Cu liftul

Ce ţi-e şi cu tehnologia asta...

Clădirea de birouri în care prestez săptămîna asta are neşte lifturi demne de o construcţie mai de soi. Să mă explic. Ele, lifturile, sunt 6. Nici unul nu e niciodată la parter. Nici unul nu e niciodată la 12. Nici unul nu e niciodată nicăieri. Dacă stau să mă gîndesc, nu am văzut niciodată două lifturi deschise la acelaşi etaj în acelaşi timp. Ceea ce mă face să mă gîndesc că de fapt e un singur lift, care, în spatele frumoaselor uşi de aluminiu sau de mai ştiu eu ce material se foloseşte în industria constructoare de lifturi în ziua de azi, face nişte scheme complicate pe verticală şi pe orizontală, şi sare de pe şine, schimbă cabluri, ca un veritabil SpiderMan al lifturilor, murmurînd ca pentru sine "apel de la parter, uşa 4! trebuie să fug!"

Sistemul de chemare a lifturilor este şi el deosebit. Există cîteva console cu butoane mari şi cărnoase, în dreptul cărora te postezi cînd te apucă un puseu violent de luat liftul, şi tastezi spre exemplu 9. Etajul la care doreşti să ajungi. După care aştepţi ca afişajul deosebit de inteligent al acestei industrii liftiere să-ţi afişeze uşa la care să te aşezi ca să-ţi vină liftul. Uşă la care te aşezi, şi-ţi vine. Cheful să o iei la fugă pe cîmpia din spatele clădirii, să-ţi tai venele, să îi omori pe turcii care au construit-o şi au ales sistemul ăsta blestemat de lifturi. Orice, numai liftul nu vine. Liftul are treabă pe alte meleaguri. Pînă vine el eşti deja ud (în cazul în care aveai nevoie la budă), deja în întîrziere (dacă aveai o întîlnire) şi deja divorţat (dacă aveai o nuntă programată la etajul al 11-lea). Asta pentru oamenii care lucrează în clădire.

Mai există varianta în care eşti un începător în ale liftului, şi cînd ajungi prima dată în holul cu multe uşi de lift, deschizi gura într-un început de rînjet tîmp, laşi să curgă o bală mică în faţa cuceririlor tehnice care au făcut posibilă naşterea unui astfel de Volvo al lifturilor, şi te duci la prima uşă de lift. Cauţi, ca bou', un buton cu "sus" şi "jos", ca la mai toate lifturile cunoscute, şi constaţi că ai doar consola minunată, ca un telefon, cu cifre, steluţe şi diezuri care mai de care mai frumoase. Şi un afişaj. Şi stai. Şi trece un micuţ funcţionar de bancă pe lîngă tine, tastează din viteză un 2, aşteaptă să vază ce îi ghiceşte oracolul lifturilor, ţuguie buzele într-o repetare fugară a "E"-ului afişat de consolă, şi se înfiinţează în dreptul uşii indicate. Ochii tăi sclipesc invadaţi de inteligenţa sistemului, şi ca o maimuţă tastezi 8-ul care te interesează pe tine. Afişajul zice "E" şi faci şi tu ca funcţionarul antemenţionat. La capătul unei aşteptări de 3 generaţii şi o urcare cu liftul tapetat cu oglinzi jenant de precise ajungi sus şi esti brusc satisfăcut.

Dacă însă eşti din categoria oamenilor ca Bondan, tastezi de exemplu "0" cînd eşti la parter. SpiderLift inspiră adînc, sub acoperirea întunericului în care îşi duce, zi de zi, existenţa ternă, şi exclamă: "WTF?!?" Şi dintr-o mişcare abia perceptibilă a buricului degetului mic comandă afişajului consolei pe care şi-a depus Bondan degeţelul în urmă cu trei milisecunde două mari semne de întrebare. Bondan, convins, mai tastează o dată "0". Semnele de întrebare persistă. Ne luăm totuşi seama şi tastăm "8". SpiderLift clipeşte a înţelegere şi-şi face datoria: "F". Apoi se avîntă către următoarea destinaţie. To boldly go where no elevator has ever gone before.

Am uitat de unde începusem. Ah, da. Spuneam că sunt nişte lifturi foarte frumoase. Dar complet inutile. Sunt 6. Şi la parter sunt dimineaţa 879 de indivizi dornici să meargă la lucru. Şi toţi URCĂ. Şi toţi tastează cîte un etaj. Şi tuturor le afişează aceeaşi literă. Şi toţi aşteaptă ca proştii în dreptul aceleiaşi uşi. Care uşă se deschide după ce ar fi avut timp să urce şi să coboare de două ori un lift într-un bloc de 10 etaje din Berceni. Nu poţi să te urci în alt lift decît cel pe care ţi-l indică afişajul, pentru că rişti ca liftul să nu se oprească la etajul dorit de tine. Lifturile sunt programate să se oprească numai la etajele tastate pe consolă. N-ai tastat, nu primeşti. Tastezi, trebuie să aştepţi. Dacă ajunge din greşeală un lift la parter în timp ce tu aştepţi cu ceilalţi 878 de fraieri liftul "B", acel lift nu este pentru tine. Şi nici nu-l poţi lua. De ce? Pentru că nu-l meriţi. El este pentru alţii care probabil se dau cu capul de pereţii de la etajele 7, 11 şi 12 de vreun sfert de oră. În rest nu se mai întîmplă nimic. Dacă totuşi sistemul minunat se prinde că un pic peste o jumătate de milion de funcţionari doresc să urce la 9, după ce coada la uşa "B" a atins lungimi nebănuite, consimte să informeze tastatorii veniţi mai pe urmă să se aşeze la uşa "A". Şi schema se repetă.

Ieri am greşit. Am uitat că mă aflu într-un sistem şi că trebuie să mă supun lui. Şi, fiind la etajul 8, am procedat conform regulamentului, şi am aşteptat liftul "F" (ca o paranteză, se pare că de la 0 la 8 şi invers numai F prestează. Probabil că e ca trenurile. Mai ştii?) Şi gîndindu-mă la alte chestii, am uitat că nu am voie să mă uit la alt lift decît la liftul ales pentru mine de sistem. S-a deschis o uşă undeva în perimetrul holului, şi m-am băgat în lift. În lift un domn. Domnul urca la 11. Uşile s-au închis. M-am prins prea tîrziu că am făcut greşeala vieţii mele. Am urcat la 11. Acolo, pentru că în lift nu există buton de etaj, trebuie să ieşi pe hol şi să te conversezi cu consola. Ceea ce am făcut. Liftul a rămas în urma mea, gol, cu uşile deschise. Am tastat repede 0, şi am considerat că ar fi firesc să mi se indice liftul "F" pentru coborîre. Ei bine, nu. Consola mi-a indicat "B", după care uşile liftului meu "F" s-au închis, iar eu mi-am îndreptat privirea către "B". Şi am aşteptat. Şi am aşteptat. Şi am aşteptat. Presupun că etajul 11 este un etaj rău, pentru că liftul meu "B" nu a venit, deşi eu eram cuminte. Am avut timp să cînt trei strofe din "Il pleut bergere" pînă a ajuns liftul la mine. De menţionat că nu s-a mai deschis nici o altă uşă de lift. Şi chiar dacă s-ar fi deschis, nu aş mai fi repetat greşeala. M-a costat scump momentul meu de rătăcire. În loc să ajung de la 8 la 0 în 10 secunde, am făcut vreo 10 minute, cu escală la 11.

Cioc guzel. Halal să ne fie!