De aducere aminte

A fost o vreme când programul la televizor nu dura decât câteva ore (eram prea mică să-mi aduc aminte acum câte - oricum puţine).

Era o vreme când lucrurile pe care le vedeai la televizor te marcau, pentru că oricum nu aveai multe din care să-ţi alegi.

Îmi aduc aminte şi acum cu foarte mare claritate de desenele animate cu Lolek şi Bolek, de zâmbetul pe 16 mm, de Dorin Anastasiu şi Mihai Constantiniu. Sau de programele de la bulgari (Studio X) şi de filmele cu Alain Delon.

Scriu însemnarea aceasta pentru că astăzi dimineaţă mi s-a făcut un dor teribil să o revăd pe Maia Pliseţkaia în coregrafia lui Bejart şi pe muzica lui Ravel.

Şi am revăzut-o. De 10 ori până acum. Şi nu mă satur.

Linkul aici: