Ştiri senzaţionale

M-am molipsit!
Mă uit la ştiri de parcă ar fi o sursă de amuzament. De fapt, mint! Nu mă uit la ştiri PENTRU CĂ sunt o sursă de amuzament. Nu vreau să mă amuze ştirile! Vreau să mă informeze. Drept pentru care consider că ştirea de duminică seara de la PROTV, in care se transmitea in direct sosirea suspectului de gripă aviară la Institutul Matei Balş, este un foarte nereuşit sit-com!
O tanti blondă comenta alături de un nene blond sosirea ambulanţei. Se vedea ambulanţa trăgând în faţa rampei. Nimic mai simplu. Însă pentru ochii experimentaţi ai comentatorilor, momentul trebuia consemnat cu savante explicaţii de genul "...vedem acum cum ambulanţa face un mic ocol şi se opreşte în dreptul rampei de acces în spital..." - comentariu spus in stil semi-CNN, cu vocea uşor gravă şi şoptită, de parcă se pregăteşte ceva măreţ, gen înălţarea unui steag sau decorarea unui atlet. Comentariile savante continuă. "În ambulanţă vedem medici." "Că doar nu gunoieri...", comentează acid bunul meu prieten, medic la rândul lui.
Apoi observăm mai mulţi agitaţi cum îşi fac loc în dreptul uşii ambulanţei pentru a fotografia/intervieva bolnavul. Uşa se deschide, targa este coborâtă, individul are faţa acoperită cu un cearşaf. Câţiva reporteri însă insistă să înfigă în dreptul cearşafului inert un microfon şi să întrebe ceva. Nu se ştie ce, cei de la ProTV au avut decenţa să nu transmită în direct bolboroselile reporterilor. Probabil ar fi fost o întrebare de genul: "Sunteţi bolnav de gripă aviară?".
Omul de pe targă nu s-a obosit să răspundă. Comentariul din studio nu a întârziat: "bolnavul este cu siguranţă sedat, pentru a nu răspunde întrebărilor!"
Dah! Bolnavul cu siguranţă ar fi avut dificultăţi în a răspunde, din moment ce oricum avea faţa acoperită. Nu mi-l pot închipui umflând cearşaful de pe faţă cu declaraţii pertinente despre starea lui de sănătate.
Ce dobitoci!

Promovarea - episodul II

Omul rău loveşte din nou.
Astăzi ştiam că are drum pe la noi, şi că ar putea profita de ocazie să-mi povestească despre mutare/promovare. M-am eschivat elegant de îndată ce am văzut că au luat o pauză din şedinţă. Mi-am găsit de lucru prin toaletă, apoi pe la o colegă prin birou. Noroc că nu frecventăm nici aceeaşi toaletă, , nici biroul colegei respective.
La următoarea pauză nu l-am văzut. Mă gândeam că am scăpat. Apoi mi-am adus aminte că prima dată când m-a abordat a ieşit din şedinţă special să vorbească cu mine, deci teoretic n-ar avea nevoie de o pauză ca să reia conversaţia. Nasol.
Drept urmare, m-am trezit cu el la mine în birou. Nu era pauză. Mi-a servit un rânjet prelung şi plin de încântare mi-a comunicat că reluăm discuţia la începutul lunii martie. I-am întors acelaşi rânjet şi am aşteptat până a ieşit din birou, ca să las colţurile gurii în jos.
Am câştigat încă două săptămâni. Slabă consolare, dacă se va întâmpla să aibă într-adevăr loc conversaţia la data la care doreşte el.
M-am gândit să rămân însărcinată. Aş putea... Complicat nu e.... Cred că ar fi destule persoane binevoitoare în jurul meu care să mă înveţe cum se face.
Doamne! La ce am ajuns!
Dacă ar afla mama mea că îmi întorc creierii pe toate părţile CA SĂ REFUZ O PROMOVARE, şi că risc să-mi pierd şi nopţile din această cauză, m-ar spânzura.
Am notat opiniile binevoitoare ale celor care au scris pe blog, dar problema e că nu prea m-au ajutat cu nimic. Aş vrea să ştiu şi eu pe cineva care a trecut prin aşa ceva ŞI A SCĂPAT NEPROMOVAT.
Probabil că trec prin momente similare cu cele pe care le-a trăit George Costanza. Poate mă ajută metodele lui să evit promovarea? Sunt dispusă să încerc. Aş putea să fac numai prostii la birou şi să mă dovedesc incompetentă... . Aş putea să întârzii sistematic. Să vin încălţată cu cizme de cauciuc şi cască de şantier pe cap. Să fac scandal. Să mă iau de toată lumea. Să trimit un mail porcos la directorul general, cu toţi francezii în copie .. hi hi hi...
Adevărul este că sunt disperată...
Can anyone help?

Ah, toaleta!

Constat că a fi femeie nu este sinonim întotdeauna cu curăţenia şi atenţia la detalii cu care suntem obişnuiţi să asociem o femeie. Dacă luăm doar toaletele publice, este suficient să ne dăm seama că teoria asta pică, şi pică RĂU!!

Să luăm de exemplu toaleta pentru femei de la mine de la servici. Se face curat la fiecare jumătate de oră, şi cu toate astea îţi este foarte des dat să vezi urme de încălţări pe scaunul vasului de WC, evident neşterse, hârtia igienică pe jos, lângă vas sau lângă coş (deşi în fiecare compartiment este câte un coş de gunoi), şi chiar urme de chestii pe pereţi sau pe gresie, care pot fi asociate doar unor persoane cu grave probleme de vedere sau de echilibru. Cum băutul este interzis în timpul serviciului, şi la angajare toate trec un test oftalmologic, rămâne doar varianta nesimţirii. Nu vorbesc de apa netrasă.

Mă consolez însă cu ideea că per ansamblu nivelul de educaţie al angajatelor din firmă se situează undeva sub 10 clase.

Şi aşa am gândit până am fost la Mall. Acolo însă, acelaşi dezastru. Singurul lucru la care mă puteam gândi în timp ce mă holbam cu dezgust la mizeria ce mă întâmpina din uşă erau volănaşele roz din blană şi cizmele cu toc cui ale specimenelor care patrulează prin Mall. Încercam să-mi imaginez care din căţelele machiate strident şi parfumate de la Sephora a putut să lase în urmă tamponul neîmpachetat de pe jos, dar nu puteam obţine un răspuns concret. Imaginaţia însă îmi oferea suficient suport pentru a mi-o închipui pe cea care ieşea din toaletă când eu intram, şi a cărei faţă îmi era încă proaspătă în minte. Mi-am închipuit diverse moduri în care ar putea muri, evident în chinuri groaznice, pentru a-mi distrage atenţia de la peisajul din jurul meu.

Dacă la Mall este posibil, din cauza fluxului mare de personaje dubioase, mă întreb cum este posibil aşa ceva în toaleta de la Intercontinental?

Sâmbătă am fost la un botez, şi am constatat că toaletele arătau impecabil, aşa cum mă aşteptam. Am trăit o fericită comuniune cu toaleta vreo două trei ore (şi pentru că beam multă apă, o vizitam des). La ora 19:00 şi-au făcut apariţia nişte nuntaşi, cazaţi în salonul de lângă noi. Nu a trecut o jumătate de oră şi am păşit din nou în toaletă, unde m-au întâmpinat câteva domnişoare despuiate, care se machiau şi vorbeau despre ţinutele lor şi ale celorlalte invitate. Atenţia lor pentru detaliile machiajului şi al vestimentaţiei părea maxim, însă în cabina de toaletă se pare că uitaseră să tragă apa şi să culeagă de pe jos hârtia folosită, iar în prima cabină în care incercasem să intru iniţial, una dintre ele ratase cu mare artă vasul de WC.

Spuneţi-mi cum vreţi, nebună, paranoică, dar pur şi simplu nu pot înţelege cum poate fi o femeie atât de nesimţită. Aş fi rea să spun că mă aştept la aşa ceva de la bărbaţi mai degrabă, pentru că nu ar fi corect. Culmea este însă că am văzut toalete de bărbaţi mai curate decât cele de damă. Şi slavă Domnului am intrat în multe toalete de bărbaţi!! :))

Deci ce rămâne de făcut? Să le punem să poarte scutece? Să le plătim nişte cursuri de bune maniere? Sau o vizită la un cabinet de optică?

Adio perle

Declar astăzi oficial închiderea categoriei "Perlele colegului meu".
Tocmai a fost dat afară.
Păcat.
Începuse să-mi placă.

Aş putea spune nu...

Am ceva timp de când lucrez aici. Îmi era bine până mai ieri.
Mi s-a propus să evoluez pe un post cu răspunderi mai mari.
Mi s-a pus întrebarea stupidă: "vrei să evoluezi?"
Am răspuns, contrar principiilor mele de om sănătos, "da".
În 15 zile voi afla în detaliu în ce va consta postul pe care vor să mi-l ofere.
Vreau din tot sufletul să spun nu.
Vreau să rămân acolo unde sunt acum.
Vreau lucrul ăsta cu ardoarea cu care un absolvent de facultate vrea să revină la primii ani de studenţie.
Acum trăiesc fiecare zi ca şi cum ar fi ultima la actualul loc de muncă.
Mă bat fel de fel de gânduri, de revoltă, de acceptare, şi deocamdată nu m-am hotărât în care direcţie este mai bine să mă duc.
Mi s-au dat deja felurite sfaturi. Nici unul care să mă satisfacă.
Aş putea spune nu...

Adliana

Tocmai ne-am spus "pe curând" şi ne-am văzut pentru ultima dată în cadrul care ne devenise familiar. Serviciul.
Am rămas acum doar eu. O să ne vedem probabil din An în Paşte.
O să-mi fie dor de ochişorii ăia pe care ştie din când în când să-i înlăcrimeze cât să ne facă pe toţi să îi acordăm atenţie.
O să-mi fie dor de glumele ei la care nu am fost atentă aproape niciodată.
O să-mi fie dor de momentele în care venea şi se aşeza în faţa biroului şi turuia, iar eu nu o ascultam decât printre frânturi.
O să-mi fie dor de ea şi de aerul cald pe care l-a lăsat în urma pe aici.
O să-mi fie dor de sms-urile pe care nu am mai apucat să le scriem împreună, şi de poveştile ei copilăreşti despre băieţii de la birou.





Abia aştept să ne vedem în Jukebox.

Comenteeeeezi???

Porcul meu, personalitatea mea.
Desenul meu, prostia mea.
M-am luat dupa patric ca o veritabila maimuta, si mi-am desenat propriul porc. Reiese ca sunt instabila, cu tendinte negative, pesimista, dar bine infipta cu picioarele in pamant, si mai important decat toate, fac SEX MULT si fac SEX BINEE!!
IUPIIIII !!!
Comenteaza cineva?