească ea şi o să-i facă şi pachetele, o să aleagă şi hârtia, şi o să încaseze şi banii, şi Monica o să stea degeaba! Cum? Niciodată! Să se descurce Monica! Monica gândeşte că dacă o roagă pe Geta să-i ţină scociul la lipit celofanul, o să vrea Geta mai apoi să plece o jumătate de oră şi să lase casa nesupravegheată, şi o să fie nevoită Monica să ţină şi casa şi să servească şi clienţii în acelaşi timp.... Nnnnnnnnaaaaaah... nu pică ea de fraieră chiar aşa. Las' să rabde Geta! Prieten i-a trebuit? Na! Să se vadă cu el după ce se închide magazinul!

Cam aşa aş descrie eu relaţiile de muncă ce se derulează din păcate în prea multe firme, şi la niveluri şi salarii ce depăşesc cu mult condiţiile de bază descrise în exemplul cu Geta şi Monica. Crezul "nu fac pentru că nu sunt plătit să fac asta, ce? nu poa' să-şi găsească alt fraier?" bântuie prin societăţile patriei ca vântul de primăvară, atingându-i deopotrivă pe manageri şi pe portari. Pe mine însă mă doare că-i atinge pe manageri. Le doresc celor care gândesc după modelul de mai sus să nu schimbe nimic din modul lor de a gândi şi de a acţiona. Foarte bine. Aşa să se comporte, că probabil că asta e cheia succesului în carieră. Îi rog doar extrem de civilizat să nu-mi iasă în cale. Pentru că eu, spre deosebire de ei, am crescut într-un mediu în care am învăţat că trebuie să pui umărul ca să iasă treaba bine, şi am avut ghinionul să-mi fac şcolarizarea managerială într-o societate unde interesul firmei e mai presus de orgoliile personale. Dar acest lucru nu i-l pot cere nici Getei, nici Monicăi. Pentru că de unde vin ele perna se trage de sub fundul celui care stă să şadă, gunoiul din mijlocul camerei nu se ridică pentru că "nu l-am scăpat eu", şerveţelul nu se întinde când celuilalt îi curg mucii pe principiul "nu mi-a cerut" şi nu se zice "sănătate" la strănutul colegului pentru că "nici colegul nu mi-a spus noroc acum două luni când am strănutat eu"... Iar oameni ca Geta şi Monica perpetuează un mod de lucru, după părerea mea, stupid şi inutil: "fac eu, că dacă fac eu, doar eu culeg roadele. Nu-mpart munca cu nimeni, că după aia trebuie să-mpart şi foloasele. Aşa mai bine fac doar eu, chit că fac prost, da' mie-mi rămâne totul!"
Halal zic, să ne fie...