Mă scobesc în nas. Şi ce?

Astăzi am trăit un moment de glorie al carierei mele: am vorbit cu un client care a ţinut morţiş să-şi exprime nemulţumirea cu privire la comportamentul unui angajat. Contrariate de insistenţele tipului de a vorbi cu "cineva mare", colegele de la recepţie clienţi mi-au făcut legătura cu clientul respectiv. Care era problema lui şi de ce va conta atât de mult în dezvoltarea mea profesională? Domnul remarcase un angajat care se scobea în nas. Îi atrăsese atenţia că gestul lui era neigienic şi neprofesional, la care evident că tipul l-a trimis la plimbare. Muşchii clientului puritan s-au încordat la maxim, creierul s-a oxigenat corespunzător şi s-a pus pe treabă: să-i facă reclamaţie bietului angajat pentru cele două mari abateri pe care le comisese: primul, de a se fi scobit în nas, şi al doilea, de a-i fi spus mai voalat că i se rupe dacă îi face reclamaţie pentru atâta lucru. Mirarea mea crescândă era că clientului aparent i se părea mai grav scobitul în nas decât actul de persiflare maximă cu care îl servise angajatul bădăran.

Oricum, în sine ideea că treci pe lângă cineva şi îţi rupi din timp pentru a-i spune că este urât sau că este o vacă cu crăci mi se pare o pierdere de vreme şi de energie. Acest client însă considerase foarte util să informeze angajatul că nu-i şade bine să se scobească în nas. Oare ce se întâmpla dacă îl surprindea scoţându-şi chiloţii din cur? Sau scărpinându-se la pardon de expresie? Individul cerea nici mai mult nici mai puţin decât întâlnire cu directorul, care cu siguranţă nu este la curent cu gravele abateri pe care le săvârşesc angajaţii sub chiar nasul său, şi deci care trebuie urgent pus în temă. Este probabil foarte grav că nici nu apucă bietul director să întoarcă spatele că toţi angajaţii îşi potrivesc brăcinarii, flegmează pe jos şi se băşesc cotit. Noroc cu clientul salvator care va aduce la cunoştinţa bietului francez apucăturile de maidan ale salariaţilor săi. Mi-e prea lene să mai trag vreo concluzie. Trageţi-o voi mânca-v-aş.