Despre 1 martie, logic

Îmi închipui că multe posesoare de blog vor scrie astăzi despre 1 martie. În fond, este vorba de un eveniment în viaţa fiecăreia dintre noi. Cel puţin pentru mine. Şi asta pentru că m-am învăţat să nu mai conteze această sărbătoare pentru mine, şi în fiecare an mă trezesc surprinsă când văd că cineva vine spre mine să-mi ofere un mărţişor. Încă de prin liceu am ajuns să consider sărbătoarea ca pe o chestie forţată. Când eram mică, în clasă nu se vorbea decât despre asta cu o săptămână înainte de ziua cu pricina. Toată lumea ştia că trebuie să caute, să cumpere, mamele se dădeau peste cap să le cumnpere băieţilor mărţişoare pentru toate fetele şi profesoarele, unele mame, ca a mea, burduşeau ghiozdanele propriilor fete cu mărţişoare pentru toate profesoarele, dirigintele şi învăţătoarele de peste vreme :), iar noi fetele aşteptam cuminţi prima oră din 1 martie să ne primim mărţişoarele, şi ne bucuram când primeam căluţi din sticlă şi coşari măiestrit creaţi, iar la sfârşitul zilei le sortam pe categorii şi puneam în plicuri mari imortelele, trifoii, potcoavele, pietrele, puişorii şi ce mai primeam pe atunci. Era frumos. Mai apoi, prin liceu, parcă era trasă de păr. Hai să ne facem că dăm mărţişoare, şi hai să ne facem că ne bucurăm. Eu parcă nu mai simţeam aceeaşi strângere de inimă când primeam un mărţişor, şi parcă era mai trist când vedeam că de fapt doar doi sau trei dintre colegii de clasă respectau tradiţia. Şi mi-era jenă să port mărţişor. Aşa am ajuns să port acelaşi mărţişor, oferit de mama mea, an după an, pentru că doar acela semnifica ceva pentru mine. Iar acum, uit cu totul de tradiţie, şi rămân surprinsă când bărbaţi necunoscuţi vin spre mine cu un mărţişor. "Ah! E 1 martie...." O colegă de-a mea spune: "Ce simpatic! Eeiii... bucuriile bărbaţilor!"... şi asta în timp ce scotoceşte prin geantă şi împarte cu generozitate mărţişoare în stânga şi-n dreapta :)
Cred că am pierdut un episod pe undeva... Am pierdut bucuria de a admira un mărţişor frumos, am pierdut chiar bucuria de a anticipa, în seara de dinainte, bucuria de a pune în piept mărţişorul meu preferat dimineaţa. Chiar.... pe unde o fi?...