"Emilia şi Jenică"

Constat că pe măsură ce stratul de mizerie de o culoare incertă de pe maşină formează crustă, numărul de mesaje creşte. Bunăoară, pe lunetă am desenată o frumoasă schemă cu săgeţele şi străzi, semn că cineva a dorit să explice altcuiva cum se ajunge de colo până colo, şi stratul virgin de mâzgă de pe maşina mea era ideal.

Pentru a rămâne fidelă culorii murdar-maronii pe care a căpătat-o, eu am ales să şterg doar oglinzile retrovizoare şi doar sub formă de cerculeţ, într-un unghi atent calculat ca să mă pot orienta corespunzător în trafic.

Astăzi de dimineaţă am plecat în trombă şi la un semafor (nu spui care) am remarcat un bileţel sub ştergător. L-am cules, şi pe dânsul scria: "8:30 Spălătorie". Semnat "Emilia şi Jenică".

Doresc să ştiu: cine sunt Emilia şi Jenică? Cum dau de ei? De ce ora 8:30? Care spălătorie? Au program şi seara? Spală maşini sau doar lasă bileţele?

Cu mânuţele-astea două...

Doresc să semnalez reapariţia unei specii de femei în viaţa mea. Sau mai bine zis în viaţa blogului meu. Pentru că aceste domniţe există de multă vreme, însă bloguleţul nu ştia cine sunt şi de unde vin. De unde nevoia de a le identifica, clasifica, şi apoi arunca la gunoi, unde le este locul.

Contextul: masă la restaurant.

Motivul: biznis.

Exponatul: blondă, ochi transparenţi, dimensiuni acceptabile, standard.

Acest exponat m-a fascinat prin versatilitatea cu care folosea limba engleză, într-o gramatică aproximativă (deşi nu deosebit de incorectă), şi cu o pronunţie la fel de aproximativă (deşi, nici ea, pronunţia, prea rea), dar cu un puternic accent balcanico-românesc. Exprimarea emfatică în limba engleză era acompaniată de un ton ridicat şi de un exerciţiu al mâinilor deosebit de fascinant. Exerciţiul respectiv m-a fascinat, încât primul lucru care mi-a venit în cap a fost "trebuie să scriu pe blog!".

Se ia mânuţa cu unghiuţe lungi şi colorate pastelat, cu cate doua inele pe fiecare mână, pielea fină şi albă, şi se învârte controlat în aer, cu coatele aşezate pe faţa de masă şi poziţia corpului aruncată înainte ca la o partidă de poker. Se mai adaugă şi cealaltă mânuţă, în tandem cu prima, şi ies cam următoarele gesturi:

- mâna făcută cupă, cu palma ridicată în sus, şi o mişcare de sus în jos şi viceversa, pentru descrierea lucrurilor substanţiale.

- mâna îndreptată cu degetele înainte şi un pic în sus, spre privitor, alungite uşor, tot în formă de cupă, pentru punctarea elementului cheie

- ambele mâini postate sub bărbie, cu vârfurile unghiilor unite, şi palmele formând un V întors, pentru momentele de atenţie nemijlocită pentru partenerii de discuţie.

Pe lângă mânuţe am identificat cămaşa din plastic cu model incert între dungi, spirale şi valuri, dar doar negru şi alb. Cerceii neapărat lungi şi atârnători, din argint masiv. Subiectele de conversaţie neapărat pe tema "ce multe ştiu eu despre România şi pot să vă învăţ şi pe voi" pentru străinii de la masă şi "eu am lucrat la Bruxelles, deci atenţie" pentru noi ceilalţi românaşi pripăşiţi pe la banchet.

Dacă n-ar fi fost restul oamenilor de la masă care mi-au ţinut companie într-un mod foarte plăcut, aş fi murit probabil de plictiseală. Asta şi atenţia fascinată pentru exponatul blond m-au ţinut în priză toată seara.