Anul Nou Persan

Nu sunt de obicei o persoană hiper informată şi nici nu pot spune că mă zbat foarte tare să aflu chestii, însă pot spune că le prind din zbor. Aşa că de exemplu am aflat recent că pe 21 martie toţi persanii sărbătoresc Anul Nou.

Astăzi este Anul Nou Persan.

Ce rămâne să spun? La mulţi ani, evident! Băieţi deştepţi, iranienii. Au Anul Nou odată cu echinocţiul de primăvară, când de fapt e adevăratul început de an. Cred că noi ne cam grăbim cu trei luni înainte, nu ştiu de ce, probabil pentru a fi mai şmecheri.

O chestie ciudată

Mă gândesc că e o chestie ciudată telepatia asta, dacă există într-adevăr. Nu ţin neapărat să aflu cum se produce şi în ce momente ale zilei îi place ei îndeosebi să funcţioneze, doar aşa simţeam nevoia să mă minunez de cât de ciudată e.
Paleta e largă. Te gândeşti la cineva, şi hop! te sună. Vrei să suni pe cineva şi în momentul ală primeşti sms de la acel sau acea cineva. Mergi pe stradă şi îţi aduci aminte de un coleg din generală pe care nu l-ai mai văzut de 10 ani. În câteva zile cineva îţi povesteşte ceva despre el, dai nas în nas cu el sau te sună. Te pişcă pofta să mănânci ceva dulce, nu-i dai atenţie, peste o jumătate de oră vine la tine cineva care-şi serbează ziua şi îţi oferă o bomboană de ciocolată. Binevenită.
Mă gândesc la el, mă gândesc la el, mă gândesc la el. Mă sună. Partea asta îmi place. Cel mai mult. Mai nasol ar fi dacă m-aş gândi şi nu m-ar suna... Atunci ar fi ghinion. Aşa e telepatie... Pe dracu' ! Aşa îmi place mie să gândesc... Iete că sună... heheheheh . Satisfacţie maximă !!!! Îmi cântă... Mişto de tot.
Iubesc telepatia asta.
Sau cum i-o fi spunând...
Sunt ca pe nori...

Mă scobesc în nas. Şi ce?

Astăzi am trăit un moment de glorie al carierei mele: am vorbit cu un client care a ţinut morţiş să-şi exprime nemulţumirea cu privire la comportamentul unui angajat. Contrariate de insistenţele tipului de a vorbi cu "cineva mare", colegele de la recepţie clienţi mi-au făcut legătura cu clientul respectiv. Care era problema lui şi de ce va conta atât de mult în dezvoltarea mea profesională? Domnul remarcase un angajat care se scobea în nas. Îi atrăsese atenţia că gestul lui era neigienic şi neprofesional, la care evident că tipul l-a trimis la plimbare. Muşchii clientului puritan s-au încordat la maxim, creierul s-a oxigenat corespunzător şi s-a pus pe treabă: să-i facă reclamaţie bietului angajat pentru cele două mari abateri pe care le comisese: primul, de a se fi scobit în nas, şi al doilea, de a-i fi spus mai voalat că i se rupe dacă îi face reclamaţie pentru atâta lucru. Mirarea mea crescândă era că clientului aparent i se părea mai grav scobitul în nas decât actul de persiflare maximă cu care îl servise angajatul bădăran.

Oricum, în sine ideea că treci pe lângă cineva şi îţi rupi din timp pentru a-i spune că este urât sau că este o vacă cu crăci mi se pare o pierdere de vreme şi de energie. Acest client însă considerase foarte util să informeze angajatul că nu-i şade bine să se scobească în nas. Oare ce se întâmpla dacă îl surprindea scoţându-şi chiloţii din cur? Sau scărpinându-se la pardon de expresie? Individul cerea nici mai mult nici mai puţin decât întâlnire cu directorul, care cu siguranţă nu este la curent cu gravele abateri pe care le săvârşesc angajaţii sub chiar nasul său, şi deci care trebuie urgent pus în temă. Este probabil foarte grav că nici nu apucă bietul director să întoarcă spatele că toţi angajaţii îşi potrivesc brăcinarii, flegmează pe jos şi se băşesc cotit. Noroc cu clientul salvator care va aduce la cunoştinţa bietului francez apucăturile de maidan ale salariaţilor săi. Mi-e prea lene să mai trag vreo concluzie. Trageţi-o voi mânca-v-aş.

Molima bubonică

Am uitat să povestesc ce mi s-a întâmplat după seminar!
Ah! Cum de mi-a scăpat?
Week-end-ul trecut am plecat cu toţii la o sesiune de team building la Poiana Braşov. Pe lângă tradiţionalele îmbuibări cu orice-fel-de-băutură-îţi-pofteşte-inima şi felul-ăsta-de-mâncare-pe-care-la-bucureşti-nu-ţi-l-permiţi-că-costă, bowling, discotecă, ski şi iar ski, amintiri de neuitat şi poze cu kilul, ne-am ales cu toţii cu o dermatită de contact care ne-a adus pe toţi la disperare.
Am zis prima dată că e vorba de unul sau doi, ce coincidenţă!
Ne-am pus pe glume de genul "bă, tu cu cine ai dormit?" sau "ce-aţi făcut voi doi de aveţi aceleaşi bube?" etc.
După care s-a întors roata. Ne-am prins că aceleaşi simptome începeau să apară la trei, patru, cinci... nouă, zece colegi.... Uoaaaauuuwwwww!!!
Where is this gonna stop?
Eram într-o vervă teribilă alaltăieri când îi povesteam lui Arri prin ce treceam, aşa că am să las MSNu' să vorbească pentru mine.

e plin de bube :)
ca noi toti de altfel
facem tot felul de presupuneri acum printre noi
e un nou fel de sport
care de unde a luat
sau de fapt de unde am luat toti
ca de sex neautorizat nu mai poate fi vorba
initial era clar ca eu cu cristi avuseseram o idila
dar dupa ce ne-a apucat pe toti buboniada s-au calmat spiritele
dam vina pe cearsafuri, pe mancare, pe bautura, pe costumele de paintball
fiecare cu ideile lui
cert este ca fiecare acum se compara cu celalalt
"mie mi-au aparut uite aici"
lol
"aaa, si mie"
"mie mi-au aparut ieri"
"aaa, mie de alaltaieri"
"eu m-am dat cu fond de ten si ma mananca"
"eu am fost la solar sa-mi treaca"
hahahahaha
chestii
socoteli
iar eu umblu cu buza sparta cum eram si vineri
zici ca sut batuta
astia ca sunt niste raiosi infectiosi
o gasca de bubosi
:)
suntem firma bubroma s.a.
bubfour
orhideea
bubodeea
avem bube de permanetna
nu mai vin pe acolo
sa nu vii!
bubosii
ca se ia!
yuk!

Sunt deja 8 zile de când ne-am întors de la munte şi suntem în continuare suferinzi. Ne drogăm în grup cu Claritine şi alte unguente pe bază de extract de balegă de cămilă şi mai ştiu eu ce.
Am depăşit faza în care în loc să ne salutăm ne holbam unul la altul şi întrebam "ţi-au mai apărut?" şi suntem în stadiul de "pe tine te mai mănâncă?" sau "mie aproape mi-au trecut, ţie?".
Boboniada a creat între noi un soi de complicitate vinovată şi a născut noi şi noi prietenii. Probabil că dacă ne-am fi întors de la seminar doar cu amintirea învăţămintelor plasate savant de formatorii noştri ar fi fost prea puţin. Ce team building, ce animarea echipei? O dermatită de contact, plasată eficient printre membrii echipei, şi coeziunea e gata! Ne iubim mai mult ca ieri şi mai puţin ca mâine. Suntem colegi de suferinţă în adevăratul sens al cuvântului.

Sunt SMS addicted

Cam ăsta cred că e diagnosticul. Am semesită galopantă, în fază incipientă.
Aseară am adormit în faţa televizorului aşteptând răspuns la sms-urile trimise. Butonam, după care puneam capul jos, în aşteptarea pliculeţului, dormeam 5 minute, mă trezeam brusc. Deja de la o vreme răspundeam mecanic. Mă întreb ce am scris începând de pe la 1 dimineaţa...
Şi toate astea deşi ar fi fost mai simplu să vorbim.
Dar unde mai e farmecul?
Am dezvoltat abilităţi nebănuite în scrierea sms-urilor. Am colegi care vin la mine cu telefonul (nu vorbesc de şeful meu, care e primul pe listă) şi mă roagă să le tastez rapid un sms, că ei nu au timp. Scriu sms-uri în timp ce sunt la volan, fără jenă, nici nu mă mai uit la ecran. Ieri, pe zăpada şi haosul din Bucureşti, conduceam într-a treia, cu 50 la oră, balotam prin nămeţi şi scriam sms-uri. De la o vreme a devenit o îndeletnicire paşnică, şi binevenită, din moment ce am stat pe loc 40 de minute la coadă la Gară.
Per ansamblu, factura mea de Orange a crescut cu 75% din cauza sms-urilor.
Mă gândesc să schimb abonamentul, să-mi iau unul cu multe sms-uri incluse.