Ta naa!!

Ah, da, e îmbucurător să aud că lumea s-a obişnuit să scriu pe blog, şi mă tot întreabă dacă am murit sau dacă sunt pe cale să.

Nu, nu am murit.

Sau da, am murit, dar aici în Iad este al dracului de bine, că ne dă Aghiuţă conexiune la Internet.

Pe de altă parte, este trist să observ că gradul meu de vitalitate este asociat cu frecvenţa cu care scriu pe blog. Cum ar veni, dacă aveam nevoie de argumente pentru ideea că blogăreala se hrăneşte cu timp disponibil şi posibilităţi efective de acces la internet, tocmai în această idee le-aş fi găsit.

Adevărul este că am avut multă vreme foarte puţin chef să mai fac muncă de scris pe blog, pentru că am simţit că nu aveam mare lucru de comunicat. Nici mie, nici altora. În realitate, ceea ce scriu eu aici pe blog este ceea ce vreau eu să ştiu despre mine, este lista mea de lucruri frumoase şi importante. Este lista mea de idei bune. Este colecţia mea de amintiri merituoase (ah, ce exprimare!). Mi s-a întâmplat să-mi vină idei de scris pe blog, din acelea de refulare, cum îmi şade bine mie, şi, neavând acces la internet şi timp, am renunţat rapid. Am renunţat chiar la ideea de a-mi programa însemnările pe blog pentru o dată ulterioară (gen băgat remider în telefon), pentru că nu pot scrie la comandă, ci doar sub impulsul momentului. Mi-au fost oferite ocazii felurite de a întâlni expresii ciudate, oameni ciudaţi, situaţii şi locuri ciudate, dar parcă farmecul de a povesti despre ele dispare dacă te apuci să le pui pe curat după o lună.

În fine.

Ce e cel mai important este că am fost la munte, la schi.

Ce contează restul, nu? :)

Planuri de viitor am. Printre ele este să renunţ la blogger şi să plec în ţări mai calde şi mai primitoare, unde pot să fac mai multe chestii drăguţe cu pagina mea personală.

Am să şterg această frază. Nu-mi place cum sună.