Harry Potter
Cum s-a vazut Harry Potter de unde stateam eu? Terrribil de bine!
Cine este Harry Potter? Un nene sub forma de carte, la ultima editie de culoare verde, care se vinde mult, se vinde bine, creeaza isterii, mode si tendinte. Harry Procter este un fenomen.
S-a lansat la Orhideea. Buuun. La ora 22:00. Iarasi buuun. La ora aia copiii dorm. Spun copiii pentru ca fanii lui Harry Procter sunt toti copii. Mai putin adulti, desi sunt destui si din astia. Deci copii.
Am crezut ca vor fi in pat la ora aia. Am crezut ca publicul interesat de aceasta manifestare vor fi niste tineri mai rebeli, adulti cu nostalgia copilariei, oameni pasionati de povestile fantastice, copii pe ici pe colo. Ideile mele au inceput sa fie zdruncinate in dimineata zilei respective, cand in magazin au inceput sa se arate mame cu copilasi intreband cand, unde si cum va veni Harry Potter. Ingrijorarea mea a crescut cand am constatat ca tot mai multi pustani erau convinsi ca vine insusi personajul Harry Potter (nu actorul! personajul!). Lacrimi si oftaturi: "de ce la ora 22?" "mamica, tu la ora aia ai sa faci nani!", "te rog mamiiiiiii..!!!" etc. etc.
Cine statea la intrarea in magazin in jurul orelor 21:00 ar fi putut sa vada o afluenta neobisnuita de masini, care mai de care mai grabite sa prinda loc de parcare, intr-o furie nebuna sa intre mai repede si sa ocupe locul din fata. Ce era neobisnuit era ca la ora aia de obicei masinile se calca una pe alta ca SA IASA din parcare, si de obicei nu vezi nasurile rosii si ochisorii jucausi ai unor copii pe bancheta din spate. La ora aia copiii dorm.
Ha! La ora aia copiii prizasera cafea! Mancasera ciocolata! Dormisera de pranz! Nu ma indoiesc ca un numar foarte mare de mame grijulii si-au vazut odraslele cuminti si ascultatoare pentru prima data in viata lor in acea zi de care va povestesc eu. "Mami, eu ma duc sa ma culc dupa amiaza!" imi inchipui ca o fi spus un pusti de 6 ani mamei lui pe undeva in jurul orei 14. " ?????!!!???!?!?!?!!!!????"
Revin.
A fost un dezastru total. Copiii s-au intrecut pe ei in a se calca pe cap si pe picioare ca sa ajunga in fata, la scena. N-a venit HP, dar au venit oameni mari care stiau cine este HP, si care dadeau premii si vorbeau frumos despre HP. Pentru prima data am vazut copii care nici nu stiu sa-si scrie numele pe un caiet cum urla, tipa, se agita cu arhicunoscutele doua degete in aer, miscand energic din manute, ca sa raspunda la intrebari de genul: "ce vraja magica rostea X ca sa-l transforme pe Y in broasca? 1. 2. 3." si tot asa. M-am simtit ca intr-o mare clasa, unde toti copiii invatasera lectia pentru ziua respectiva. Imbujorati de perspectiva noului si celui mai recent volum din seria HP, toti erau nerabdatori sa se termine odata totul si sa poata sa le cumpere mami sau tati cartea. Frematau si se imbulzeau care mai de care. Mami si tati se imbulzeau si ei, incercand sa-si protejeze odraslele. Odraslele insa au fost pline de resurse, pe care le puteti vedea si in poza de mai jos.
Am 1m20? Cui ii pasa? Gasesc eu ceva pe care sa ma cocot ca sa vad mai bine! De exemplu o bicicleta! Sau un raft! Sau un teanc de cutii de carton extrem de instabile si cu care as putea sa cad din moment in moment si sa-mi sparg capul! Sau niste cauciucuri! Sau un cameraman prins in valtoarea evenimentelor!
Iete ce-a iesit.
Copii, spuneti?
Vandali!
Vichingi!
Huni!
Vizigoti!
Cunosc oameni care in seara aceea au trait niste experiente unice, pe care nu doresc sa le repete. Banuiesc ca senzatiile lui Andrei ar putea fi comparate tangajului unei nave sau hurducaielilor unei diligente. Il intreb: ai nevoie de ceva? Imi raspunde: "ALT STATIV! Vreo 4 mame, 3 body-guarzi si un excavator!". Ii zambesc condescendent, si ma bucur in sinea mea ca sunt pe partea cealalta a baricadei, de unde pot sa fac poze si sa ma minunez ce i-a purtat pe toti kinderii astia la o astfel de ora sa se imbulzeasca si sa se calce in picioare...
Seara mea se termina cu o binemeritata ciorba fierbinte intr-o carciuma. La ora la care eu ingurgitez vacute cu legume, niste copii fericiti, obositi dar fericiti, se lupta cu somnul si cu lumina veiozei ca sa citeasca in sfarsit din mult asteptata carte, volumul 6...
Amin!
Cine este Harry Potter? Un nene sub forma de carte, la ultima editie de culoare verde, care se vinde mult, se vinde bine, creeaza isterii, mode si tendinte. Harry Procter este un fenomen.
S-a lansat la Orhideea. Buuun. La ora 22:00. Iarasi buuun. La ora aia copiii dorm. Spun copiii pentru ca fanii lui Harry Procter sunt toti copii. Mai putin adulti, desi sunt destui si din astia. Deci copii.
Am crezut ca vor fi in pat la ora aia. Am crezut ca publicul interesat de aceasta manifestare vor fi niste tineri mai rebeli, adulti cu nostalgia copilariei, oameni pasionati de povestile fantastice, copii pe ici pe colo. Ideile mele au inceput sa fie zdruncinate in dimineata zilei respective, cand in magazin au inceput sa se arate mame cu copilasi intreband cand, unde si cum va veni Harry Potter. Ingrijorarea mea a crescut cand am constatat ca tot mai multi pustani erau convinsi ca vine insusi personajul Harry Potter (nu actorul! personajul!). Lacrimi si oftaturi: "de ce la ora 22?" "mamica, tu la ora aia ai sa faci nani!", "te rog mamiiiiiii..!!!" etc. etc.
Cine statea la intrarea in magazin in jurul orelor 21:00 ar fi putut sa vada o afluenta neobisnuita de masini, care mai de care mai grabite sa prinda loc de parcare, intr-o furie nebuna sa intre mai repede si sa ocupe locul din fata. Ce era neobisnuit era ca la ora aia de obicei masinile se calca una pe alta ca SA IASA din parcare, si de obicei nu vezi nasurile rosii si ochisorii jucausi ai unor copii pe bancheta din spate. La ora aia copiii dorm.
Ha! La ora aia copiii prizasera cafea! Mancasera ciocolata! Dormisera de pranz! Nu ma indoiesc ca un numar foarte mare de mame grijulii si-au vazut odraslele cuminti si ascultatoare pentru prima data in viata lor in acea zi de care va povestesc eu. "Mami, eu ma duc sa ma culc dupa amiaza!" imi inchipui ca o fi spus un pusti de 6 ani mamei lui pe undeva in jurul orei 14. " ?????!!!???!?!?!?!!!!????"
Revin.
A fost un dezastru total. Copiii s-au intrecut pe ei in a se calca pe cap si pe picioare ca sa ajunga in fata, la scena. N-a venit HP, dar au venit oameni mari care stiau cine este HP, si care dadeau premii si vorbeau frumos despre HP. Pentru prima data am vazut copii care nici nu stiu sa-si scrie numele pe un caiet cum urla, tipa, se agita cu arhicunoscutele doua degete in aer, miscand energic din manute, ca sa raspunda la intrebari de genul: "ce vraja magica rostea X ca sa-l transforme pe Y in broasca? 1. 2. 3." si tot asa. M-am simtit ca intr-o mare clasa, unde toti copiii invatasera lectia pentru ziua respectiva. Imbujorati de perspectiva noului si celui mai recent volum din seria HP, toti erau nerabdatori sa se termine odata totul si sa poata sa le cumpere mami sau tati cartea. Frematau si se imbulzeau care mai de care. Mami si tati se imbulzeau si ei, incercand sa-si protejeze odraslele. Odraslele insa au fost pline de resurse, pe care le puteti vedea si in poza de mai jos.
Am 1m20? Cui ii pasa? Gasesc eu ceva pe care sa ma cocot ca sa vad mai bine! De exemplu o bicicleta! Sau un raft! Sau un teanc de cutii de carton extrem de instabile si cu care as putea sa cad din moment in moment si sa-mi sparg capul! Sau niste cauciucuri! Sau un cameraman prins in valtoarea evenimentelor!
Iete ce-a iesit.
Copii, spuneti?
Vandali!
Vichingi!
Huni!
Vizigoti!
Cunosc oameni care in seara aceea au trait niste experiente unice, pe care nu doresc sa le repete. Banuiesc ca senzatiile lui Andrei ar putea fi comparate tangajului unei nave sau hurducaielilor unei diligente. Il intreb: ai nevoie de ceva? Imi raspunde: "ALT STATIV! Vreo 4 mame, 3 body-guarzi si un excavator!". Ii zambesc condescendent, si ma bucur in sinea mea ca sunt pe partea cealalta a baricadei, de unde pot sa fac poze si sa ma minunez ce i-a purtat pe toti kinderii astia la o astfel de ora sa se imbulzeasca si sa se calce in picioare...
Seara mea se termina cu o binemeritata ciorba fierbinte intr-o carciuma. La ora la care eu ingurgitez vacute cu legume, niste copii fericiti, obositi dar fericiti, se lupta cu somnul si cu lumina veiozei ca sa citeasca in sfarsit din mult asteptata carte, volumul 6...
Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu