Din frustrarile unui om de talie mare

Mă răcoreşte teribil să vorbesc despre alţii, sau altele, după caz. Îmi citesc propriile însemnări din urmă, şi îmi dau seama că cele care mă ung cel mai tare pe suflet sunt cele răutăcioase, în care comentez fiţele diverşilor colegi. Asta înseamnă că sunt o bârfitoare nenorocită, şi că evoluţia tehnologică modernă îmi permite nici mai mult nici mai puţin decât să fac publice gândurile mele indecent de răutăcioase, spre plictisul celor care le citesc. Chiar aşa, pe cine interesează ce zice colega mea din Baia Mare, sau ce probleme am eu cu colegele de prin alte birouri? Şi totuşi, mie îmi fac să-mi salte inima, şi chicotesc în sinea mea.

Sunt destul de tipicară, şi îmi sar în ochi chestiile mărunte şi enervante. Dacă cineva face o greşeală gramaticală, hop, l-am tăiat de pe listă. Dacă o repetă, se schimbă macazul: devine interesaaaaant J, încă un subiect de blog J


Mă enervează burţile nesupte în contrast cu braţe şi picioare subţiri (la femei).

Mă enervează părul neras de la subraţ în combinaţie cu bluze fără mâneci (tot la femei).

Mă enervează pălăvrăgeala inutilă şi politeţea ipocrită. Chiar nu găsim ceva mai bun de făcut cu vieţile noastre?
Mă enervează obligaţiile. Adică de ce să ies la terasă dacă tot am ieşit acum trei zile? Ce s-a mai întâmplat atât de nou încât să nu poată fi spus la telefon? Şi dacă nu ies de ce să fiu considerată o ciudată? Mai răruţ, mai draguţ, parcă aşa era o vorbă, nu?

Mă enervează pantalonii trei sferturi, maieurile mulate şi sandalele cu barete. Dacă port aşa ceva, nu-s diferită de jumătate din puştoaicele fără creier din cartierele Titan şi Crângaşi.

Îmi place kaki-ul, albul, negrul, maro-ul şi albastrul. Nu vreau sa port roz, siclam, turcoaz sau galben. Nu vreau paiete, dantele, modele sau inscripţii.


Mă enervează că port 41. Mă enervează mutrele seci ale vânzătoarelor când îmi recomandă „40 care merge la 41, că e calapodu’ mare”. Îmi vine să le fut una. Mă enervează că prea puţini din oamenii care fac moda se gândesc că laolaltă cu lungimea picioarelor trebuie luată în calcul şi grosimea, că odată cu un picior mare posesorul are, forcément, şi laba piciorului mai lată. Dacă D-zeu vroia să ne facă cocostârci, ne punea pene în loc de piele şi nu se mai chinuia să-şi irosească sâmbăta, ieşea şi el la o bere, ceva. Propun producătorilor de confecţii să facă un calcul simplu: dacă ai 1,90, ce şanse sunt să-ţi doreşti ca blugii tăi să fie un picuţ mai lungi de genunchi? Dacă tendinţa populaţiei este de a creşte atât în înălţime cât şi în gabarit, tendinţă constatată şi documentată de câteva decenii încoace, de ce ne încăpăţânăm să producem şi să vindem tot măsuri de gheişă? Dacă eşti supraponderal, ai două sau trei opţiuni de magazine de la care să te aprovizionezi. Foarte cul, gândesc eu. Dacă tot eşti supraponderal, fă bine şi aleargă de la Gara de Nord la Macaralei, că poate scapi de o măsură şi-ţi mai vin nişte haine.

Mă enervez.

Degeaba, I must say.
Cum am ajuns să vorbesc despre ce mă enervează? Ah, ştiu, pentru că se apropie ora de bântuit prin oraş, şi nu fac altceva de două săptămâni decât să-mi iau porţia de nervi căutând o amărâtă de pereche de sandale mărimea mea. Oare ce-or face săracele cele care poartă 42 şi peste?? Nici nu vreau să mă gândesc.
Unde sunt vremurile din liceu când puţin îmi păsa cu ce mă îmbrăcam şi îmi luam bocanci şi adidaşi de la raioanele de barbaţi?
Ufff, îmi tot vine să o dojenesc pe mama pentru chestia asta, de parcă ea ar avea vreo vină...
Tot Cernobâlul....:)